100 de ani de la nașterea lui SINATRA aniversați la Cluj-Napoca printr-un excentric concert de jazz

Legendarul Frank Sinatra este aniversat la Cluj-Napoca la împlinirea a 100 de ani de la nașterea sa, printr-un concert de jazz tribut adus celei mai reprezentative voci din istoria jazzului și a swingului. Concertul aniversar #SINATRA 100 îi are ca invitați pe entertainer-ul Gabriel Farkas & Band și orchestra clujeană Gaio Big Band.

Cu un remarcabil talent actoricesc și o voce de invidiat, Gabriel Farkas readuce în lumina reflectoarelor farmecul Americii secolului trecut, dedicându-și o mare parte din carieră omagierii lui Frank Sinatra. În urma anilor de studiu vocal și teatral, Gabriel este acum apreciat pe scenele muzicale și teatrale ale Europei de Est pentru show-urile lui de neegalat și ușurința cu care reușește să poftească publicul în lumea eternului Sinatra.

#SINATRA100 e conceptul ediției a doua a Christmas Jazz Day, ediție dedicată în totalitate maestrului Sinatra, cel mai bine vândut artist, cel mai premiat și nominalizat actor, un adevărat icon al epocii sale! „Have Yourself A Merry Little Christmas”, „Jingle Bells”, dar și „New York, New York”, „My Way”, sunt doar câteva din piesele retrăite la Cluj într-un concert excentric de Crăciun pe note de jazz și farmecul lui Sinatra, în 8 decembrie, la Casa de Cultură a Studenților.

Concertul #SINATRA100 este organizat de Asociația Transylvania Cultural Community în portofoliul căreia se află și Ziua Internațională a Jazzului, concert de gală ce are loc anual sub patronaj UNESCO.

Un eveniment autofinanțat care contribuie la îmbogățirea reală a vieții culturale a clujenilor.

Biletele pentru #SINATRA100 s-au pus în vânzare în rețeaua Biletmaster.ro (http://bit.ly/BileteSINATRA100), iar doar în luna septembrie acestea pot fi achiziționate la jumătate de preț, 40 lei.


Publicitate

Postaţi un comentariu