Carbochim a „scăpat” ulei hidraulic în Someș

Someșul, în zona platformei industriale Carbochim/ Imagine: Google Maps

UPDATE: Potrivit Cristinei Vădan, purtător de cuvânt al ABAST, cel mai probabil este că substanța scursă în Someș a fost ulei hidraulic. „90 la sută că este vorba despre ulei hidraulic, cel puțin asta reiese din primele analize pe care le-am făcutl”, a declarat Vădan pentru transilvaniareporter.ro.

O poluare accidentală a Someșului a avut loc joi seară în Cluj-Napoca. Dispeceratul Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa (ABAST) a fost sesizat cu privire la producerea poluării, iar la fața locului s-a deplasat o echipă de specialiști. „S-a confirmat producerea unei poluări accidentale a râului Someşul Mic, care prezenta irizaţii pe suprafaţa apei, iar din punct de vedere organoleptic s-a sesizat miros de produse petroliere. Personalul Sistemului de Gospodărire a Apelor Cluj a intervenit pentru limitarea efectelor poluării, utilizând materiale petroabsorbante. De asemenea, au fost prelevate probe de apă în vederea determinării concentraţiilor pentru indicatorii specifici acestui gen de poluare şi pentru evaluarea impactului”, se arată într-un comunicat de presă al ABAST.

Sursa de poluare a fost identificată ca fiind platforma uzinală Carbochim, motiv pentru care a fost convocată imediat conducerea societăţii comerciale la faţa locului, se mai precizează în comunicat.

Potrivit ABAST, efectul produs este unul local și nu s-a semnalat mortalitate piscicolă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu