HUB educațional internațional la Cluj-Napoca

Foto: Dan Bodea

UBB a semnat un parteneriat strategic pentru 17 ani cu Michigan State University (MSU) din Statele Unite ale Americii, punând bazele primului proiect de realizare al unui HUB educaţional internațional, în România, care va fi implementat la Cluj-Napoca.

Proiectul va permite celor două universități să aibă acces semnificativ la piața educațională regională și internațională, caracterizată prin prezența unor resurse importante disponibile pentru investiții în educație și activități de training pe termen mediu și lung. Parteneriatul își propune, de asemenea, dezvoltarea în comun, de către cele două universități, a unui program academic care va include cursuri de administrație publică, management strategic, dezvoltare durabilă în comunitate, comunicare.

Pentru a semna acest parteneriat o delegaţia a UBB se află în vizită de lucru în Statele Unite ale Americii. Din delegaţie fac parte rectorul UBB, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, prorectorii UBB: prof. univ dr. Călin Rus, prof. univ. dr. Dan Lazăr, prof. univ. dr. Marcel Pop și prof. univ. dr. Călin Emilian Hințea, decanul Facultății de Științe Politice, Adminstrative și ale Comunicării. Cu această ocazie, rectorul UBB a lansat o invitație președintelui MSU, doamna Lou Anna Kimsey Simon, de a vizita Universitatea Babeș-Bolyai, în perioada viitoare.

Distribuie:

Postaţi un comentariu