Elena Udrea a fost emoţionată la începerea cursurilor de teologie şi spune că se roagă pentru toţi

Elena Udrea a primit din partea primarului un superb buchet de trandafiri roz și crizanteme .

Deputatul Elena Udrea şi-a început, vineri, cursurile de masterat la Facultatea de teologie ortodoxă din Cluj şi a declarat că a avut emoţii ca acum 20 de ani, când a fost studentă: „Am avut ceva emoţii şi mă simt ca în anii de facultate. Am intrat în sala de curs, unde erau colegii din grupa de master şi am avut exact emoţia de acum 20 de ani, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Mă simt ca o studentă, ca un student oarecare care vine la şcoală, vine la cursuri şi aşteaptă să-şi cunoască profesorii, colegii.  Am avut un prim curs, de psihologia religiei. E interesant mai mult pentru cei care n-au făcut nici psihologie, nici religie, cum sunt eu. Mă bucur că am ales să vin la Cluj, aici, la Facultatea de teologie. Am întâlnit oamenii de la facultate, decanul facultăţii, sunt oameni extraordinari”.

Elena Udrea a adăugat că va veni la cursuri de câte ori va fi nevoie, mai ales la cele obligatorii, dar că o să-şi obţină cursurile şi pe e-mail şi că n-o să stea la Cluj mai mult de o noapte, urmând să se cazeze la prieteni sau la hotel.

Ea a mai spus că e foarte important să se vorbească de credinţă şi de religie în spaţiul public: „Este foarte important ca despre credinţă şi religie să se vorbească, chiar şi în zonele acestea, să zicem, de public, persoane care nu ar ajunge să audă un astfel de subiect în mod normal. Mă refer la tineri foarte mult, la persoane care au o activitate care nu are legătură cu biserica. Deşi la liturghie o să vedeţi că, duminica, bisericile sunt mai pline de tineri decât de persoane în vârstă, ceea ce este un lucru bun”.

Elena Udrea s-a înscris şi a fost admisă la un masterat în teologie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, specializarea pedagogie-psihologie.

Ea a fost întrebată dacă se roagă şi pentru deputatul Adrian Gurzău, căruia i-a botezat copilul şi care este cercetat de DNA.

„Întotdeauna trebuie să te rogi pentru oamenii care au probleme. Nu noi suntem cei care trebuie să judecăm, ci Dumnezeu. Sigur, nu vorbesc de judecata pe care are în faţa instanţelor de judecată. Dar nici într-un caz nu suntem noi cei care trebuie să judecăm păcatele cuiva sau greşelile cuiva. Eu cred că fiecare dintre noi le avem pe ale noastre, de aceea mă rog pentru toţi cei care sunt în dificultate. Astăzi este şi zi de vineri, este zi de post; eu zic că ar fi bine să ne găsim fiecare un motiv sau o persoană pentru care să ne rugăm. Se spune că rugăciunea pentru altcineva este mult mai puternică decât cea pentru tine însuţi”, a spus Elena Udrea.

Ea s-a referit şi la situaţia sa: „Situaţia mea este deja complicată, nu are cum să se complice mai mult. Ştiţi cum se spune: dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate să fie împotriva noastră? Adevărul întotdeauna iese la iveală, indiferent cât de puternici şi cât de mulţi sunt cei care ar vrea să-l ascundă. Ca urmare, nu am absolut nici o îngrijorare legat de situaţia mea. Una este aspectul juridic, unde eu am posibilitatea să mă apăr, şi alta este convingerea mea fermă pe care o am că lucrurile nu pot fi decât în sensul adevărului şi al binelui”.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu