Câștigătorului trofeului „Ursul de Aur”, în premieră la TIFF 2014

Foto: Dan Bodea

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) se pregătește intens pentru cea de-a 13-a ediție, care va avea loc între 30 mai și 8 iunie, la Cluj-Napoca. Sute de filme, concerte, expoziții, dezbateri și întâlniri cu cineaști renumiți îi așteaptă pe spectatori la cel mai mare festival de film din România.

În selecția realizată de directorul artistic Mihai Chirilov figurează deja câteva dintre cele mai așteptate filme lansate în ultimul an în festivaluri. Marii câștigători ai trofeelor la Berlin, Veneția, Karlovy Vary, Sarajevo, San Sebastian sau Tokyo vor putea fi văzuți în premieră la TIFF 2014.

Unul dintre cele mai așteptate filme este „Bai Ri Yan Huo”, producție care a câștigat Ursul de Aur și Ursul de Argint.

„Impresionantul Bai Ri Yan Huo / Black Coal, Thin Ice, de Diao Yinan, distins cu Ursul de Aur și Ursul de Argint pentru Cel mai bun actor (Liao Fan), anul acesta, la Festivalul de la Berlin, va rula în premieră la TIFF 2014. Un film noir fascinant, cu umor absurd, Black Coal, Thin Ice urmărește un fost detectiv care începe să investigheze un șir de crime, într-un orășel minier din nordul Chinei. Firele cazului îl duc la o femeie, văduva unuia dintre muncitorii uciși”, se arată într-un comunicat emis de organizatorii festivalului.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu