Fetiță ucisă de TIR în localitatea Dipșa

Foto: radiocalonline.info

Tragedie într-o familie din localitatea Dipșa, județul Bistrița-Năsăud, după ce în această după-amiază copilul le-a fost lovit de un TIR, decesul survenind imediat.

Accidentul a avut loc în jurul orei 14, în localitatea bistrițeană Dipșa. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, inspector Antonela Pop, fetița în vârstă de 3 ani se deplasa alături de mama ei pe marginea drumului județean 15 A. Într-un moment de neatenție al mamei, fetița a țâșnit pe partea carosabilă, moment în care a fost izbită în plin de un autocamion, condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de terapie intensivă mobilă al SMURD, medicii de pe ambulanță nemaiputând însă să o salveze pe fată. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bistrița „fetița a suferit leziuni incompatibile cu viața, decesul survenind imediat după impact”.

Potrivit localnicilor, fetița era deseori neglijată de mama ei, care o lasă nesupraveheată pe șosea alături de verișoara ei. În prezent, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care accidentul s-a produs, însă din primele cercetări, șoferul TIR-ului nu ar fi consumat băuturi alcoolice.


Publicitate

Postaţi un comentariu