Tango de Cluj. Pasiune latino în pași de dans

Clujenii au la dispoziție trei școli de tango, unde pot să ia contact cu lumea tangoului argentinian

E etern. Nu are nicio legătură cu fizicul tău, cine ești, ce vârstă ai, e vorba de acea îmbrățișare pe care, dacă ai simțit-o o dată, vrei să o repeți. E aceeași adrenalină ca și cum ai coborî o pârtie dificilă, cu schiurile, la viteză maximă. Așa ar descrie unii, cel mai pasional dintre dansurile de societate, tangoul.

O prietenă care studia tangoul la Universitatea Yale i-a zis că vine un argentinian la Cluj să țină curs de tango. Se întâmpla într-un weekend al anului 2008, când Ioana Lascu a dansat, pentru prima dată, tango argentinian. Apoi, nimic. Peste un an s-au organizat din nou cursuri la Cluj și Ioana a reluat. Dar microbul dansului fusese deja activat. Ioana începuse o călătorie fascinantă și se descoperea pe sine. Au urmat cursuri la București. La unul dintre cursurile din Cluj l-a cunoscut pe Horia. “Băiatul ăsta e simpatic dar nu pot să dansez cu el”, și-a spus Ioana. Au început amîndoi să ia ore în particular, s-au pliat unul pe celălalt, au găsit pașii comuni și au devenit unul. Așa s-a născut, la Cluj, școala de tango argentinian “ Horia Pop & Ioana Lascu ”. În România nu se organizează, în momentul de față, concursuri de tango argentinian. Ioana-Horia este primul cuplu din România care a participat la Campionatul European de Tango Salon de la Roma.

Legătura între economie și dans

De profesie economiști amîndoi. Formează un cuplu pe scenă de trei ani și jumătate dar nu și-au unit și viețile personale. Prin programul “StartUP Tango Weekend” au reușit să atragă mulți clujeni să descopere pasiune, tehnică, de fapt, tainele tangoului. Au captat atenția și la Sibiu, Iași, Timișoara, Oradea, Baia Mare, Satu Mare unde predau tango și vor să deschidă școli de tango în orașele din jurul Clujului.

“Nu suntem cuplu în viața reală, dar când dansăm ne putem imagina ce vrem noi. Este cadrul legal în care poți îmbrățișa și alte persoane. Noi, oamenii, avem nevoie de acea conversație fără cuvinte care se întâmplă în timpul dansului”, spune Ioana, economista care conduce și o agenție de publicitate, aleargă la maratoane, se dă cu bicicleta, schiază, ba chiar a escaladat Kilimanjaro.

Și Horia este, la bază, economist, a lucrat ca broker și apoi ca analist financiar, timp în care a făcut, în paralel și salsa. Nu știe de ce s-a legat sufletește de tango, dar este încântat de ceea ce face acum, se trezește dimineața și zâmbește gândindu-se la asta. “Tangoul e în fiecare dintre noi și văd asta mai ales la cei care zic că n-au talent, negându-și astfel niște posibilități. Prin muncă poți realiza multe. Munca bate talentul”, e de părere profesorul de tango.

“Colours of Cluj” aduce Argentina la Cluj

Vineri, 2 august, de la ora 18.00 la 18.45, pe Bulevardul Eroilor, școala de tango argentinian “ Horia Pop & Ioana Lascu” susține o demonstrație de tango argentinian. Dansatorii vor scoate, din nou, tangoul, în stradă, așa cum se dansează în Buenos Airos. Mai multe perechi vor să încingă spectatorii pe ritmuri fierbinți argentiniene. Apoi, între ora 19.00 și 21.00, în Piața Unirii, 50 de metri de parchet alătuiesc o scenă de dans pentru toți cei care vor să încerce ritmul, să “simtă” tangoul, ca la un fel de “Milonga” – numele petrecerii de tango argentinian. “Tangou se află în patrimoniu, la fel ca și Călușarii. E un dans vechi și, interesant e faptul că prima dată a apărut dansul și apoi muzica. Ceea ce dansăm noi acum e cam ceea ce se dansa în anii ’40 în Buenos Aires, dar în varianta redescoperită prin anii ’80 de o companie de tango care a călătorit prin lume având cu mare succes. În Europa însă, existența tangoului s-a resimțim doar din anul 2000 încoace. Ce este la televizor este “tango pentru scenă”, cu mai multe figuri de dans, să fie mai spectaculos”, spune Horia.

Clujul este considerat ca având cea mai mare și mai bună comunitate de tango din țară, după București. Clujenii au la dispoziție trei școli de tango unde pot să ia contact cu lumea tangoului argentinian.

[stextbox id=”custom” caption=”Pasiune sau curiozitate”]În fiecare sâmbătă, până la sfârșitul lunii septembrie, de la ora 19.00, în foișorul din Parcul Central au loc demonstrații de tango argentinian. În fiecare marți seara, la localul Napoca 15 au loc serate muzicale de tango. Între 22 și 25 august Clujul va găzdi a doua ediție a Festivalului Internațional “Tango Cazino” dedicat celor care studiază tangoul la mod intens. Iar din octombrie, studenții Universității Babeș-Boylai vor putea participa la cursuri gratis de tango argentinian.[/stextbox]

“Tangoul te face să descoperi alte lucruri despre tine atunci când ești îmbrățișat de altă persoană. Avem cu toții atâtea probleme în spate, e minunat momentul acela când nu mai ești tu, ești altcineva, când intri pe ringul de dans și îți iei postura de dans. Este multă intesitate, pasiune. Să fii dansator e o chestie extraordinară. Pe scenă poți să faci orice. Pe mine m-a ținut în formă fizică, m-a educat”, Ioana Lascu.

 

“Tangoul, pentru mine, este multă viață. Zilele trecute am crezut că am înțeles de ce dansăm, noi oamenii. I-am dat seama că în dans reușim să exprimăm non-verbal lucruri pe care le auzim sau simțim și nu avem altă formă de a le exprima. În dans îți poți da frâu liber să interpretezi și să reinterpretezi în multe feluri. Tangoul, în esență, oferă multă conexiune umană. În ziua de azi nimeni nu-ți oferă compasiune pe gratis așa cum la tango lumea îmbrățișează de dragul de a îmbrățișa, tangoul ne educă să ne respectăm unii pe alții. Tangoul e dansul regină”, Horia Pop.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Tanguero says:

    Informatii despre comunitatea de tango din Cluj-Napoca.
    http://tangocluj.com/

Postaţi un comentariu