Cei trei medici pasageri ai avionului prăbuşit în Munții Apuseni vor fi externaţi luni

Foto: Dan Bodea

Cei trei medici care se aflau în avionul prăbuşit în Munţii Apuseni în urmă cu două săptămâni vor fi externaţi, luni, de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.

Potrivit directorului de îngrijiri medicale Monica Costin, cei trei pacienţi vor părăsi spitalul şi se vor îndrepta Bucureşti, informează agerpres.ro

„În cursul zilei de luni vor fi externaţi cei trei medici răniţi în accidentul aviatic din Munţii Apuseni. Valentin Calu şi Cătălin Pivniceru vor pleca la Bucureşti, cu un avion, urmează să vedem exact, iar Sorin Ianceu la Oradea, cu o ambulanţă”, a spus Costin.

El a mai precizat referitor la copilotul Răzvan Petrescu că acesta va rămâne internat la secţia de Terapie Intensivă.

Vom reveni în curând cu mai multe detalii referitoare la acest caz.


Publicitate

Postaţi un comentariu