Consiliul Judeţean, premiat pentru pista nouă a aeroportului

Consiliul Judeţean Cluj a fost premiat de către Revista Română de Administraţie Publică Locală (RRAPL) cu premiul I pentru proiectul „Finalizarea noii piste de decolare/aterizare de 2100 de metri a Aeroportului Clujean”. Distincţia a fost acordată în cadrul Galei de decernare a premiilor înscrise în cadrul Concursului Naţional de Proiecte din Administraţia Publică Locală „Cele bune să se-adune”, eveniment care are loc la Braşov în perioada 12-13 decembrie 2013.

Aplicaţia referitoare la construirea pistei Aeroportului Clujean a fost nominalizată la categoria „Dezvoltare locală şi mediul de afaceri”, aceasta concurând cu alte câteva zeci de proiecte. Comisia de analiză şi jurizare a evaluat în special impactul, dar şi caracterul de noutate pe care îl aduce această investiţie.

Practic, modernizarea infrastructurii Aeroportului clujean vine în beneficiul direct al celor 1 milion de pasageri care tranzitează anual Aeroportul Clujean şi, indirect, al celor aproximativ 4 milioane de locuitori ai Regiunii de Nord-Vest a ţării şi ai întregii Transilvanii, precum şi a mediului de afaceri local şi regional. „Am primit cu multă satisfacţie vestea câştigării acestui premiu pentru investiţia noastră de la Aeroport. Recunoaşterea importanţei proiectului edificării noii piste este cu atât mai importantă cu cât ea provine de la o comisie independentă şi obiectivă formată din reputaţi specialişti în domeniu, experţi în administraţie publică. Iată că acesta este cel de-al şaptelea premiu pe care Consiliul Judeţean Cluj îl obţine în ultimii doi ani de zile, fapt care reconfirmă preocuparea instituţiei pe care o conduc pentru eficientizarea serviciilor oferite cetăţenilor” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Concursul Naţional de Proiecte din Administraţia Publică Locală „Cele bune să se-adune” este un eveniment anual organizat de RRAPL.

Distribuie:

Postaţi un comentariu