1.000 de pelerini din Budapesta, întâmpinaţi în Gara Cluj cu steaguri şi pogăcele

Un tren cu peste 1.000 de pelerini veniți din Budapesta a fost întâmpinat, joi, în Gara Cluj-Napoca de clujeni, cu pogăcele cu caş, flori, şi cu steaguri ale Ungariei şi Ţinutului Secuiesc.

Cei care i-au întâmpinat le-au urat „Drum bun” spre Şumuleu Ciuc, unde se vor ruga duminică, de Rusalii, la statuia Fecioarei Maria.

Peste 1.000 de pelerini din Budapesta au sosit, joi după amiază, în Gara Cluj-Napoca cu un tren care avea în componenţă 17 vagoane şi cu care se îndreaptă spre Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, unde participă la pelerinajul de Rusalii şi se vor ruga la o statuie a Fecioarei Maria.

Pelerinii au fost întâmpinaţi pe peronul gării de peste 200 de clujeni cu pogăcele cu caş – produse tradiţionale de patiserie, flori şi steaguri ale Ungariei şi Ţinutului Secuiesc, iar mai mulţi preoţi au rostit rugăciuni. În gară au fost prezenţi, printre alţii, consulul Ungariei la Cluj-Napoca, Mile Lajos, şi viceprimarul Olah Emese.

Balogh Zoltan, un pelerin din Budapesta, a declarat că vine de peste 20 de ani în pelerinaj la Şumuleu Ciuc, alături de familie. „Ne bucurăm că putem să venim, că ne dă Dumnezeu şi Fecioara Maria sănătate, că îi putem saluta pe fraţii noştri maghiari din Ardeal. Sper să ne revedem în fiecare an şi le mulţumesc clujenilor pentru primirea făcută”, a spus acesta.

Trenul a staţionat în Gara Cluj-Napoca peste 20 de minute, iar la final cei prezenţi au intonat Imnul Ungariei.

Distribuie:

Postaţi un comentariu