Achiziţii publice la vedere la Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca face publice achiziţiile directe

Primăria Cluj-Napoca a lansat programul de achiziţii publice „la vedere” pe site-ul instituţiei, aşa cum anunţa săptămâna trecută primarul Emil Boc. Sistemul este o premieră în România şi prevede ca orice fel de achiziţie făcută din banii municipalităţii, care se înscrie între 500 de euro şi 100.000 de euro să fie postată pe pagina web a primăriei.

Firmele care doresc să participe la această procedură de achiziţie directă au la dispoziţie, pe site, la o secţiune specială denumită „Achiziţii directe”, toată documentaţia necesară. Ofertele şi documentaţia pot fi trimise şi pe mail primăriei, iar acestea sunt făcute publice tot online. La achiziţiile publice directe de până în 30.000 de euro anunţul de intenţie se publică timp de trei zile. La achiziţiile de până 100.000 de euro, anunţul va sta şapte zile pe site. De asemenea, reprezentanţii primăriei spun că se va publica şi anunţul de atribuire, pentru ca toată lumea să ştie cine a câştigat un contract şi cu ce preţ. Doar dacă nu se va prezenta nimeni la procedura de achiziţie publică directă se va trece la achiziţia prin catalogul SEAP.

Primarul Emil Boc a precizat că a dorit implementarea acestui sistem după ce Guvernul Ponta a majorat pragul achiziţiilor directe pe care autorităţile publice le pot face, considerând că această măsură a executivului nu era necesară şi oportună. Primarul Clujului a cerut şi celorlalte municipii să ia exemplu de la Cluj. Până atunci primăria a postat deja primele trei achiziţii directe pe primariaclujnapoca.ro.

Strada Făgetului, liber la modernizare

Prima achiziţie publică la vedere vizează modernizarea străzii Făget din Cluj-Napoca. „Am dorit să investim în străzi banii economisiţi de la proiectele europene. Am demarat procedura pentru strada Făget. Este vorba despre 3, 6 kilometri de drum cu două benzi, de asemenea pistă de biciclete şi trotuare. Vorbim despre porţiunea de la Calea Turzii până la drumul aflat în administrarea Consiliului Judeţean. Estimăm că această lucrare va costa maxim 100.000 de lei. Din aceleaşi economii deja este în procedură de aprobare şi drumul spre Lomb”, a declarat primarul Emil Boc.

Celelalte două achiziţii directe postate deja de primărie pe site se referă la două centrale termice pentru grădiniţa Zâna Zorilor şi asigurări RCA pentru maşini din dotarea Poliţiei Locale.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu