Femeile clujene de afaceri au parte. Dar au şi carte

Varga Attila şi muzele sale
Varga Attila şi muzele sale

”Performanţă, Frumuseţe, Onoare. Modele de succes ale business-ului feminin transilvan”. Aşa se numeşte volumul lansat joi seară de către Asociaţia Femeilor de Afaceri (AFA) Cluj şi de autorul său, istoricul Varga Attila, cercetător la Institutul de Istorie ”George Bariţiu” al Academiei Române.

Subiectul cărţii –apărută în condiţii grafice deosebite la Editura Argonaut- sunt 33 de femei de afaceri clujene, cărora Varga Attila le-a făcut câte un portret în culori şi cuvinte vii. E abia primul volum şi, ţinând cont de faptul că AFA numără deja aproape 80 de femei, probabil că vor mai urma cel puţin alte două volume.

La fel ca în munca sa zilnică de istoric, Varga Attila a săpat şi a scormonit –de această dată nu în ruine sau în arhive, ci în mintea şi în sufletul a 33 de femei-, iar ce a găsit acolo a încercat să aşeze în cartea sa despre ele.

”Nu e tocmai uşor să spun în cuvinte simple dar pătrunzătoare cum anume reuşesc toate Doamnele despre care am scris să îmi predea, inclusiv în prezent, lecţia performanţei, a frumuseţii şi a onoarei cu care ele însele se pun în slujba comunităţii (…). Ceea ce vreau să mărturisesc acum sincer este că eu, unul, nu mi-am propus să fiu, cu ocazia acestui elaborat, nici istoric sau analist al evenimentelor de ieri şi de azi, nici literat sau altceva. Am simţit doar că paginile de faţă vor avea mai multă culoare şi savoare dacă le va scrie un om simplu care s-a străduit să înveţe şi să ofere ceva frumos din experienţa comunicării cu ceilalţi”, explică Varga Attila, în ”Argumentul autorului”.

Preşedintele AFA Cluj, Mihaela Rus, spune, în prefaţa cărţii, că ”Varga Attila s-a dovedit un scriitor al sufletului femeii”, mai ales al acelei femei pentru care business-ul şi cariera sunt o parte importantă din viaţă.

”Impresionanta sa cultură îmbogăţeşte însemnătatea volumului de faţă, rodul inedit al pasiunii sale pentru eternul feminin. Admir felul în care a surprins esenţa feminităţii, miraculosul echilibru între fragilitate şi dârzenie şi am citit, cu interes, descrierile inedite pe care le-a realizat Doamnelor din Asociaţia pe care am fondat-o. Am descoperit, cu această ocazie, un om cu un talent pe care îl credeam uitat: arta înţelegerii. Volumul de faţă este o abordare unică a femeilor în afaceri, scris prin prisma omului care ştie să înţeleagă femeia, un volum care te provoacă să priveşti, din alt unghi, specificul reuşitelor profesionale ale femeilor”, spune Mihaela Rus.

Iar dacă mai punem la socoteală faptul că postfaţa volumului este semnată de doi academicieni –Camil Mureşanu şi Nicolae Edroiu-, succesul cărţii pare asigurat, la fel cum asigurat pare şi succesul –cel puţin în afaceri- al celor 33 de muze ale autorului: Mihaela Rus, Adina Corina Racoviţă, Alexandra Rus, Alexandra Stoica, Bianca Muntean, Claudia Komoroczy, Daniela Nicoară, Edit Todoran, Gabriela Rădoiu, Gina Scerbac, Isabela Luca, Iuliana Horvath, Laura Opriş, Daniela Loredana Florea, Mihaela Miron, Mirela Petrina Mazurec, Monica Ursu, Natalia Andreea Berindean, Nora Ionela Cucu, Oana Pele, Pierina Vintilă, Raluca Prodan, Ramona Casian, Ramona Mîndru, Roxana Moga, Simona Baciu, Simona Schneider, Sonia Nechifor, Steliana Ilea, Tania Cristea, Teodora Lăcărmioara Raţ, Valeria Neţin, Veronica Moisil.

Distribuie:

Postaţi un comentariu