În ultima zi de „vacanță”, clujenii au „încins” gheața: lacul Chios s-a transformat în patinoar, teren de hochei și pistă pentru biciclete

Foto: Maria Man

Sute de clujeni au luat cu asalt, încă de dimineață, cel mai nou „patinoar” din oraș în ultima zi a vacanței de anul nou. Gerul din ultimele zile a transformat lacul Chios într-un veritabil patinoar, spre încântarea celor mici, dar și a celor mari, care și-au amintit cu drag de zilele copilăriei. Parcul Mare a fost mai pustiu ca niciodată, întrucât întreaga activitate s-a mutat pe lac. Dacă pentru unii lacul înghețat a devenit un adevărat teren de hochei, pentru alții a fost loc de picnic sau pistă pentru biciclete. S-a patinat, s-a dansat, iar cei mai pricepuți dintre patinatori s-au întrecut în executarea unor elemente dificile. Nu au lipsit nici faimoasa „prinsa” sau întrecerile de viteză. Și cum după atâta agitație, sportivii trebuie să prindă forță, câțiva clujeni și-au comandat pizza și ceai, savurându-le în aer liber, pe marginea lacului.

În mijlocul patinoarului, joaca e în toi. Sunt și mulți „cursanți” susținuți și sfătuiți de părinți pentru a nu-și pierde echilibrul în timpul primelor lecții.

„Am aflat de la un prieten că a înghețat lacul și am venit să profităm de această zi frumoasă. De ce aici? Am fost și în alți ani și ne-a plăcut. Nu ne e frică. Gheața e groasă. Și chiar dacă s-ar rupe, prin absurd, nu e periculos pentru că apa e mică. Cel mai mare avantaj este că e gratis. La celelalte costă 15 lei intrarea pentru adulți, 10 pentru copii. Noi suntem patru. Economisim doar astăzi 50 de lei. Vom mai veni cu siguranță și în alte zile dacă ține frigul. Băiatul cel mare știe deja să patineze, fetița acum învață. Iar noi, părinții ne amintim de copilărie, când nu erau atâtea patinoare moderne cu gheață artificială”, a povestit Andreea Rus. Mămica în vârstă de 36 de ani patinează de la cinci ani. Dorește ca cei doi copii să îndrăgească și ei patinoarul pentru a simți adevăratul gust al copilăriei. „Am ținut mult să îi aduc la patinoar sau, mă rog, pe lac. E greu pentru că această generație este mult mai tehnologizată ca noi. Nu îmi doresc pentru ei o copilărie bazată doar pe jocuri pe calculator. Îmi doresc să se joace și altfel. Aici e un loc perfect pentru așa ceva”, a mai spus aceasta.

Trei băieți se odihnesc sub pod. Unul dintre ei mărturisește că nu îi este deloc frică să patineze pe lac. „Gheața e groasă! Pe noi ne ține sigur!”, spune acesta. „În spate nu e deloc groasă gheața. E mai mult apă, dar ne dăm pe unde se poate!”, mai spune acesta.

Pe marginea lacului sunt improvizate din loc în loc mici garderobe, unde clujenii  își lasă hainele, papucii de schimb sau chiar patinele, după ce și-au potolit „setea de gheață”.

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Nici patinoarele „oficiale” nu au dus lipsă de clienți astăzi, atât cel din Piața Unirii, cât și Patinoarul Fiesta Sport, amenajat în parcarea Hipermarketului Cora, fiind pline de clujeni dornici să își petreacă pe gheață ultima zi de „vacanță”.

Urmăriți în continuare o galerie foto realizată de Maria Man.

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

DSC_0604

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Foto: Maria Man

Distribuie:

Postaţi un comentariu