Cluj IT Cluster îi “recrutează” pe elevii talentaţi

90 de elevi din cinci judeţe au participat la concursurile de IT organizate în cadrul ITeam_net, organizat de Liceul de Informatică, în parteneriat cu Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai, eveniment care a ajuns la ediţia a cincea. Evenimentul s-a bucurat şi de susţinerea Cluj IT Cluster, obiectivul declarat fiind acela de a încuraja elevii să urmeze o facultate de profil.

„Ne bucurăm că am putut susține și în acest an evenimentul ITeam_net și ne-am propus ca această colaborare să fie una de durată. Clujul are o mulțime de tineri talentați cărora dorim să le oferim șansa de a vedea ce presupune o carieră în domeniul IT și ce pași ar trebui să urmeze în acest sens”, a declarat Andrei Kelemen, Directorul Executiv al Asociaţiei Cluj IT Cluster.

“Îndrăgostiţi” de IT

Proiectul ITeam_net este cuprins de către Ministerul Educației Naționale în calendarul activităților educative regionale, iar în cadrul ediției de anul acesta au avut loc trei sesiuni de concurs, axate pe programare, realizarea de soft educațional și crearea de postere. Primele două concursuri s-au adresat elevilor de liceu, iar cel de-al treilea elevilor de gimnaziu.

Concursul de programare a fost câștigat de Bacoțiu Gabriel și Chiorean Tudor, elevi în clasa a 9-a la Liceul Teoretic „Avram Iancu”, respectiv Colegiul Național „Unirea” Târgu Mureș, Lup Vasile, elev în clasa a 10-a la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” Cluj-Napoca, Rusu Cosmin, din clasa a 11-a de la Colegiul Național „Petru Rareș” Zalău și Nistor Sergiu, elev în clasa a 12-a la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca.

Proba pentru realizarea unui soft educațional a fost câștigată de elevii Sălăgean Călin și Roman Dan de la Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca, care au realizat o aplicație cu titlul „Diviziunea celulară”. Posterul realizat de elevul Mustea Emanuel de la Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu”, cu tema “Rețele”, a fost desemnat câștigătorul celui de-al treilea concurs.

„Doresc să mulțumesc atât partenerului nostru, Facultatea de Matematică și Informatică a Univesității Babeș-Bolyai, cât și Clusterului IT din Cluj, care s-au implicat in organizarea, derularea și promovarea acestui proiect, la care au participat peste 90 de elevi din cinci județe ale țării – Alba, Mureș, Cluj, Bistrița-Năsăud și Sălaj. Ne bucurăm că proiectul ITeam_net se bucură de o recunoaștere din ce în ce mai mare la nivel național și vom continua să organizăm astfel de evenimente care încurajează tinerii să urmeze o carieră în domeniul IT”, a declarat Simona Haidu, director Liceul de Informatică Tiberiu Popoviciu.

„Unul dintre obiectivele asumate în cadrul clusterului este creșterea numărului de profesioniști în domeniul IT din regiune, prin consolidarea colaborării cu instituțiile de învățământ și susținerea proiectelor educaționale precum cel organizat de Liceul de Informatică. În acest fel, tinerii își pot începe cariera în IT chiar de pe băncile școlii, prin participarea la astfel de concursuri, dobândind experiența necesară mai târziu în continuarea studiilor și angajarea în cadrul unei companii”, a mai precizat Andrei Kelemen.

Distribuie:

Postaţi un comentariu