Boc: Romii de pe Coastei au fost mutaţi în condiţii legale

Foto: Dan Bodea
Foto: Dan Bodea

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc susţine că romii relocaţi în decembrie 2010 în colonia de la Pata Rât au fost mutaţi cu acordul lor.

Primarul a făcut aceste previzări după ce peste 20 de lideri religioşi din Marea Britanie i-au cerut luni într-o scrisoare deschisă, să pună capăt evacuărilor forţate ale romilor, scrisoarea fiind publicată de The Daily Telegraph şi Huffington Post. Boc a spus că s-a acreditat în spaţiul public ideea că relocarea s-ar fi făcut în condiţii nepotrivite pentru cei 300 de romi, situaţia fiind prezentată unilateral.  Aceasta deşi jurnaliştii britanici au discutat la Cluj şi cu purtătorul de cuvânt al Primăriei. “Eu insist pe obiectivitate şi să se spună lucrurilor pe nume şi să nu se tranforme doar într-o marotă, luând unilateral doar un singur punct de vedere’, a spus primarul, într-o conferinţă de presă.

Acesta a explicat că cele 300 de persoane trăiau, înainte de relocare, în condiţii insalubre, în locuinţe dărăpănate, iar cele 40 de locuinţe în care au fost mutate prezentau condiţii de viaţă mult mai bune. În plus multe dintre clădirile de pe strada Coastei erau ridicate ilegal. “Vreau să se ştie faptul că cei care aveau o formă de contract cu primăria au semnat în decembrie 2010 contract pentru locuinţele din Pata Rât. Aceste locuinţe au fost acordate persoanelor care aveau o anumită formă contractuală cu primăria şi locuiau pe strada Coastei. Deci nu a fost o evacuare forţată, aşa cum se încearcă a se acredita ideea”, a spus Boc.

Distribuie:

Postaţi un comentariu