Ioan Oltean, fără emoții: „Nu mă simt vinovat de faptele care mi se impută”

Vice-președintele PDL, Ioan Oltean, asigură că nu se face vinovat de nici una dintre acuzele ce i-au fost aduse.

La o săptămână de la punerea sub acuzare a lui Ioan Oltean pentru trafic de influență și favorizarea infractorului, liderul democrat-liberal bistrițean a organizat o conferință de presă în care și-a exprimat încrederea în capacitatea instituțiilor de a face dreptate, asigurând că nu se simte vinovat față de niciuna dintre acuzele ce i-au fost aduse de procurori.

Dacă în urmă cu un an președintele organizației județene a PDL era citat de către procurori în calitate de martor, în urmă cu o săptămână Ioan Oltean s-a prezentat la audieri din poziția de acuzat. Potrivit unui comunicat emis de Direcția Națională Anticorupție, deputatul bistrițean a fost acuzat de  folosirea influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată și infracțiunea de favorizare a infractorului.

La o săptămână de la aducerea acuzelor, Ioan Oltean se arată încrezător în justiția română și în faptul că aceasta va judeca corect cazul și nu va permite urmărirea unor interese ale adversarilor politici.

„Nu comentez ceea s-a făcut public. Îmi exprim încrederea în instituțiile statului, că nu vor face niciun abuz. M-am prezentat la DNA cu convingerea că îmi fac datoria de simplu cetățean și am luat act de faptele care mi se impută. Mi-am exprimat întreaga disponibilitate de a colabora. Vă asigur că nu mă simt vinovat față de nici una din cele șase fapte enumerate în actul de sesizare”, a declarat Ioan Oltean.

De asemenea, legat de acuzele aduse de procurorul-șef, Codruța Kovesi, care a declarat că Ioan Oltean ar fi primit informații din interiorul DNA cu privire la percheziții ce urmau să fie făcute în Bistrița, deputatul PDL a negat orice implicare într-un astfel de caz: „Eu nu lucrez la DNA, deci nu pot să mă pronunț în această privință. Pot să vă asigur că nu am avut informații despre descinderile sau perchezițiile pe care DNA-ul urma să le facă în Bistrița. Nu am prieteni acolo”,  a mai spus liderul PDL Bistrița-Năsăud.

În ceea ce privește faptele de corupție care recent i-au fost imputate, Ioan Oltean a declarat că acestea nu au caracter infracțional, întrucât statutul de deputat îi permite să intervină pe lângă miniștri, atâta timp cât respectă prevederile legale: „Un deputat poate să exercite influențe asupra unui ministru. Niciodataă nu am cerut săvârșirea unor fapte care să contravină legii, dar cu siguranță am manifestat interes pentru alocarea de resurse financiare pentru județul Bistrița-Năsăud, pe căi legale”.

Cererea publică de demitere din funcția de vice-președinte a PDL, formulată de europarlamentarul Monica Macovei a fost comentată de Ioan Oltean ca nefiind necesară, în condițiile în care deputatul  bistrițean nu a încălcat statutul partidului: „Întotdeauna am fost un om care a ținut la PDL și am fost în litera și spiritul statutului. Dacă voi fi în conflict cu litera și spiritul statutului, nu voi aștepta de la nimeni recomandări. Eu nu sunt un caz în interiorul partidului”, a subliniat Ioan Oltean

„La mulți ani, dar nu la guvernare”

Ziua de naștere a premierului Victor Ponta nu a fost trecută cu vederea de deputatul Ioan Oltean, care i-a adresat acestuia urări de bine, în ciuda contrelor politice din ultima vreme: „ La mulţi ani, nu la guvernare, e adevărat, dar mulţi ani ca om politic şi să îi dea Dumnezeu multă sănătate şi putere de muncă în folosul celor mulţi şi nu a partidului pe care îl reprezintă”.

 


Publicitate

Postaţi un comentariu