ADRNV transformată în „agenţie imobiliară” de cazul Druţă

Marcel Boloş

ADRNV are de recuperat un serios prejudiciu în urma cazului de furt operat de Cosmina Druţă, fosta contabilă a instituţiei. Conducerea agenţiei susţine că prejudiciul calculat este de 16 milioane de lei, dar parchetul a stabilit doar suma de 9 milioane. Ca atare agenţia a primit din activele Comsinei Druţă, ala soşului acesteia şi ale societăţii comerciale deţinută de cei doi 7 apartamente, 1 maşină şi 2 kilograme pe aur pe care trebuie să le valorifice. „Tocmai am semnat zilele acestea un contract de vânzare-cumpărare pentru un apartament din Floreşti de peste 100 de metri pătraţi. Am obţinut 66.000 de euro. Avem de asemenea concesionata rata celor care şi-au cumpărat apartamente construite de doamna Druţă şi am încercat să îi convingem pe oameni să le cumpere. Au mai fost 2 kilograme de aur care au fost vândute şi s-a mai primit o maşină dar aceea a revenit IRECTT-ului”, a precizat directorul ADRNV, Marcel Boloş. Acesta a recunoscut că va fi dificilă valorificarea activelor primite pentru a se recupera o cât mai mare parte din prejudiciul produs de fosta contabilă. Până acum s-a recuperat parctic puţin peste 20%. Boloş a precizat că situaţia de la ADRNV va fi monitorizată atent pentru a nu se mai putea produce astfel de cazuri. „S-au luat deja măsuri pentru că altfel agenţia nu ar mai putea funcţiona. Cert este că partea de operaţiuni bancare nu va mai fi efectuată de o singură persoană pe termen lung. Apoi o altă măsură este auditul trimestrial care se va ocupa îndeaproape de verificarea operaţiunilor economic-financiare ale agenţiei. Moral nu crde că e corect, avem un prejudiciu care este plasat în responsabilitatea unei singure persoane. Dar în mod cert vă pot spune că au existat şi alţii neatenţi în jurul ei, nu e singură. Şi nu era firesc ca lucrurile să se producă pe o perioadă aşa de îndelungată fără a fi descoperite. Atunci tu ca director ce faci acolo dacă nu verifici”, a spus Boloş referindu-se la fosta conducere a agenţiei, chiar dacă s-a ferit să menţioneze un nume.

[stextbox id=”custom” caption=”Fosta contabilă condamnată pentru înşelăciune”]

Cosmina Druţă, a fost condamnată la începutul lunii iulie la 8 ani de închisoare cu executare pentru înşelăciune, după ce a golit conturile instituţiei. Fosta contabilă a Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord Vest (ADRNV) şi a Institutului Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic (IRCETT) a fost judecată de Tribunalul Cluj după ce procurorii DNA au acuzat-o că a sustras în mod constant, timp de peste 2 ani, suma de 2.5 milioane de euro din conturile celor două instituţii.

Banii au ajuns la firma Vangher SRL, pe care o administra împreună cu soţul ei, Vasile Naica. Ulterior, din banii furaţi Druţă a cumpărat zeci de apartamente în comuna Floreşti, pe care le-a revândut în mare parte. Druţă a fost arestată în 3 august 2012 şi şi-a recunoscut vinovăţia în cursul procesului.[/stextbox]

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu