Clujul, în topul județelor cu cele mai mari salarii din România pentru 2016

Potrivit datelor Comisiei Naționale de Prognoză, județul Cluj va ocupa în 2016 locul III în topul județelor cu cele mai mari salarii din România, fiind devansat de capitală și județul Ilfov.

În București, câştigul mediu net va fi în acest an de 2.813 lei. Capitala are şi cei mai mulţi angajaţi din ţară, atât numeric – 865.600, cât şi din punct de vedere al procentului reprezentat de salariaţi în populaţia activă 78, 3%.

Capitala este urmată în topul câştigurilor medii lunare de judeţul Ilfov cu 2.363 de lei, cu 7% mai mult decât în 2015. Urmează Clujul cu 2.166 de lei, în creştere cu 7, 8%,  Timişul cu 2.136 de lei. cu 7, 5% mai mult decât anul trecut şi Argeşul cu 2.050 de lei, cu 7, 3% în plus faţă de 2015.

În toate celelalte judeţe câştigurile mediii nete lunare sunt sub 2.000 de lei.

Foto: gandul.info

Foto: gandul.info

În top 5 cele mai mici câştiguri ale angajaţilor pentru 2016 se află judeţele Harghita cu 1.317 de lei, Covasna – 1.398 de lei, Neamţ – 1.456 de lei, Bistriţa- Năsăud-1.472 de lei şi Bihor- 1.490 lei.

Bucureștenii își găsesc cel mai ușor un loc de muncă 

Ca număr de salariaţi raportat la populaţia activă, tot bucureştenii sunt cei care îşi găsesc cel mai uşor de muncă. Cu cei 865.600 de angajaţi estimaţi pentru 2016, capitala conduce în top, 78% din populaţia activă având un loc de muncă. Pe următoarele locuri în clasament se situează Braşovul, cu un procent de 67% şi un număr de 169.800 de salariaţi, Sibiul şi Ilfovul cu 66%, şi 127.800, respectiv 115.500 de angajaţi, şi Timişul cu cei 223.600 de salariaţi reprezentând 65% din populaţia activă.

Cei mai puţini salariaţi în raport cu numărul persoanelor care pot fi active pe piaţa muncii îi au Teleorman(32, 6%), Botoşani(34, 3%), Vaslui(34, 6%), Giurgiu(35, 4%) şi Vrancea(36, 3%).


Publicitate

Postaţi un comentariu