„Regele Brazilor”, copacul secular cinstit cu festivaluri

Festivalul „Regele Brazilor” a ajuns la cea de-a 12-a ediție/ Foto: Radu Hângănuț

Într-o zonă a cărei locuitorii trăiesc de pe urma pădurii, așa cum se întâmplă pe Valea Bârgăului, din județul Bistrița-Năsăud, pare greu de crezut că un arbore ar putea sta în picioare îndeajuns de mult încât să fie recunoscut ca unicat și să rămână în memoria unei comunități. Însă cu mulți ani în urmă, când încă moto-fierăstraiele nu începuseră brăzdarea pădurilor bistrițene, un impozant molid era simbolul regiunii. Și chiar dacă astăzi mai există doar în amintirea bătrânilor locului, „Regele Brazilor” încă mai aduce iubitorii de tradiție împreună, la unul dintre cele mai mari festivaluri din zonă.

„Regele Brazilor”, un monarh al pădurilor

„Regele Brazilor” este unul dintre cele mai cunoscute festivaluri de muzică populară și singurul festival internațional de folclor din mediul rural. Ajuns în acest an la cea de-a 12-a ediție, spectacolul păstrează vi tradițiile regionale, îmbinate cu influențele culturilor de peste hotare, dar mai ales amintește de unul dintre cei mai cunoscuți arbori din zonă, și anume „Molidul candelabru” sau „Regele Brazilor”.

La vremea lui, impozantul molid s-a remarcat în special prin dimensiunile nemaintâlnite. Cu o înălțime de peste 20 de metri și o grosime a trunchiului de jumătate de metru, acest stăpân al pădurilor și-a dus existența într-un loc ce abundă în legende. Localnicii se adunau la umbra molidului-fenomen în locul denumit „În vârf la Țepea”, denumire care face referire la domnitorul Vlad Țepeș, care potrivit legendelor locale ar fi făcut vizite prin părțile locului și chiar și-ar fi construit o reședință, din care astăzi se mai pot vedea doar ruinele zidurilor.

Însă la fel ca și presupusa construție a lui Vlad Țepeș, falnicul arbore nu a reușit să treacă testul timpului. Cu doar câteva luni înainte de cutremurul din martie 1977, o furtună năprasnică a pus la pământ molidul, iar astfel, locul în care localnicii își măsurau talentul în cântec și dans, a dispărut și el.

Regele brazilor a murit, trăiască regele folclorului

Prima ediție a festivalului a stârnit interesul întregii zone, câteva mii de spectatori venind în inima munților, în Pasul Tihuța, pentru a asista la competiția de talente desfășurată inițial la adăpostul „Regelui Brazilor”. 50 de sate din toate colțurile județului au deschis cea dintâi ediție a festivalului, prezentând cântece și texte specifice, în fața unui juriu format din oameni de presă, compozitori sau cadre didactice.

După furtuna care a pus capăt vieții regelui brazilor, în lipsa cadrului natural feeric oferit de „molidul candelabru”, festivalul a luat o pauză nedeterminată.

În anul 2000, tradiția locală și spiritul falnicului molid au fost resuscitate de un grup de oameni care au ținut morțiș ca unicul festival internațional de folclor din țară, întrerupt în urmă cu 23 de ani, să revină în atenția localnicilor, de această dată în comuna Prundu Bârgăului.

În urmă cu trei ani, cea de-a zecea ediție a manifestației s-a desfășurat, în mod simbolic, în inima naturii și în zi de mare sărbătoare religioasă (Adormirea Maicii Domnului).

În noul format, an de an, festivalul este deschis cu o parada a ansamblurilor particpante care defilează prin centrul comunei Prundu Bârgăului, în acorduri de fanfară și în aplauzele sătenilor pentru care „Regele Brazilor” reprezintă revenirea la tradiții. An de an, formații din Italia, Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria și din județele învecinate, ajung în Prundu Bârgăului pentru a prezenta tradițiile locurilor de unde provin, spre încântarea localnicilor.

Adaptându-se rigorilor general valabile, pe lângă spectacolele de muzică populară, vizitatorii festivalului au ocazia să descopere și munca artiștilor populari, care desfășoară tarabe cu obiecte de artizanat, opinci confecționate manual sau costume populare. Desigur, printre tradiții și obiceiuri vechi de sute de ani, au reușit să-și facă loc și comercianții de jucării chinezești și deja tradiționala combinație de mici și bere.

Distribuie:

Postaţi un comentariu