Clujul, cel mai scump din țară

Foto: Dan Bodea

Le vedeai înainte de 1989, când vorba cântecului, braţul lor de fier ridica zeci de blocuri până la cer. De prin 2004 au reapărut, ca apoi să se retragă din nou în 2008, când criza a spart bula imobiliară. Anul acesta au revenit. Clujul este din nou în plin avânt al construcţiilor. În mai toate zonele oraşului, dar cu precădere în sud, când ridici privirea întâlneşti o macara care se roteşte deasupra unui bloc în construcţie.

Clujul are, potrivit indicatorilor, cea mai dinamică dezvoltare imobiliară din ţară şi cei mai mari indici ai preţurilor în domeniu. O combinaţie de factori explică paradoxul de a avea construcţii multe şi, totodată, preţurile cele mai mari. În criză, s-a construit puţin, cu toate că oraşul, cu puternicul său segment IT, n-a suferit la fel ca altele. Decalajul dintre cerere şi ofertă a dus preţurile mult în sus, moment în care s-au reluat construcţiile. Iar în 2015, în apropierea termenului când se mai poate construi pe vechiul PUG, acestea au luat-o razna.

Memoria oraşului e scurtă. Haosul care a domnit în timpul anilor frenetici anteriori crizei este prezent şi în noua aventură imobiliară a Clujului. Autorităţile promit că vor reglementa situaţia odată cu noul Plan Urbanistic General, observatorii sunt însă sceptici, mai ales că infrastructura oraşului nu urmează aglomerarea construcţiilor. Ţepele imobiliare au reapărut odată cu reluarea plăţilor în avans a locuinţelor. Analiştii imobiliari vorbesc deja de pericolul apariţiei unei noi bule în caz că nu va fi temperată creşterea preţurilor. Revirimentul construcţiilor, cu toată dezordinea pe care o implică, revenirea preţurilor locuinţelor la un nivel apropiat celui de dinaintea crizei, arată însă un lucru: Clujul a lăsat în urmă anii de criză şi priveşte cu încredere viitorul.

[do_widget “Easy Related Posts” ]

Portalul imobiliare.ro realizează un indice lunar, care poate fi folosit ca termen de comparație pentru diferențele de prețuri între orașele din România. Indicele imobiliare.ro reprezintă o medie a preţului solicitat, exprimat în euro pe metru pătrat, pentru apartamentele de vânzare în blocuri. Indicele este calculat pe baza anunţurilor publicate pe www.imobiliare.ro de către agenţiile imobiliare şi proprietari, după eliminarea ofertelor nereprezentative și stabilirea ponderilor apartamentelor noi/vechi, respectiv a celor cu una, două, trei, patru sau mai multe camere.

Indicele imobiliare.ro este calculat la nivel naţional, dar şi la nivelul celor mai mari oraşe din România: Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi şi Timişoara.

Potrivit acestui indice, Clujul a fost în noiembrie 2015, orașul cu cea mai scumpă piață imobiliară din țară, cu 1.126 de euro/mp, urmat de București, cu 1095 de euro/mp. Acestea sunt de altfel singurele orașe din țară unde indicele depășește pragul de 1000 de euro/mp. În Timișoara, indicele este de 937 de euro/mp, la Constanța 912 euro/mp, iar la Brașov, 871 de euro/mp.

Indicele citat este compilat lunar, încă din martie 2008. Primăvara acelui an, chiar înainte de generalizarea crizei pe plan eruopean, a fost de altfel și perioada cu cele mai mari prețuri din istorie la imobiliare. Astfel, maximumul istoric la Cluj a fost atins în aprilie 2008, când indicele imobiliare.ro arăta un preț mediu per apartament de 1551 de euro/mp. Cel mai mic nivel atins de acest indice a fost în ianuarie 2013 – 913 euro/mp. Pe plan național, maximumul istoric a fost atins în București, în martie 2008, când un pentru un metru pătrat se cerea 2252 euro/mp. Comparând maximele istorice cu prețurile actuale, se observă că revirimentul pieței în Cluj a fost mult mai rapid, decât cel din București. În orașul de pe Someș, prețurile de acum sunt aproximativ la 2/3 din cele din perioada de maxim, în vreme ce la București abia au atins ½.

[stextbox id=”custom”]

Prețuri medii la apartamente, noiembrie 2015:

București – 1095 euro/mp
Cluj-Napoca – 1126 euro/mp
Timișoara – 937 euro/mp
Constanța – 912 euro/mp
Brașov – 871 euro/mp

[/stextbox]

Distribuie:

Postaţi un comentariu