Bătaia pe Transilvania. Băsescu, aşteptat la Cluj, la braţ cu Boc

Transilvania devine iar importantă pentru politicieni. După ce toate cele patru propuneri de ministu făcute de Crin Antonescu sunt din organizaţii din Ardeal, vine şi rândul PMP şi al lui Traian Băsescu să-şi caute iar sprijin în zonă.

Preşedintele Traian Băsescu este aşteptat, duminică, la o dezbatere publică pe care PMP o va organiza la Cluj-Napoca şi la care va participa şi Emil Boc.

Preşedintele PMP Cluj, Adrian Papahagi, a declarat, vineri, că nu poate da detalii despre prezenţa preşedintelui Traian Băsescu: ”Nu pot nici să confirm, nici să infirm. Organizarea este făcută de Fundaţia Mişcarea Populară şi nu pot eu să vă dau detalii din astea”.

El a oferit, în schimb, câteva detalii despre prezenţa fostului premier şi preşedinte al PDL, Emil Boc.

”Domnul Boc a fost invitat în calitate de vorbitor, ca universitar şi edil al oraşului nostru”, a menţionat Adrian Papahagi.

Fundaţia Mişcarea Populară va organiza, duminică, la Cluj, dezbaterea publică intitulată “Statul de drept – între modelul european şi realitatea din România”.

La dezbatere şi-au anunţat participarea membri fondatori ai Fundaţiei Mişcarea Populară (Prof. dr. Marian Preda, Elenina Nicuţ, Daniel Funeriu), lideri şi deputaţi ai Partidului Mişcarea Populară (Eugen Tomac, Teodor Baconschi, Elena Udrea, Cristian Preda).

Distribuie:

Postaţi un comentariu