Accident aviatic în scenariu pe aeroportul clujean

Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj a simulat, joi, în prezenţa prefectului Gheorghe Vuşcan şi a vicepreşedintelui CJ Vakar Istvan, un accident de aviaţie civilă petrecut la aterizarea unui avion cu 70 de persoane.

Exerciţiul s-a desfăşurat în baza unui scenariu potrivit căruia o aeronavă aflată în curs de aterizare a luat contact cu solul înainte de pragul pistei, din cauza vizibilităţii reduse, iar trenul de aterizare şi fuselajul s-au deteriorat, formându-se coloane de fum care indicau iminenţa izbucnirii unui incendiu.

„S-a făcut o simulare în cazul unui accident de avion la aterizare, cu 70 de pasageri la bord, cu patru tone de combustibil, caz în care ar fi, ipotetic, 20 de victime, 20 de răniţi foarte grav şi restul răniţi cu diverse traumatisme. Exerciţiul a fost un succes pentru instituţiile implicate şi un test important pentru echipamente, maşini, pentru toate aspectele legate de un exerciţiu de căutare-salvare în cazul unui accident de aviaţie”, a precizat directorul aeroportului clujean, David Ciceo.

El a mai spus că la exerciţiu au participat peste 1.000 de persoane, deoarece pe lângă instituţiile care intervin direct într-un astfel de accident aviatic şi pe lângă răniţii din avion e vorba şi de aparţinătorii pasagerilor, fiind astfel nevoie de mai multe servicii şi de implicarea mai multor instituţii, printre care Prefectura, Consiliul Judeţean, consulatele, biserica, Consiliul psihologilor.

La exerciţiu au fost prezenţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Cluj, Prefecturii, ISU Cluj, Divizei 4 Infanterie Gemina Cluj, IPJ Cluj, Inspectoratului de Jandarmi, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Parchetului Militar, SMURD, Serviciul de Ambulanță, Spitalului Clinic Județean,  Spitalului Militar, Direcției de Sănătate Publică, Crucii Roșii, Unităţii Speciale de Aviație, Bazei 71 Aeriană Câmpia-Turzii, Direcției Poliţiei Transporturi, Institutului de Medicină Legală, Colegiului Psihologilor, Parchetului Curții de Apel Cluj, ROMATSA.

Distribuie:

Postaţi un comentariu