Bilete promoţionale pentru concertul Hooverphonic la Cluj-Napoca

Fanii trupei Hooverphonic, şi nu numai, pot achiziţiona până la jumătatea lunii aprilie bilete cu 15% reducere la concertul pe care belgienii îl vor susţine luni, 19 mai, la Sala Sporturilor “Horia Demian”, de la ora 20.00. Concertul are loc în cadrul Photo Romania Festival, în deschiderea trupei Hooverphonic concertând Robin & The Backstabbers.

Astfel, în perioada early bird preţurile biletelor variază între 50 și 150 de lei, în funcție de zona aleasă în sală, transmit organizatorii. Biletele se pot achiziţiona de pe biletmaster.ro și din localurile Jaxx și Shto.

Originară din Belgia, trupa Hooverphonic e una din cele mai consacrate formații europene ale momentului, având la activ 7 albume produse, 2 discuri de platină câștigate și, cel mai recent, titlul de cea mai bună trupă a anului 2013 la premiile MIA (Music Industry Awards, Belgia). Dacă în cazul primului album, trupa a mers pe trip-hop, pentru celelalte albume cei din Hooverphonic au folosit foarte multe influențe rock/pop, muzică electronică, alternativă.

Cele mai cunoscute piese ale belgienilor sunt Mad About You, Anger Never Dies, Amalfi. Ultimul album al trupei, ”Reflection”, a fost lansat în 15 noiembrie 2013, iar în prezent trupa se află într-un turneu mondial de promovare. Albumul a câștigat discul de platină la scurt timp de la lansare. Hooverphonic va veni pentru a treia oară în România, dar pentru prima dată în Transilvania.

 Ajuns la a IV-a ediţie, Photo Romania Festival va aduce la Cluj-Napoca invitaţi şi fotografi consacraţi din 10 ţări şi le va oferi participanţilor 40 de expoziţii, 16 workshopuri, 6 competiţii, 5 concerte şi 20 de evenimente speciale. Concertul Hooverphonic din cadrul festivalului este organizat de compania Fapte.

Distribuie:

Postaţi un comentariu