Activități culturale pentru copiii cu deficiențe de auz la Parcul Etnografic „Romulus Vuia”

Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează miercuri, 25 septembrie, atelierul „Casa bunicilor”, împreună cu elevii Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă” (clasele I A, C) şi ai Liceului Tehnologic Special pentru deficienţi de auz (clasa a II-a), alături de cadrele didactice.

Conform unui comunicat de presă, în prima etapă a proiectului copiii vor fi familiarizaţi cu practicarea industriei casnice textile şi cu produsele acestei ocupaţii. Activitatea va include: cunoaşterea tipurilor de materiale şi provenienţa lor, cunoaşterea şi folosirea uneltelor, organizarea unei şezători cu activităţi specifice, evocarea unor basme în care apar activităţi legate de subiect prin comunicare verbală şi prin utilizarea limbajului dactil şi a pantomimei.

Scopul este de a dezvolta sensibilitatea artistică a copiilor şi  valorificarea potenţialului lor creator.Proiectul se va încheia cu organizarea unui concurs, jurizarea şi premierea copiilor participanţi, făcându-se în baza unui regulament.

Evenimentul va avea loc în Parcul Etnografic Naţional „Romulus Vuia”, str. Tăietura Turcului (secţia în aer liber a Muzeului Transilvaniei), începând cu ora 09.00, intrarea fiind liberă.

Distribuie:

Postaţi un comentariu