Crosul lui Moș Crăciun închide circulația din centrul orașului

Prima ediție a evenimentului caritabil „Crosul lui Moş Crăciun” va avea loc astăzi, 12 decembrie, de la ora 17:00, în Piaţa Unirii. Acţiunea are ca scop sprijinirea a peste 40 de copii orfani sau cu risc de abandon din cadrul Centrului de zi UCR.

Cu ocazia acestei manifestări, circulaţia va fi închisă între orele 16.30 – 18.30, pe următoarea rută: Piaţa Unirii – B-dul Eroilor – strada Baba Novac – strada M. Kogălniceanu – strada Universităţii – Piaţa Unirii.

Persoanele care vor participa la acest cros vor plăti o sumă de 30 de lei şi vor putea face donaţii, iar fondurile colectate vor fi direcţionate către aceşti copii.

Crosul va avea loc pe o distanţă de  trei km, pe următorul traseu: B-dul Eroilor – Str. Baba Novac – Str. M. Kogălniceanu – Str. Universităţii – B-dul Eroilor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu