Elevii clujeni sunt așteptați la film

O primă etapă din EducaTIFF, programul de educație cinematografică derulat de Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), se desfășoară între 27 și 31 martie, în cadrul „Școlii Altfel”. Organizatorii programului își doresc ca, odată cu această nouă ediție, să atragă  în program mai mulți elevi din mediul rural, facilitând accesul acestora la proiecțiile din Cluj Napoca, inclusiv prin oferirea de transport gratuit.

În cadrul EducaTIFF sunt programate zece proiecții de filme educative. Zilnic, între 27 și 31 martie, proiecțiile pentru elevi vor începe de la orele 10:00 și 12:30. După fiecare vizionare, elevii sunt invitați să participe la o discuție liberă în care să-și exprime părerea despre film și să dezbată temele propuse. Discuțiile vor fi moderate de colaboratori ai EducaTIFF, cu experiență în domeniul filmului: Daniel Iftene, lector universitar la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității „Babeș-Bolyai”, unde predă cursuri în cadrul departamentului de Cinematografie și Media, Raluca Bugnar, jurnalist-cinefil, gazdă a diverselor evenimente cinematografice din ultimii ani, și Tamas Chirodea, absolvent al Facultății de Teatru și Televiziune din cadrul UBB și vlogger de cinema.

În plus, cadrele didactice însoțitoare vor primi dosare pedagogice pentru filmele vizionate la EducaTIFF – Școala Altfel, pe baza cărora vor putea realiza lecții la clasă.

Curaj, ambiție, prietenie, generozitate, talent, dar și frică, neîncredere sau singurătate sunt între temele ce pot fi puse în discuție prin prisma poveștilor din filmele selectate: Rock Dog, Copacul cu povești / A Monster Calls, Balerina / Ballerina!, Frumoasa și Bestia / Beauty and the Beasts, Școala Iepurașului / Rabbit School. Toate sunt filme lansate recent, alese pentru a se potrivi fiecărei categorii de vârstă vizate.

„Celor mai mici elevi, pre-școlari și până în clasa a 2-a, le recomandăm proiecțiile matinale, când rulează versiunile dublate în limba română ale filmelor. Elevii care deja citesc cursiv sunt invitați la proiecțiile de la prânz, când filmele sunt subtitrate. Anul acesta am reușit să avem și o proiecție dublată  în limba maghiară, la cererea profesorilor din școli cu predare în limba maternă, este vorba de animația Școala Iepurașului, proiectată vineri, spune Raluca Bugnar, coordonator EducaTIFF. 

Pentru elevii de la școlile din localitățiile apropiate de municipiul Cluj-Napoca, transportul este asigurat gratuit, în limita locurilor disponibile, prin rezervări la numărul de telefon 0743.307.087.

Participarea la evenimentele Școala Altfel – EducaTIFFse va face pe bază de rezervare la telefon 0741.064.764 sau la adresa de email gabibodea@cinemavictoria.ro. Prețul unui bilet la cinema costă 8 lei.

 

 [stextbox id=”info”]

PROGRAMUL  PORIECȚIILOR EducaTIFF – Școala Altfel

„Frumoasa şi Bestia / Beauty and The Beast”

27 MARTIE, ORA 12:30/ 28 MARTIE, ORA 10:00/ 30 MARTIE ORA 10:00 și 12:30/

Cea mai nouă producție a studioului american Disney/ subtitrat în limba română.

Povestea lui Belle (Emma Watson), o tânără inteligentă şi independentă, care ajunge prizonieră în castelul unei Bestii (Dan Stevens). În ciuda tuturor îndoielilor şi temerilor pe care le are, tânăra ajunge să privească dincolo de imaginea monstruoasă a Bestiei, descoperind o fiinţă blândă, cu simţul umorului, care iubeşte cărţile şi lectura la fel de mult ca şi ea.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=v88K6xlnwds&t=7s

„Rock Dog”

Film de animație, producție China – Sua, 2016/ dublat în limba română.

27 MARTIE, ORA 10:00

Un mastiff tibetan un pic naiv, dar plin de entuziasm, pornește într-o călătorie plină de peripeții după ce dă din întâmplare peste un aparat de radio, convins că are stofă de rocker și că va face carieră de muzician.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=a785wXr4H3c

„Copacul cu povești / A monster Calls”

28 MARTIE, ORA 12:30/ 31 MARTIE, ORA 12:30

Film recomandat pentru elevii cu vârste de 12+ ani, SUA, 2016.

Conor O’Malley se trezește mai multe nopți la rând la ora 12.07, pentru a se întâlni cu o figurăparcă desprinsă din coșmaruri: un copac gigantic, care îi spune că știe totul despre el. De-a lungul în-tâlnirilor lor, acesta îi spune lui Conor mai multe povești, pentru ca apoi să îl lase pe băiat să-și deruleze propria poveste.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=WNCypHq_ylc

”Balerina / Ballerina!”

29 MARTIE, ORA 10:00

Film de animație, producție Franța-Canada, 2016/ dublat în limba română.

Aventura lui Felicie, o tânără orfană care are o singură pasiune:dansul. Alături de Victor, cel mai bun prieten al său care îşi doreşte să devină un inventatorrenumit, pun la cale un plan extrem de îndrăzneţ pentru a fugi din orfelinat direct la Paris, OraşulLuminilor şi al tuturor posibilităţilor. Felicie va trebui să lupte mai mult ca niciodată, să seautodepăşească şi să înveţe din greşeli astfel încât să poată transforma în realitate cel mainebunesc vis al său… Într-o bună zi va deveni cea mai graţioasă balerină de la Opera din Paris.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=AsuxJnJj2Xw&t=25s

 

„Lion / Saroo: Drumul spre casă”

29 MARTIE, ORA 12:30

Film recomandat elevilor  +12 ani, Australia/ subtitrare în limba română.

Adaptarea pentru marele ecran aincredibilei poveşti adevărate „A Long Way Home” de Saroo Brierley. Saroo, în vârstă de 5ani, se rătăceşte de fratele său şi ajunge într-un tren care-l poartă de-a lungul Indiei la miide kilometri depărtare de casă şi de familie. Micuţul trebuie să înveţe să supravieţuiascăsingur în Kolkata (Calcutta), înainte de a fi adoptat de către un cuplu australian. Douăzeci deani mai târziu, înarmat cu frânturi de amintiri, o hotărâre de neclintit şi revoluţionaratehnologie Google Earth, el porneşte în căutarea familiei pierdute, încercând să regăseascădrumul spre casă.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=O1s3Vh-WhrQ&t=9s

 

”Școala Iepurașului / Rabbit School”

31 MARTIE, ORA 10:00

Film de animație, Germania, 2017/dublat în limba maghiară.

Max e un iepure orășean pus pe șotii, care din întâmplare ajunge la o școală de modă veche, de unde nu e lăsat să plece decât după ce va învăța cum să fie un adevărat iepure de Paște. Programul sever de instruire e foarte solicitant, însă Max are norocul de a-și găsi sprijinul în Emmy. Împreună vor descoperi valoarea prieteniei și curajul de a înfrunta până și vulpile.

Trailer: https://www.youtube.com/watch?v=V6X0MFAT0Fg

[/stextbox]

 

 

 

***

Programul de educație cinematografică EducaTIFF a fost creat în 2009, sub cupola Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), pentru a forma următoarele generații de cinefili, a le stârni elevilor curiozitatea pentru cinema și a le stimula gândirea critică. Derulat, inițial, doar pe perioada festivalului, EducaTIFF s-a extins ulterior și în afara lui, organizând, printre altele, Săptămâna Filmului pentru Elevi, dar și activități în timpul programului „Școala Altfel”.

Începând din 2013, EducaTIFF organizează la Cluj și Young Audience Award (YAA), proiectul prin care, în parteneriat cu Academia Europeană de Film, tinerii clujeni pot vota cel mai bun film european al anului pentru tineret. Anul acesta, YAA va avea loc pe 7 mai.

 

EducaTIFF este un program organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și cu implicarea Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu