Clujul masonic. Arhitectură între mister, istorie şi modernitate

Loja Unio

Oraşul Cluj-Napoca deţine una dintre puţinele clădiri din Transilvania – poate chiar singura – care a avut dintru început destinaţie de templu masonic, fiind construită special cu acest scop şi, astfel, după regulile Ordinului.

Probabil puţini ştiu că respectiva clădire este astăzi în Piaţa Avram Iancu nr. 7 şi că odinioară era Templul Lojii Unio, una dintre cele mai importante loji din Transilvania, care a activat vreme de 40 de ani, în perioada 1886 – 1926.

Despre masoneria clujeană, despre loja clujeană Unio ca reuniune frăţească, dar şi ca templu propriu-zis, construcţie, am realizat un interviu inedit, într-un amestec de istorie şi arhitectură, cu istoricul Varga Attila şi cu arhitectul Daniela-Maria Tecău.

Care a fost rolul Lojei Unio în viaţa Clujului?

Pentru elitele Clujului din a doua jumătate a veacului al XIX-lea şi prima jumătate a celui de-al XX-lea, loja masonică „Unio” a fost, fără dar şi poate, un reper major. Apariţia ei în peisajul ardelean, în ziua de 14 noiembrie 1886, s-a produs doar la câteva luni după un eveniment major din istoria francmasoneriei din spaţiul central-est european: apariţia Marii Loji Simbolice Maghiare de la Budapesta. Conform surselor de arhivă inedite, pe care le-am avut la dispoziţie, conturarea acestei Mari Obedienţe a însemnat asumarea cu succes din partea ei a coordonării şi, în acelaşi timp, a concentrării în jurul unui nucleu central a celei mai mari părţi a elitei clujene din ultimele trei decenii de existenţă a dualismului austro-ungar. În plan simbolic, apariţia atelierului în sine a însemnat o mutare a centrului de greutate a vieţii masonice de la Oradea spre inima Transilvaniei.

Concret, ce a însemnat existenţa unei asemenea loje pentru oraş?

Fireşte, dacă tot vorbim de simboluri, se poate spune că activitatea externă a Loji „Unio”, prin implicarea activă a membrilor ei (maghiari cu preponderenţă, dar şi români proveniţi din familii mixte) în societate, se suprapune peste complicatul proces de modernizare a societăţii clujene care, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a cunoscut un plin avânt. Iar acest aspect se poate decripta din noul cadru urbanistic şi arhitectural al urbei. Am accentua faptul că, din punct de vedere urbanistic, în acest interval de timp, Clujul a cunoscut o regularizare a străzilor, dar şi o modernizare a centrului. S-a decis angajarea unui inginer arhitect şef al oraşului, iar prin înfiinţarea unei Comisii edilitare pentru construcţii s-a trecut, împreună cu consiliul orăşenesc, la un control mai riguros al întregului proces urbanistic. Nu e mai puţin semnificativ şi aceea că, o perioadă lungă de timp, inginerul arhitect al Clujului a fost nimeni altul decât Pákey Lajos, membru marcant al Lojii „Unio”, în fapt o personalitate distinsă a oraşului de numele căruia se leagă proiectarea a zeci de edificii deja extrem de cunoscute: Hotelul New York (Continental), Chios şi Casino în Parcul Central, Academia de Comerţ, Liceul Unitarian, Muzeul Industriei etc. S-a decis respectarea principiului alinierii caselor şi o mai riguroasă numerotare a lor. Sistematizările făcute au schimbat radical faţa oraşului, iar terenurile virane şi pieţele au fost ocupate treptat de palatele noilor instituţii administrative, de învăţământ sau cultură. Chiar noul sediu al Lojii Unio, edificat la trei ani după Aprinderea Luminilor, este un alt simbol al mutaţiilor semnificative pe care oraşul în sine le-a trăit pe plan arhitectural sub cupola modernizării.

Templul Lojii Unio, sediul, locul unde se întâlneau odinioară masonii clujeni mai există şi astăzi. Ce ar avea caracteristic clădirea respectivă?

Da, sediul Lojii Unio se mai păstrează şi în zilele noastre. Chiar dacă actualmente are o altă destinaţie, prezenţa sa reprezintă încă o veritabilă pagină de reflecţie pentru arhitectura clujeană din perioada în care misterul, istoria şi modernitatea au constituit o delicată simbioză. Este vorba despre o clădire statornică, construită printr-o conjunctură surprinzătoare. Amplasamentul se află, actualmente, în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, în zona centrală, în Piaţa Avram Iancu la numărul 7 (acum un secol şi mai bine, pe acest loc, se întindea Piaţa Trencin, o zonă ce reunea piaţa de lemne, cartierul ţigănesc şi o cazarmă militară), cuprins fiind în interiorul perimetrului de protecţie a valorilor istorice şi arhitectural urbanistice. Din acest punct de vedere, edificiul în sine se încadrează în UTR (unitate teritorială de referinţă), reprezentând subzona centrală protejată datorită valorilor arhitecturale şi urbanistice, adiacentă nucleului istoric, având configuraţia ţesutului urban tradiţional, formată din clădiri cu puţine niveluri (P-P+3) dispuse pe aliniament, alcătuind un front relativ continuu la stradă. Indicii urbanistici ai acestei zone sunt POT (procentul de ocupare a terenului) de 40% şi CUT (coeficientul de utilizare a terenului) = 0, 80.

Daniela Maria Tecău

Daniela Maria Tecău

Funcţiunea principală a clădirii este aceea de comerţ, ridicată cu regimul de înălţime de P(parter)+E(etaj), având înălţimea liberă pe nivel de circa 3, 20 m. În prezent, ca suprafaţă, clădirea se întinde ca Ac(aria construită) de 162, 37 mp, iar Acd(aria construită desfăşurată) de 325, 94 mp. Înălţimea la cornişă este de 7, 00 m, înălţimea maximă a clădirii fiind de 12, 00 m (la coamă). Acoperişul a fost construit, cu siguranţă, pe structura tradiţională din lemn, învelitoarea fiind din ţiglă ceramică în două ape, cu două lucarne cu configuraţie tradiţională.

Clădirea respectă aliniamentul străzii pieţii, cu front la stradă de 9, 00 m, fiind alipită de calcanele clădirilor învecinate la nord şi la sud. Faţă de limita de proprietate posterioară este retrasă la circa 10, 00 m. La stradă are două accese. O intrare în clădirea propriu-zisă, de unde se face accesul şi la etaj printr-o scară interioară şi o intrare printr-un gang în curtea dinăuntru, ambele simbolizate cu ancadramente. Cele două accese se fac dinspre est, direct dinspre piaţă. Ce a rămas inconfundabil este tocmai împrejurarea reală de a se contopi cu caracteristicile clădirilor din proximitate ca volumetrie, arhitectură a faţadei şi materiale de construcţie.

Există şi elemente specifice exterioare unei astfel de construcţii, o anumită simbolistică?

Elementele decorative de pe faţada principală, care ajung la înălţimea unui nivel curent, sunt parcă desprinse din arhitectura greacă antică, respectând întru totul spiritul raţionalist al artei greceşti, care se adresează unor fiinţe raţionale, convingând prin ordine, echilibru şi armonie.

În desfăşurata faţadă se pot vedea elemente ale celor trei ordine canonice ale arhitecturii greceşti, în ordine cronologică: doric, ionic şi corintic, cu decoraţiunile specifice fiecăruia. La baza construcţiei se înalţă două coloane de ordin ionic, care cuprind toate fragmentele: baza coloanei, fusul coloanei şi capitelul cu volute. Ordinul pune accent pe elementele decorative, în sistemul de caneluri muchiile sunt teşite, având în secţiune transversală forma unui trapez isoscel. Soclul este alcătuit din stereobat (fundamentul coloanei) şi krepis (treptele). Partea vizibilă a fundaţiei pe care se află soclul se numeşte euthynerie. Trepta superioară a krepis-ului este stylobat-ul (platforma). Spre deosebire de ordinul doric, la cel ionic coloana este susţinută de bază, care separă fusul coloanei de stylobat.

La nivelul superior, faţada este împărţită între şase coloane de ordin corintic, pe toată înălţimea. Coloana este mai zveltă şi are capitelul ornat cu frunze de acant. Ceea ce oferă particularitate coloanei corintice este capitelul. Acesta prezintă ornamentul numit acanta, preluat ulterior şi de capitelurile compozite. Ordinul corintic este cel mai nou dintre cele trei ordine de arhitectură. Coloana este împărţită asemenea coloanelor de ordin ionic: baza coloanei, fusul coloanei şi capitelul cu ornamentul sculptat care imită frunza plantei. Ordinul doric este cel mai simplu dintre toate celelalte ordine prezente şi este regăsit în partea superioară a faţadei, deasupra celui corintic. Este preluat antablamentul cuprinzând friza cu elementele decorative şi arhitrava prin elemente orizontale pe toată lungimea faţadei, împărţită în mai multe benzi. Clădirea înfăţişează, prin elemente şi relief, o armonie matematică recunoscută prin raporturile verticale şi orizontale, plin şi gol, structură şi decoraţiuni, fiecare dintre ele oferind însufleţiere clădirii.

Există vreo legătură între simbolistica masonică, imprimată şi clădirii despre care vorbim, şi urbanistica generală a Clujului?

Dacă ne invitaţi să reflectăm la conexiunile simbolice dintre acest discurs arhitectural al unei loji masonice şi realităţile profunde ale urbei de acum un veac şi jumătate, cu învăţăminte şi mesaj pentru viitor, cu siguranţă că se impun câteva aprecieri semnificative. Aşa cum se poate vedea şi din prezentarea detaliată a imobilului, câteva noţiuni cheie se evidenţiază de la sine: diversitate, modernitate, armonie, mister, atractivitate, deschidere, forţă şi multă înţelepciune. În fapt, vedem aici o splendidă descriere în miniatură nu doar a unui edificiu, cât şi a urbei în sine care, prin implicarea constantă a elitelor sale luminate, a deschis cele mai frumoase perspective către viitor. Membrii Lojii „Unio”, sub aura unui mister delicat, au pledat mereu cu înţelepciune pentru diversitate, deschidere faţă de semeni şi armonie în raporturile dintre ei, evoluţie şi modernizare a societăţii în marele ei ansamblu. De numele lor se leagă nu doar contribuţii majore privitoare la conturarea unor clădiri şi instituţii moderne ale oraşului (Societatea de Salvare, Societatea de Horticultură, Institutul de Surdo-Muţi, Primele bucătării populare, Spitalul pentru copii, Casina Clujeană, Cooperative Industriale şi de Credit etc.), cât şi o veritabilă viziune pentru viitor. Prin proiectele arhitecturale, urbanistice şi sociale, ei au marşat pentru crearea unui oraş atractiv, curat, verde, organizat şi deosebit de primitor, iar, în bună măsură, demersurile lor au fost încununate de succes. Pe acest puternic fundament moştenit, Clujul poate privi cu optimism înainte. Reflectând la părinţii conceptului de capitală europeană, care au accentuat importanţa resurselor culturale şi economice ale unei colectivităţi, coroborate cu alte potenţiale semnificative, putem spune că visul acestei urbe de a fi reper cultural continental este mai aproape ca oricând. Valorile ei păstrate şi în piatră dovedesc oricui faptul că diversitatea, modernitatea şi atractivitatea sunt demult la ele acasă. Sau aşa cum bine menţiona şi unul din maeştrii venerabili ai Lojii „Unio”: Noi pentru aceea adunăm aici comorile inimilor şi sufletelor noastre ca, din acest tezaur bogat, să hrănim o lume întreagă…

varga attila

Varga Attila

 

Începuturile frăţiei clujene

În ziua de 29 octombrie 1876, la iniţiativa elitei locale, Marele Maestru al Marii Lojii Simbolice Maghiare, baronul Pulszky Ferencz, a aprobat formarea unei loji la Oradea care a primit denumirea de ”Laszlo Kiraly”. (…) Cu această ocazie, un număr de 15 personalităţi ale elitei maghiare orădene au fost iniţiate în masonerie. Datorită lor, dar şi altor fraţi care au aderat ulterior, prin prestigiul activităţii depuse în timp, loja masonică ”Laszlo Kiraly” a dobândit o faimă deosebită atât în Transilvania, cât şi în afara ei. Membrii ei vor fi cei care îşi vor aduce, aşa cum s-a mai spus, un aport consistent şi la formarea Lojii Unio din Cluj, pe data de 24 octombrie 1886. În acea zi, la loja din Oradea au venit un număr de nouă persoane –şi ele personalităţi de marcă a elitei maghiare clujene- pentru a fi iniţiate în masonerie şi pentru a fi ajutate să deschidă un atelier în oraşul din inima Transilvaniei. (…) Cu ocazia acelor ceremonii succesive, cei nouă fraţi din Cluj, proaspăt iniţiaţi, au semnat un jurământ prin care au decis să recunoască faptul că au aderat la masonerie din convingere, de bună voie şi nicidecum prin forţă, din interes sau din pură curiozitate. Tot ei s-au mai angajat să promită că ceea ce vor vedea, vor auzi sau vor experimenta ulterior între pereţii lojii nu vor divulga în afară. Jurământul în sine a avut şi un act adiţional în care erau stipulate obligaţiile celor proaspăt admişi în sânul masoneriei maghiare: 1. Respectarea legilor statului; 2. Toate informaţiile dobândite în interiorul lojii nu vor fi deconspirate faţă de nimeni, doar dacă acea persoană se dovedeşte a fi frate de încredere; 3. Ajutorarea celorlalţi fraţi sau a altor profani cu vorba constructivă, cu fapta şi cu morala sănătoasă; 4. Calitatea de mason, odată oferită cuiva, va fi păstrată, respectată şi dusă la îndeplinire ca şi cel mai sfânt jurământ; (…) La scurt timp după acest important eveniment, cei nouă fraţi iniţiaţi în masonerie, reîntorşi la Cluj, au organizat, pe data de 14 noiembrie, o ţinută în casa avocatului Deaky Albert. Discuţiile urmau să vizeze constituirea unei loji masonice în oraşul din inima Transilvaniei. (…) Tot cu ocazia acestei ţinute s-a decis ca noua lojă să adopte numele de Unio. (…) S-a mai trimis la Budapesta un plan arhitectural al clădirii noii loji, care urma să se construiască, lista membrilor fondatori. (…) Conform primului raport de lojă inedit, în anul de fondare 1886, principala preocupare a fraţilor s-a raportat la organizarea noului atelier format, iar pe domeniul de curând achiziţionat s-au început demersurile pentru ridicarea incintei templului. Deocamdată însă, în cadrul muncii depuse, singurul progres înregistrat a constat în aceea că s-a reuşit realizarea planului de edificiu, iar la începutul lunii septembrie 1886 s-a primit din partea autorităţilor oraşului Cluj şi aprobarea de construcţie. Arhitect al templului a fost deja cunoscutul Maetz Frigyes. Domeniul primit era situat în Piaţa Trencsin, loc periferic şi întunecat, pe care trona o baltă imensă. Aici era în realitate piaţa de lemne a Clujului de odinioară învecinată cu cartierul ţigănesc, respectiv o veche cazarmă militară. (…) Pe data de 21 decembrie 1889 s-a reuşit terminarea templului din piaţa Trencsin.

(Elite masonice maghiare. Loja Unio din Cluj (1886-1926) – în documente inedite -, Varga Attila, Academia Română, Institutul de Istorie George Bariţiu din Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2010)

  


Publicitate

Postaţi un comentariu