După tragedia din Apuseni, prefectul de Cluj actualizează componenţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă

Prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, a dispus, , actualizarea acestei structuri de intervenţie.

Potrivit unui comunicat de presă al prefecturii, decizia a fost determinată de preluarea comenzii Diviziei 4 Infanterie „GEMINA” de către Generalul de brigadă Adrian Tonea. “În ceea ce priveşte introducerea în structura acestui comitet a altor entităţi cu responsabilităţi în acţiuni de salvare, suntem în etapa de derulare a procedurilor de includere a acestora în structurile judeţene de intervenţie pentru situaţiile de urgenţă. Ne referim aici la: Serviciul Public Judeţean de Salvamont-Salvaspeo Cluj, Salvamont Salvaspeo Vlădeasa Cluj, Cluburile de Radioamatori clujene, ANCOM, Transylvania Off Road Club”, se mai arată în document.

Structurile Salvamont din judeţ şi Transylvania Off Road Cluj, sunt cooptate deja în Planul Operaţional de Intervenţie în caz de Accidente de Aviaţie Civilă, actualizat în anul 2013.

Distribuie:

Postaţi un comentariu