Continuă reabilitarea faţadei Palatului Vulturul Negru

Palatul Vulturul Negru

Primăria Oradea a finalizat procedura de achiziție pentru „Reabilitare parament exterior și învelitori aferente Palatului Vulturul Negru din Oradea”. La licitație a participat o singură firmă, SC Constructorul Sălard S.R.L, a cărei ofertă a întrunit criteriile de atribuire, fiind declarată câștigătoare.

Valoarea ofertei adjudecate este 6.427.157, 59 lei fără TVA, iar termenul de execuție este 24 luni de la data predării amplasamentului.

“Momentan procedura de achiziție se află în perioada de contestație, însă administrația locală estimează că la finalul acestei săptămâni sau la începutul săptămânii viitoare va avea loc semnarea contractului de achiziție publică.
Lucrările de reabilitare a faţadelor exterioare vor cuprinde două tronsoane: tronsonul către strada Independenţei şi tronsonul spre Piaţa Unirii. Lucrările vor consta în: desfacerea şi refacerea tencuielilor la faţade în culorile originale, reabilitarea învelitorii actuale, reabilitarea tâmplăriilor actuale, refacerea plasticii ornamentale (elementele decorative), refacerea în totalitate a lucrărilor de tinichigerie distruse sau pierdute din tablă de zinc vopsită în culorile originale, desfacerea sau demontarea unor intervenţii de pe faţade, precum şi revizuirea iluminatului exterior”, se arată într-un comunicat al Primăriei Oradea.

Tronsonul central al palatului a fost reabilitat de către proprietarul său, firma RCS-RDS.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Szewkeres Ferenc(Francisc) says:

    Pecánd am fácut scoala tare mult mia plácut sá má plimb acolo era foarte bogáte ín ínterior magazinele dar acu asfi curios cum aratá dupá 54 de anii.

Postaţi un comentariu