Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloș s-a întâlnit cu prefectul și primarii din județ

Comisarul pentru Agricultură în Comisia Europeana,  Dacian Cioloş, a avut astăzi o întrevedere cu prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan. Au fost discutate probleme legate de pregătirea implementării noii politici comune în domeniul agricol, precum şi probleme punctuale ale fermierilor autohtoni şi ale instituţiilor cu rol activ în domeniul agricol.

Comisarul Eruopean a participat apoi la o întâlnire de lucru a primarilor şi secretarilor din unităţile administrativ-teritoriale ale judeţului Cluj. Cioloș i-a informat pe cei prezenţi asupra rolului deosebit pe care autorităţile locale îl au atât în a informa fermierii asupra programelor de dezvoltare rurală cât şi în a le oferi sprijin în concret în iniţierea şi implementarea de proiecte din fonduri europene. S-a subliniat, ca un exemplu pozitiv, rolul deosebit al formelor asociative de tip GAL în dezvoltarea şi implementarea de proiecte concrete prin adaptarea strategiei europene la nevoile locale.

Comisarul European a propus o întâlnire de lucru cu reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai fermierilor în luna iunie.

 


Publicitate

Postaţi un comentariu