Cea mai mare campanie de prevenție a suicidului la nivel național va avea loc la Cluj

Alianța Română de Prevenție a Suicidului lansează cea mai mare campanie de prevenție a suicidului la nivel național. În cadrul campaniei, ARPS invită clujenii să participe la realizarea spotului publicitar „Salvează o viață!”, pentru promovarea Telefonului Verde Antisuicid 0800 801 200, apelabil gratuit din orice rețea de telefonie mobilă sau fixă din România.

Citiți și: Cum scriem despre sinucideri, astfel încât numărul acestora să scadă
„În România, frecvenţa cazurilor de suicid la tinerii de 15 – 19 ani este cu circa 50% peste media europeană şi cu 21% mai mare la adulţii români în vârstă de 50 – 54 de ani”, arată un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, de Asociaţia Română de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP) şi Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului (ARPS).

„Voluntari generoși oferă din timpul și sufletul lor pentru a fi alături de cei care se află în pragul disperării, pentru a le arăta că viața lor contează și cineva dorește să îi asculte. Alătură-te și tu acestei acțiuni de promovare a Telefonului Verde Antisuicid, oferind o zi pentru o viață!  Ceea ce trebuie să faci necesită un minim efort: vino în data de 8 august, ora 15:30, la intrarea în Muzeul Satului din Cluj-Napoca și fii suport pentru filmarea spotului publicitar „Salvează o viață!”, transmit organizatorii.

Citiți și: 12 traininguri, 12 nopți, o mulțime de vieți salvate. Telefonul Verde Antisuicid caută voluntari

Filmările vor avea loc la liziera Pădurii Hoia: 2km de la Muzeul Satului și 500 m de Stână.
Meeting point: la intrarea în Muzeul Satului, 8 august, ora 15:30
Îmbrăcăminte: casual
Vârstă: 18+ ani

Mai multe detalii aici.


Publicitate

Postaţi un comentariu