„Aurul mov” cucerește Clujul

O afacere cere, pe lângă ideea de la care pleacă totul, o investiție inițială, un plan de afaceri bine pus la punct și multă răbdare. Mai ales dacă domeniul ales este cel al agriculturii. Culturile de lavandă, deși pretențioase,   încep să populeze tot mai multe hectare de teren din jurul Clujului, dar nu numai. Deși românii au început să descopere relativ recent farmecul lavandei, aceasta tinde să se transforme într-o afacere profitală pentru cei care au ales să investească în cultivarea „aurului mov”.

buchet lavanda

Raimonda Boian este unul dintre investitorii care au pariat pe lavandă. „Ideea mi-a venit uitându-mă la televizor. Când am văzut o asemenea cultură, am spus că asta vreau să fac. Îmi doream să fiu pe cont propriu, să nu depind decât de mine și de vreme. Din 2012 m-am apucat de treabă. Jumătate din terenul pe care se află cultura l-am achiziționat, jumătate l-am luat în arendă. Terenul are un hectar și se află pe un deal, la țară, pe Valea lui Gelu”, povestește aceasta. Pregătirea terenului este o muncă dificilă și anevoioasă,   întrucât lavanda are nevoie de condiții perfecte pentru a se dezvolta. Cei mai mari dușmani ai săi sunt: apa în exces și buruienile. „Nu este pretențioasă. Dacă se prinde, are o viață lungă, este o plantă versatilă, cu utilizări în diferite domenii. Ce poate fi mai frumos decât să lucrezi cu flori? E greu, pentru că presupune muncă la câmp, dar e frumos. Îmi place”, povestește Raimonda. Aceasta a simțit și primele beneficii personale după petrecerea unui timp semnificativ pe câmpul de lavandă: i-a crescut imunitatea. „Iarna aceasta este prima iarnă în care nu am răcit, nu am tușit și nu am avut probleme cu rinita care mă chinuia de regulă din septembrie până în aprilie. Fără să am o explicație medicală,   cred că acest lucru se datorează aerosolilor din câmpul de lavandă”, povestește aceasta.

cu nea Vasile

Raimonda a investit la început, numai pe butașii de pe teren, pe materialul săditor, 6.200 de euro și speră să își amortizeze investiția în următorii trei ani. Pe an pot fi trei recolte: iunie-iulie, august-septembrie, și dacă toamna e lungă se poate recolta și în octombrie. Cantitatea cea mai mare de floare, într-un an, se recoltează în iunie-iulie.

tort lavanda

Tort lavandă

Lavanda ajunge la maturitate în anul patru ani.  „Până acum am avut o recoltă mică pe care am împărțit-o între o cofetărie, o  florărie și un azil de bătrâni. Cei de la cofetărie au făcut prăjituri și chiar și macarons cu lavandă, pentru că este o plantă comestibilă, cei la florărie au folosit-o în diferite aranjamente florale. Bunicuțele de la azil, au pus florile în dulap, pentru a mirosi bine. Aștept acum recolta nouă din luna iulie. Pentru mine testul va fi să reușesc să vând cât mai mult”, spune aceasta încrezătoare. Până atunci însă, Raimonda nu stă degeaba. „Fac acasă mici experimente cu răsaduri. Am mai multe tipuri de lavandă albă, roz.

Testez calitatea uleiului obținută din cele patru tipuri de lavandă pe care le am. Visez la o colaborare cu o firmă de produse cosmetice, de îngrijire corporală pe bază de lavandă. Ideal ar fi să pot încheia un parteneriat cu un producător local de cosmetice, care să vadă cultura și să începem o colaborare, după un plan bine pus la punct”, mai spune clujeanca. În industria cosmetică, materia primă obținută din lavandă este uleiul, fapt ce explică atenția Raimondei pentru această latură. „Voi căuta în principal contracte pe plan local. Nu vreau neapărat să vând la bucată, ci en gros. Lavanda se poate vinde sub mai multe feluri, întrebuințările sale fiind multiple. Floarea se poate vinde verde, uscată sau se pot vinde mugurii, care sunt scumpi, 150 de lei kilogramul. În industria hand-made se folosesc florile uscate ”, explică aceasta.

Toamna 2004

Toamna 2014

Mama Raimondei, dar și vecinii săi s-au dovedit a fi ajutoare de nădejde în ceea ce privește munca la câmp. Câteodată aceasta își invită și prietenii să o ajute. „Prietenii vin o zi la sapă, după care mă refuză, deoarece fac febră musculară”, spune râzând aceasta.

Primăvara 2015

Primăvara 2015

 

Dintre toate activitățile pe care le presupune această afacere, Raimondei îi place cel mai mult să experimenteze. „Lavanda se obține foarte greu din semințe, motiv pentru care îmi place nespus de mult să experimentez, să testez, să îmi extend cultura cu noi soiuri. Pe de altă parte și munca la câmp e frumoasă. Mi-e drag să fiu între flori. E relaxant”, spune aceasta.

Vara 2014

Vara 2014

Distribuie:

Postaţi un comentariu