Cluj Napoca, locul 1 în clasamentul național al performanței municipiilor din perspectiva calității serviciilor publice locale

Foto: Dan Bodea

Cel mai recent audit al calității și accesibilității serviciilor publice realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) pentru a măsura cât de eficient au fost administrate cele mai reprezentative servicii publice locale de către municipiile mari din România arată că municipiul cu cel mai înalt nivel performanță în managementul serviciilor este Cluj Napoca.

Evaluarea s-a făcut pe baza punctajului realizat de fiecare municipiu reședință de județ, calculat pe baza unor indicatori tehnici și financiari pentru următoarele servicii: alimentare cu apă și canalizare, salubrizare, termoficare, iluminat public, transport public,  respectiv a votului cetățenilor din aceste municipii pentru fiecare serviciu în parte.

În clasamentul final s-a avut în vedere și performanțele financiare ale fiecărui municipiu, înregistrate pe baza veniturilor proprii și a fondurilor europene atrase. Toate aceste date tehnice și financiare provin din surse publice și au fost comunicate de autoritățile publice locale.

În ceea ce privește municipiul Cluj, cel mai apreciat a fost transportul public local, gradul de modernizare a parcului auto primind locul I în clasament.

indicatori

Informații detaliate despre situația municipiu Cluj se pot găsi aici.

Aceeași analiză indică faptul că cel mai slab administrat serviciu este cel de alimentare cu apă și canalizare, în timp ce cel mai eficient este serviciul de salubrizare a localităților – dacă luăm în calcul atât performanțele tehnice, costurile serviciului, cât și satisfacția cetățenilor față de respectivul serviciu.

Inițiatorul acestui demers unic în România, Institutul pentru Politici Publice (IPP) realizează de peste 10 ani evaluări privind performanța serviciilor de utilități publice locale de la nivelul municipiilor mari din țară, scopul fiind acela de a informa în mod obiectiv cetățenii despre performanța echipei din fruntea Primăriei pe toată durata mandatului, nu numai cu ocazia alegerilor. Evaluările realizate de IPP sunt astăzi o resursă importantă pentru administrația locală, dar și pentru mediul privat interesat de devoltarea pieței de servicii publice din România.

Institutul pentru Politici Publice (IPP) a lansat în luna februarie a acestui an Harta interactivă a serviciilor publice municipale, o platformă on-line cu acces liber la informații prin care se compară costul accesului la servicii publice și performanța autorităților locale în furnizarea serviciilor de salubritate, alimentare cu apă și canalizare, termoficare, iluminat public și transport urban, conform agerpres.ro.

Puteți vedea aici cum a fost evaluat fiecare municipiu in parte.

Distribuie:

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu