Dacian Cioloş: Cluj Innovation City este un instrument ideal în noua politică europeană

Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, spune că proiectul Cluj Innovation City este unul care se pliază perfect pe noua politică europeană prin care se realizează conexiuni între mai multe domenii.

”La nivel european, pentru prima dată am realizat o conexiune între politica de cercetare europeană şi politica agricolă comună, o conexiune inclusiv financiară, bugetară şi ca instrument de susţinere financiară a unor proiecte, tocmai în ideea aceasta de a aduce mai aproape rezultatele cercetării şi inovării de sectorul productiv şi de a transforma în valoare adăugată rezultatele cercetării şi inovării, dar şi în sens invers, pentru a da posibilitatea pentru cei care investesc în sectorul agro-alimentar să poată să dezvolte proiecte pornind de la ultimele descoperiri ale ştiinţei, tehnicii etc. Din acest punct de vedere, această platformă Cluj Innovation City este un instrument ideal pentru a realiza această conexiune între partea de cercetare, partea de difuzare a rezultatelor şi partea productivă. În viitor, inteligenţa va conta din ce în ce mai mult, poate chiar mai mult decât resursa naturală. Noi în România ne mândrim în domeniul agricol, agro-alimentar cu potenţialul productiv pe care îl avem, ceea ce ne lipseşte sau avem mai puţin deocamdată este capacitatea de a pune în valoare acest potenţial productiv”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Dacian Cioloş, după ce a participat la Cluj Innovation Days, un eveniment dedicat inovaţiei.

El a mai spus că proiectul va fi sprijinit de Comisia Europeană, inclusiv financiar, potrivit Agerpres.

”Am venit cu plăcere la această acţiune şi ca reprezentant al Comisiei Europene, pentru a asigura iniţiatorii inclusiv de potenţialul sprijin financiar prin programele europene pentru ceea ce dânşii gândesc aici, dar şi în mod specific pe portofoliul meu –agricultură şi dezvoltare rurală-, pentru a prezenta oportunităţile pe care noi le-am pregătit la nivel european pentru a aduce cercetarea şi inovarea mai aproape de sectorul de producţie în domeniul agroalimentar şi ştiinţele vieţii, cu atât mai mult cu cât ştiu că în această iniţiativă, Cluj Innovation City, există o abordare mai largă, cu clustere pe mai multe domenii, din care înţeleg că unul merge şi în direcţia sectorului agro-alimentar”, a menţionat Dacian Cioloş.

Comisarul european pentru agricultură a participat, joi, la Cluj Innovation Days 2014, un eveniment cu participare internaţională, dedicat inovaţiei şi găzduit de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj.

Evenimentul este organizat de Cluj IT Cluster, cel mai important cluster în domeniul IT la nivel naţional.

Printre alţii, la eveniment au partcipat Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, şi ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu