Clujenii, invitați să petrecă Revelionul pe patine, în Piața Unirii

Foto: Dan Bodea

Trecerea în noul an 2014 se apropie și pregătirile sunt în toi nu doar în casele românilor ci și în birourile Primăriei Cluj-Napoca. Edilul șef al orașului, Emil Boc, a lansat astăzi o invitație pentru clujeni și a declarat că îi așteaptă la cumpăna dintre ani în Piața Unirii cu șampanie, muzică pentru toate gusturile și acces gratuit la patinuar.

Primarul Clujului promite o seară de neuitat pentru cei care aleg să rămână în oraș și să dea o fugă în Piața Unirii înainte de trecerea în anul 2014. Astfel, clujenii vor avea parte de bunătățile târgului de Craciun din Piață, de muzică populară și ușoară și chiar acces liber la patinuar pe toată durata serii și în dimineața zile de 1 ianuarie 2014.

Primăria a investit în evenimentele din seara de Revelion suma de 6000 de euro, alți 6000 de euro urmând să vină din partea sponsorilor. Cu acești bani municipalitatea va asigura onorariile artiștilor, focul de artificii care va dura cel puțin 15 minute și 700 de sticle de șampanie din care clujenii se vor înfrupta alături de primar.

„Vom organiza Revelionul în Piața Unirii, unde există târg de Crăciun, patinuar, scenă și formațiile  ce vor fi prezente cu această ocazie îi vor încânta pe clujeni nu doar cu muzică ci și cu atmosferă. De revelion vom avea ansambluri de muzică populară, trupa Compact și Aurel Tămaș iar la cumpăna dintre ani va fi șampanie și foc de artificii. Am decis să facem Revelionul în Piața Unirii pentru a da ocazia celor care sunt prin zonă să petreacă cu noi trecerea în noul an într-un mod cât mai frumos cu putință”, a declarat Emil Boc.

Emil Boc promite că dacă seara de Revelion va fi o reușită, programul din Piața Unirii va deveni un obicei anual.

„Dacă va fi o reușită vom permanentiza această inițiativă pentru că era dificil să facem concertele în Piața Unirii, să ne  mutăm la Teatrul Național pentru focurile de artificii. Cred că ar fi romantic să petreci trecere dintre ani la un vin fiert sau pe patine, de ce nu. Se va putea petrece Revelionul pe patine, pentru că vom încerca să facem accesul pe patinuar gratuit pe toată durata zile și după miezul nopții, dacă va exista interes din partea clujenilor”, a mai declarat Emil Boc.


Publicitate

Postaţi un comentariu