Colinde româneşti în Polonia. Succes al Corului „Doruleţ” la Festivalul de Crăciun de la Cracovia

Corul „Doruleţ” din Ocna-Mureş, format din 30 de profesori ai Şcolii „Lucian Blaga”, a încântat publicul din Cracovia (Polonia) la Festivalul de Advent (Postul Crăciunului, numit și Postul Sfântului Martin) şi de Crăciun, care s-a desfăşurat între 6 şi 8 decembrie.

Juriul festivalului a răsplătit cu Premiul Special de Participare concertele susţinute coriştii transilvăneni, care au interpretat, pe patru voci, cu o virtuozitate desăvârşită, impresionante colinde româneşti.

Formaţia corală din Ocna-Mureş a fost singura din România selecţionată pentru Festivalul Internaţional, de către un juriu format din profesionişti din Cracovia, atât pentru stilul său interpretativ, cât și pentru repertoriul deosebit, care i-au adus renumele.

Iubitorii muzicii dedicate celei mai frumoase sărbători creştine,  Crăciunul, din oraşul de pe malurile Vistulei, dar şi organizatorii acestui minunat eveniment i-au primit pe interpreţii români cu o aleasă prietenie.

„Organizarea a fost impecabilă, iar polonezii ne-au pregătit, nouă, românilor, o primire deosebită, într-adevăr din toată inimă. Am concertat, alături de 20 de prestigioase coruri din Polonia, din Kiev (Ucraina), Moscova (Federaţia Rusă), din Croaţia,  Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania şi din Norvegia, în renumite lăcaşuri de cult din Cracovia, toate impresionante prin arhitectura lor, dar şi prin acustica din interior. A fost înălţător să cântăm în această atmosferă. Ne-a surprins numărul extrem de mare de tineri, care vin în lăcaşele de cult. Publicul a fost format în cea mai mare parte din tineri”, a afirmat Elena Cărunta, membru fondator al corului.

Cei 30 de membri ai corului și-au achitat din bani personali taxa de participare, cazarea, masa şi o parte din costul transportuluiCompania Eurolines a oferit un sprijin substanţial formaţiei, cu un autocar exclusivist, în condiţiile în care Polonia nu este inclusă în rutele sale operaţionale. Cosmin Cişmaş, Area Sales Manager al Eurolines, a fost cel care nu a ezitat, nicio clipă, să acorde grupului de profesori ajutorul solicitat. Şi cei doi conducători auto ai Eurolines i-au impresionat pe coriştii din Ocna-Mureş prin profesionalism şi politeţea remarcabile.

„Eurolines a făcut posibilă prezenţa noastră la Cracovia. Fără sprijinul acestei companii nu am fi putut participa la Festival, în condiţiile în care administraţia locală ne-a comunicat, în ultimul moment, că nu are fonduri pentru deplasarea noastră. Am fost onoraţi să primim acest foarte preţios ajutor. Iar profesionalismul şi bunele maniere ale celor doi conducători auto au fost la superlativ. Dânşii au considerat că sunt parte a unui grup participant la o mare competiţie europeană, şi s-au comportat ca atare”, a evidenţiat Elena Cărunta.

Ea spune că la Festivalul de la Cracovia, în buchetul atât de bogat şi variat al cântecelor de Crăciun din Europa a fost auzit şi colindul românesc.

„Colindul  tradiţional românesc, în prelucrări realizate de compozitori prestigioşi, care au pus bazele muzicii corale româneşti, a fost ascultat şi apreciat de sute de iubitori ai muzicii. Publicul polonez ne-a mărturisit că sunt foarte puţini cei ce cunosc colindele româneşti. Atmosfera de la fiecare concert pe care l-am susţinut a fost sublimă, toţi spectatorii fiind receptivi la mesajul sacru şi la valorile muzicale transmise prin piesele interpretate de noi”, a arătat profesoara din Ocna-Mureş.

Primul concert susţinut de Corul „Doruleţ” a fost în biserica ridicată în cinstea apariţiei Fecioarei Maria la Lourde, iar cel de-al doilea în Catedrala „Sfânta Maria”, în prezenţa tuturor formaţiilor participante la festival şi a celor peste 1.000 de spectatori.

Suita de colinde din cele două concerte a inclus „Am plecat să colindăm”, în prelucrarea lui Gheorghe Cucu (1882-1932), „Domnuleţ şi Domn din cer” – piesa cea mai dragă a corului Doruleţ – precum şi „Plecarea magilor” de Dumitru Kiriac (1866-1928). Din program a făcut parte, de asemenea, lucrarea „Ai venit din cer senin” de Nicolae Moldoveanu (1922-2007).

„În competiţia care s-a desfăşurat în Catedrala în stil baroc „Sfinţii Petru şi Paul”, fiecare cor a prezentat patru piese, într-un concert cu durata de 15 minute. Noi am interpretat colindele „Sus pe cerul înstelat” culeasă în judeţul Alba, la Cugir, cu o armonizare sonoră ulterioară realizată de compozitoarea Elisabeta Moldoveanu,  „Colo-n sus”, lucrare prelucrată pentru cor de reputatul Timotei Popovici (1870-1950),  „De când Domnul s-a născut”, de asemnea în prelucrarea în Elisabetei Moldoveanu, şi „Domnul sfânt când s-a născut” a compozitorului  şi folcloristului Tiberiu Brediceanu ( 1877-1968) , a relatat Elena Cărunta.

La Festivalul de la Cracovia, formaţiile participante au concurat în patru secţiuni: coruri mixte, de tineret, de copii şi de cameră. Juriul Festivalului a fost format din profesorii Andrea Angelini (Italia),  Thea Paluoja (Estonia),  Veronica Lozoviukova (Cehia), Sasho Tatarchevski (Macedonia) şi Marcin Cmiel (Polonia).

„Doruleţ” a fost şi în 2009  mesagerul colindului transilvan, la Praga, la Festivalul de Crăciun. În decembrie 2012,  „Doruleţ” a concertat la Cluj-Napoca, la Festivalul Tradițiilor de Iarnă desfășurat la Cercul Militar, evoluția sa remarcabilă impresionându-i pe cunoscătorii vechilor colinde transilvane.

            Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie, în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, iar în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea. În Statele Unite, Alabama a fost primul stat care a adoptat Crăciunul ca sărbătoare legală, în 1836. Oklahoma a fost ultimul stat, în 1907.

Originea colindelor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Multe din cântecele de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, precum Tiberiu Brediceanu – „Iată vin colindătorii”, Dumitru Chiriac – „O, ce veste minunată”, şi Gheorghe Cucu – „Domnuleț și Domn în cer”.

Publicitate

Postaţi un comentariu