Episcopul greco catolic de Oradea le cere preoţilor şi credincioşilor să evite organizarea evenimentelor cu “dovleacul de Halloween”

Episcopul greco-catolic Virgil Bercea

De 1 noiembrie, episcopul greco-catolic Virgil Bercea le-a cerut preoţilor şi credincioşilor să celebreze Sărbătoarea Tuturor Sfinților şi să evite organizarea evenimentelor cu “dovleacul de Halloween”, pe care o consideră “lipsită de sacralitate”.

Episcopia greco catolică Oradea a transmis, joi, un comunicat semnat de episcopul Virgil Bercea în care acesta îi îndeamnă pe preoţi şi credincioşi ca de 1 noiembrie să celebreze Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor şi să evite organizarea evenimentelor de Halloween, care sunt “lipsite de sacralitate”.

“Rolul nostru al preoților și al fiecărui creștin este de a propovădui Cuvântul făcut trup, de a propovădui Evanghelia în zilele noastre ceea ce înseamnă iubire și iertare, înțelegere și bunăînvoire, pace și binecuvântare”, se arată în comunicat.

Potrivit informării, Biserica a încercat de-a lungul vremii “să dea sens și valoare vieții”, într-o societate în care s-au înmulţit “fenomene cu caracter lipsit de sacralitate precum Haloween”.

În acest context, episcopul Bercea a atras atenţia că Biserica Catolică, la 1 noiembrie, celebrează Sărbătoarea Tuturor Sfinților.

“Vă îndemn pe fiecare dintre Sfințiile Voastre precum și pe toți credincioșii să vorbiți lumii despre valoarea Sărbătoriri Tuturor Sfinților care unește cerul cu pământul în rugăciune precum vă îndemn să evitați organizarea altor evenimente precum cele cu dovleacul de Halloween”, se mai arată în comunicat.

Distribuie:

Postaţi un comentariu