Adrian Crivii: „În 25 de ani, tinerii au însemnat succesul Darian DRS”

„În general, toată viaţa m-am dus pe drumul de mijloc. În 90, când am pornit şi când se puteau face mulţi bani, dacă alegeam calea „a avea”, nu eram acum doctor în economie, dar poate că eram în top 300, milionari. Sau, dacă alegeam „a fi”, poate că eram un mare cercetător în domeniul inteligenţei artificiale de care eram preocupat în anii 90. Am încercat să găsesc un echilibru. L-am găsit, dar nu din prima”, Adrian Crivii.

Te priveşte prin ochelari. Îşi aruncă privirea şi peste ei. Iarăşi te priveşte prin ochelari. Poate că deja ţi-a făcut o evaluare sumară. Defect profesional, probabil. Sau calitate. Adrian Crivii este inginer electrotehnic la bază, cercetător ştiinţific în domeniul inteligenţei artificiale, doctor în economie şi de un sfert de veac se ocupă de evaluare -fiind primul român admis ca membru de onoare al Instituţiei Regale a Experţilor Imobiliari Autorizaţi (RICS, UK)-, dar se simte un constructor. Un constructor de oameni şi de cariere. Însă a construit, vreme de 25 de ani, şi un brand clujean recunoscut la nivel naţional şi internaţional, Darian DRS SA, prima şi cea mai mare firmă de evaluare românească, înfiinţată în 1990, care a ajuns în 2014 la o cifră de afaceri de circa 2,5 milioane de euro.

Dilema între „a fi” şi „a avea”

Reporter: Domnule Adrian Crivii, cum a început totul?

Adrian Crivii: Eu am terminat în 84 facultatea, Institutul Politehnic Cluj, o şcoală foarte bună, şi am ajuns cercetător la Institutul de tehnică de calcul, care era o instituţie performantă pentru Cluj. Şansa mea mare, pe care nu mai pot s-o aibă tinerii de azi din România, din păcate, a fost că eram înconjurat de 400 de oameni care toţi erau cercetători, şefi de promoţie sau printre primii din toate universităţile tehnice din Cluj. Era o atmosferă elevată şi cred că asta m-a ajutat mult a-mi schimba gândirea, a vedea lumea din altă perspectivă. Institutul avea un director vizionar, un creier mare, dl dr Emil Munteanu, pe care îl admir. Eu întotdeauna mi-am pus problema ce vreau să fiu.

Am fost printre primii 3-5 absolvenţi pe ţară la electrotehnică. Şi atunci mi-am pus problema: a fi sau a avea. Sunt născut în Câmpia Turzii, cu părinţii nişte oameni oneşti, responsabili, care îşi făceau conştiincios treaba. Eu, dacă fac ceva, trebuie să fac foarte bine, spre perfecţiune şi am ajuns la dilema „a fi” sau „a avea”. Sunt mulţi oameni care au mulţi bani şi sunt de succes. Sau sunt oameni care n-au bani, dar sunt personalităţi marcante în cultură, în artă etc, care au mişcat lumea aceasta în faţă prin ce au făcut, dar care poate-s cu pantalonii rupţi în fund sau cu pantofii scâlciaţi. Am zis hai să încerc să fiu la mijloc. Nici să fiu un savant, poate nici nu pot, şi să fac numai pentru orgoliul meu, să mă hrănesc numai cu propriile mele succese, dar nici să fac numai bani.

În 90 am fost în Elveţia, l-am vizitat pe un unchi, profesor universitar, care ajunsese acolo. Mi-a zis: Adrian, nu poţi să rămâi aici, dacă ai vrea, că Elveţia e foarte strictă, dar în Canada te pot ajuta foarte bine. Mi-am pus atunci problema, în spiritul acesta –a fi sau a avea- ce să fac: să mă duc în Canada sau să rămân în ţara mea. Era în martie 90. Am zis că dacă eu nu pot să reuşesc în ţara mea, înseamnă că-s un nimic şi atunci cum aş putea să reuşesc în Canada. Asta a fost una dintre deciziile mari pentru mine. Când am ajuns în Elveţia, am întâlnit întâmplător un tip, Danilo Bertazzo, un om excepţional, care avea un business de materiale sportive. Era iarna şi dezmembra nişte schiuri –apropo de mediu-, ca să le arunce şi trebuia să scoată separat metalul, plasticul, lemnul. Asta era manoperă de ore întregi pentru sute de schiuri. Erau schiuri folosite, dar erau bune şi –asta arată că poate am şi o zonă de comercial în mine- le-am adus să le vând. Acelea au fost singurele bunuri pe care le-am vândut. Am făcut cu el o firmă, văzând că la ITC nu prea mai era perspectivă.

Eu eram obişnuit că trebuie să iei bani numai pentru muncă, înainte de revoluţie dădeam meditaţii la matematică şi fizică şi am avut un anumit nivel de trai care mi-a permis să-mi cumpăr cu 70.000 de lei o antenă de satelit şi să mă luminez la minte. Eu, începând din 85 până în 90, mă uitam mult la tv la satelit şi aveam o deschidere, înţelegeam lumea. Revenind, am zis că eu nu pot să vând schiuri, aveam un anumit nivel de pregătire şi astfel am făcut un business –aşa a început Darian-, să aplic în România un soft american performant de organizare a companiilor industriale. Adică, într-o companie intră materiale de tot felul dar dacă faci, de exemplu, un aragaz, trebuie să ştii că trebuie să ai atâtea ochiuri, atâtea butoane şi fiecare moment trebuie pregătit ca să le poţi avea face. Era un sistem de organizare a producţiei performant şi informatizat. Era relativ scump, l-am cumpărat, am luat nişte colegi de la ITC, care erau buni specialişti, şi am făcut primul proiect. Pentru asta am cumpărat o reţea de calculatoare -şi am făcut primele reţele de calculatoare –acum e simplu acest lucru, dar atunci nu era.

Era o inovaţie atunci. Atunci am făcut şi primele erori ale mele, pentru că eu întotdeauna încerc să gândesc foarte departe. În fine, până la urmă a mers, dar mi-am dat seama că România nu era încă pregătită pentru aşa ceva. Tot pe atunci, prin 92, am vândut software autorizat. Ori, să vinzi în 92 soft cu licenţă era o utopie, pentru că toată lumea îl avea piratat, nu era legislaţie, nu era nimic. De aceea zic că am fost un pic înaintea vremii şi de aceea am şi păţit-o cu guvernul Stolojan, când s-a naţionalizat valuta. Eu aveam un import consistent de produse soft, care erau la achiziţie la cursul de 20 de lei dolarul, şi mi l-a schimbat la 200 de lei dolarul. Am zis atunci că nu-s făcut pentru vânzări de bunuri, nu mi-a plăcut. Mie îmi place să vând bunuri necorporale, soluţii, să vând creaţie, ceva de genul acesta.

În 93 urma să se facă privatizarea şi atunci a apărut profesia aceasta nouă, evaluarea. Am făcut un curs de evaluare, am plecat de la zero şi am luat nişte tineri ingineri de pe băncile facultăţii. Nu ştia nimeni evaluare în România. Şi am făcut cu oameni tineri de la zero cea mai valoroasă companie de evaluare din România. Darian a evaluat cam tot ce înseamnă companii mari în România

Rep: De ce au nevoie firmele de evaluare? Ce înseamnă, de fapt, evaluarea?

AC: Când a apărut, prin 92, profesia era o noutate. Evaluarea este o profesie de interes public, proprie economiei de piaţă. Dacă nu există economie de piaţă, nu există evaluarea. Bunurile trebuie evaluate. De ce? Ca să fie transferate între investitori. Şi proprietăţile intelectuale trebuie evaluate. Care e, de exemplu, valoarea unui brand? Care e valoarea unei reviste, valoarea unei televiziuni? Evaluarea nu se referă exclusiv la bunuri –beton, cărămizi, hectare de teren etc; e privită din punct de vedere economic, e privită şi din punct de vedere a perspectivei bunului, a ceea ce produce, câţi bani produce, ce fluxuri financiare îi aduce deţinătorului.

