Cluj Never Sleeps marchează începerea oficială a verii

Festival Cluj Never Sleeps, aflat la cea de-a treia ediție, va marca începerea oficială a verii. Fiind un eveniment cultural axat pe interactivitate și multiculturalitate, organizatorii își propun să țină orașul treaz în noaptea de 20 spre 21 iunie prin evenimente unice. Festivalul este structurat pe cinci componente de performance: arte vizuale, muzică, film, teatru, dans – fiecare îndeplinind condiția de interactivitate și multiculturalitate. Pe lângă acestea vor avea loc și o mulțime de alte activități, printre care: pub crawling, librării deschise, picnic pe plajă etc. În ceea ce privește locația, Cluj Never Sleeps își propune să implice toate cartierele clujene.

Cluj Never Sleeps și echipa Day 15 din cadrul Federației SHARE Cluj-Napoca și-au unit forțele pentru cea mai mare petrecere pe plajă din istoria Clujului: Day 15 Beach Party. Sâmbătă, 20 iunie, de la 10 dimineața până la 10 seara, plaja Grigorescu va găzdui proiecții de film, concerte, jocuri, activități pentru copii și nu numai.

Cap de afiș va fi Elena Mândru, cu un spectacol creat special pentru eveniment – Jazz Never Sleeps with Elena Mîndru Finnection, în care Elena va fi acompaniată de un cvartet de jazz acustic format din muzicieni din Finlanda. Împreună, ne invită într-o călătorie muzicală exotică, cu un repertoriu care îmbină elemente ale muzicii tradiționale românești cu ritmurile jazz. În luna mai 2014, cei cinci artiști au câștigat competiția Young Nordic Jazz Comets Finland, iar albumul lor „Evening in Romania” a primit premiul „CD-ul anului” la Gala Premiilor de Jazz 2015.

Seara, este timpul pentru o premieră. La ora 22, în Piața Unirii, Teatrul Național Cluj-Napoca prezintă primul spectacol în aer liber din istoria sa, „Clovni extratereștri”. Scenariul și regia sunt semnate de Eli Simon (SUA), iar pe scenă va urca artista Ada Milea, care este unul din personajele principale. Cine sunt însă clovnii extratereștri? Străini și nedoriți de nimeni, simpatici și naivi, neîndemânatici și neghiobi, ei sunt nevoiți să își părăsească planeta. Ajung pe Pământ, unde vor încerca să se adapteze noilor condiții de viață, să se integreze în societatea oamenilor și să le adopte obiceiurile, meseriile și comportamentul de zi cu zi… nu întotdeauna cu succes!

Unul din cele mai spectaculoase momente ale Cluj Never Sleeps va fi un spectacol-concert de muzică clasică, cu efecte vizuale și electro-acustice, creat special pentru acest eveniment. „Roata de foc”, în regia Andreei Iacob, este un prilej de a o asculta pe Iulia Merca (voce), acompaniată la pian de Mira Gavriș. Sunetele vor fi transformate în efecte electronice de József Iszlai și transpuse în ilustrații vizuale de Lamaskier [thempill.com]. Concertul are loc la ora 23:30, în curtea Institutului Francez Cluj-Napoca.

Teatrul Maghiar de Stat aduce la Cluj Never Sleeps spectacolul Breaking the waves, de la ora 20 în Sala Studio, o variantă scenică realizată de Sándor Guelmino şi Györgyi Gecsényi  pe baza celebrului film cu același nume al lui Lars Von Trier. Regia este semnată de Tom Dugdale.

De la ora 22, clujenii pot descoperi ce înseamnă să fii actor, la „Livingroom no 9”, o nouă dezbatere din seria celor inițiate de actorul Balázs Bodolai pentru a apropia publicul de culisele lumii teatrului. De această dată, invitată pentru a răspunde întrebărilor publicului va fi Anikó Pethő. Discuția va fi susținută în limba maghiară, pe malul Someșului, spre intrarea în Sala Studio.

La miezul nopții, Teatrul Maghiar de Stat ne invită la concertul trupei Loose Neckties Society, formată în mare parte din actori ai teatrului, cu un repertoriu care cuprinde prelucrări începând de la Crazy al lui Gnarls Barkley până la șlagărul I Follow Rivers. Stilul eclectic, modul de prezentare, instrumentația inedită promit un party pe cinste fiecare dată. Vor cânta: Albert András (tobe), Balla Szabolcs (saxofon, voce, bas), Farkas Loránd (voce, bas), Szép András (keyboard), Viola Gábor (chitară). Concertul are loc în curtea teatrului.

Programul complet al evenimentului poate fi vizionat aici.

Cluj Never Sleeps este un proiect care dorește dorește să promoveze cultura în rândul publicului larg, într-un mod inedit și atractiv prin crearea unui program cultural intens de 15 ore de activități continue, desfășurate în cea mai scurtă noapte a anului.

Proiectul se desfășoară ca o „noapte albă” în care orașul va fi viu, dinamic și tânăr, în care multiculturalitatea și interactivitatea vor fi la ele acasă. Cluj Never Sleeps a pornit  de ideea că orașul este unic prin diversitate – atât prin prezența multor culturi, cât și a unei varietăți de opțiuni pentru timpul liber.

în weekendul 20-21 iunie. Cea mai scurtă noapte din anul în care Cluj-Napoca este Capitala Europeană a Tineretului aduce peste 40 de evenimente culturale, realizate de asociații și instituții de profil.


Publicitate

1 Comentariu

  1. tamas spune:

    A doua editie cand a fost?

Postaţi un comentariu