Valoarea bunurilor e, în general, diferită de costul lor, de valorile contabile. În 93-94 era un nivel ridicat de inflaţie şi valorile contabile nu prea spuneau multe despre valoarea companiei, despre ce însemna ea. Atunci am început să evaluăm pentru privatizare. În 2000 am început să ne desfăşurăm activitatea pe plan naţional. Atunci am  câştigat prima licitaţie, am fost selectaţi de AVAB, pentru evaluarea activelor din spatele garanţiilor de la Bancorex şi Banca Agricolă, care trebuiau vândute ca să se recupereze din credite, băncile erau falite. Atunci mi-am dezvoltat birourile naţionale, începând cu Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Braşov, Constanţa şi am ajuns la 20 de birouri teritoriale. A fost prima dată când am lucrat mai mult, să zicem, cu statul. Apoi am intrat în proiecte mari, din zona corporate. Am evaluat, de exemplu, Fondul Proprietatea, cam tot ce înseamnă companii mari din România: Dacia, Uzinele Craiova, Antibiotice Iaşi, distribuţiile de energie Electrica, distribuţiile de gaz, Sidex, combinatul de la Hunedoara, lucrări pentru multinaţionalele din România. Cunosc economia românească din interior, starea și evoluţia ei.

Tinerii inteligenţi şi motivaţi sunt activele Darian

Rep: Ce urmează? Proiecte de viitor?

AC: Pentru mine, aceşti 25 de ani au fost spectaculoşi, în sensul că am trăit experienţe de viaţă fantastice, am reuşit să lucrez cu oameni deosebiţi, cu tineri. Şi spun că România ar trebui condusă de tineri sau că tinerii ar trebui să se implice.  Darian a plecat în 90 cu o medie de vârstă de 30 de ani –eu aveam 32 de ani. Acum, eu am 57 de ani, Darian are 25 de ani, dar media de vârstă este tot 30 de ani. Acum am posibilitatea, adaptându-mă la realităţile economiei, să am o echipă de tineri consultanţi motivaţi.  Aşa trebuie să găsim soluţii şi pentru România. Am aici un colectiv de oameni atât de serioşi, atât de muncitori, atât de competenţi, cu care mă  mândresc şi, dacă vorbim de active, ei sunt activele firmei Darian, cu care plătim taxe de milioane de euro pe an, fără să luăm  nimic. Eu nu iau nimic de la stat, nici măcar contracte n-am cu statul.

Darian a crescut la peste trei milioane de euro cifră de afaceri, şi acum, dintr-o companie care făceam servicii pentru mii de clienţi –aveam 10-15.000 de clienţi pe an- vreau să avem în viitor 300-500 de clienţi. Renunţăm la o parte din serviciile cu marjă mică de profit şi mergem înspre zona de consultanţă, care e mult mai bine plătită.  Firma aceasta sunt sigur că o să aibă un viitor, încă cel puţin, 25 de ani.


Publicitate

1 Comentariu

  1. Robert Mocanu spune:

    Il cunosc pe dl. Crivii si am si lucrat o perioada buna de timp cu dansul in cadrul companiei Darian. Intr-adevar, dansul este o persoana vizionara, care gandeste lucrurile cu mult inainte sa se intample. Il felicit pentru ce a reusit sa faca in cadrul companiei dansului si mai ales pentru faptul ca a reusit sa tina atat de mult timp aceasta firma in business, in vremuri destul de tulburi pentru tara noastra. Ii doresc multa sanatate si sper ca Darian sa reziste, inca cel putin 25 ani de acum inainte.

Postaţi un comentariu