România Rățeștilor

Indrei (stânga imaginii) și Nicoale (dreapta), flancând statuia tatălui lor, în curtea Centrului Rațiu pentru Democrație din Turda | Foto: Bogdan Stanciu

În urmă cu 20 de ani, pe 23 ianuarie 2000, Ion Rațiu era condus pe ultimul drum, de mii de persoane strânse din toate colțurile țării, la Turda. Liderul țărănist, un campion al democrației postcomuniste din România, murise în 17 ianuarie, la Londra. Slujba de înmormântare a avut loc în aer liber, pe un ger pătrunzător, în fața Bisericii Rățeștilor, fiindcă preotul ortodox nu a dat voie familiei, greco-catolice, să țină slujba înăuntru, în biserica ctitorită de strămoșii lor.

După 20 de ani, duminică, 19 ianuarie 2020, familia Rațiu și apropiații au organizat două slujbe de pomenire, atât la Biserica Rățeștilor, rămasă ortodoxă, cât și la cea greco-catolică.

După ceremoniile religioase, Transilvania Reporter a realizat un interviu simultan cu cei doi fii ai lui Ion Rațiu, Indrei și Nicolae, despre moștenirea politică a tatălui lor, evoluția României în cei 30 de ani democrație și perspectivele țării, în următorii 20 de ani. A rezultat o perspectivă succintă a fraților Rațiu asupra României contemporane.

Interviul a fost editat pentru claritate. Fiind realizat în engleză, în anumite cazuri am indicat și originalul cuvântului sau expresiei, în același scop.

Declarații importante:

• „Venind din Vest, asta era ceva extraordinar: calificarea pentru leadership era aceea că trebuia să fi mâncat salam cu soia” (Nicoale Rațiu)
• „Sunt foarte dezamăgit de poziția adoptată de Margareta și Radu. Mi se pare că și-au pierdut mandatul, dacă au avut vreodată unul” (Indrei Rațiu)
• „În Marea Britanie am avut de ales, în decembrie 2019, practic, între Brexit și marxism” (Nicolae Rațiu)
• „Văd România unită, într-un fel sau altul, cu Republica Moldova. Știu că e complicat, (…) însă îmi este clar că Moldova este o țară românească” (Indrei Rațiu)

Transilvania Reporter: Ce credeți că s-ar fi întâmplat dacă Ion Rațiu ar fi câștigat alegerile în 1990?

Nicolae Rațiu (N.R.): Dacă ar fost ales președinte în 1990, nu cred că ar fi putut realiza ceva. Era prea devreme. Dar, cu siguranță, ar fi încercat să miște țara în direcția cea bună. Ar fi fost incredibil de greu, deoarece politicile despre care vorbea ar fi presupus, desigur, închiderea multor fabrici de stat și așa mai departe. Pe de altă parte, prin deschiderea țării către investitori străini, când țara nu avea nicio datorie externă, deci se afla într-o poziție economică bună pentru a absorbi investiții străine directe, acestea ar fi putut contracara închiderea fabricilor de stat. Totuși, ar fi fost foarte-foarte dificil… Și să zicem că ar fi câștigat în 1990, dar ar fi făcut-o la un scor foarte apropiat de al adversarului, așa că un procentaj mare din țară ar fi opus rezistență și ar fi făcut lucrurile să fie pe cât de dificil posibile. Acești oameni au fost foarte puternici pe poziții de-a lungul întregii decade 1990. Dar, ar fi pus România pe altă direcție.

Însă, dacă în 1992 ar fi fost ales, și în primul rând dacă ar fi fost ales de Convenția Democratică să fie candidat la prezidențiale, atunci cred că ar fi avut o șansă, fiindcă erau deja doi ani de dezastru continuu, sub Iliescu și Roman. Constantinescu, deși nu era cunoscut în țară, era practic necunoscut în afara Bucureștiului, a luat aproape 39% din vot. Atunci cred că Ion Rațiu ar fi putut face o mare diferență și ar fi dus-o spre ceea ce se întâmplă doar în ultimii ani, când România s-a deschis cu adevărat spre exterior, cu o economie stabilă și cu o atitudine mai optimistă către viitor. A fost nevoie de 20-30 de ani pentru a ajunge aici, iar apoi am avut perioada Dragnea care aproape a dat totul înapoi.

Indrei Rațiu (I.R.): Îmi vine în minte un interviu pe care Ion Rațiu l-a dat prin 1992, cred, în care imagina o Românie modernă, cu trenuri de mare viteză….

N.R: …da, un interviu în care vorbea de o nouă Românie, cu autostrăzi care nu se opresc la graniță…

FOTODOCUMENT. Mii de persoane au asistat la slujba de înmormântare a lui Ion Rațiu, pe 23 ianuarie 2000, ținută în aer liber, în fața Bisericii Rățeștilor din Turda, unde familiei nu i s-a permis accesul | Foto: Dan Bodea

I.R.: Nicolae cunoaște lucrurile din perioada aceea mai bine, fiindcă era în țară, iar eu sunt întrutotul de acord cu el, că ar fi avut mari-mari dificultăți să își transmită mesajul, într-o Românie plină de mânie, resentiment și suspiciune.

N.R.: Ceea ce a fost în mod special dificil a fost că el, practic, s-a parașutat în România de pe altă planetă și aici nu avea nicio rețea. Știa câțiva lideri ai PNȚCD și în rest doar câțiva vechi colegi de școală, care erau septuagenari din Cluj. Toți fiind necomuniști, erau cumva marginalizați. Astfel, era foarte greu să găsească oameni în care să aibă încredere, cu care să colaboreze. Erau oameni în jurul lui care au venit cu interese foarte diferite. Erau și oameni de bună credință, sigur, dar era foarte greu să îți dai seama cine ce este.

I.R: Un criteriu ieșit din comun pentru a fi lider, la vremea aceea, era legat de „voi ăia care nu ați mâncat salam cu soia” (în română, în original).

N.R: Venind din Vest, asta avea ceva extraordinar: calificarea pentru leadership era aceea că trebuia să fi mâncat „salam cu soia” (în română, în original).

I.R: Cum să te lupți cu așa ceva?

N.R.: (Râde) Poate să le răspunzi: nu, am mâncat caviar!

I.R.: Sentimentul meu este că abia generația de acum are oportunitatea de a pune în practică viziunea sa.

N.R.: Sunt oameni pentru care Ion Rațiu este în continuare un far călăuzitor. El pare să spună: „v-am lăsat niște principii, acum e rândul vostru…”

Vorbind de principiile lui Ion Rațiu, în testamentul său politic, el spunea că își dorește o Românie care să fie în UE, în NATO și restaurarea monarhiei. Cum vedeți acest testament, la 20 de ani de la trecerea sa în neființă?

N.R.: Două din trei [s-au îndeplinit].

Și, în privința celui de-al treilea, restaurarea monarhiei?

N.R.: El credea în monarhie, dar era realist. Dacă ar fi fost ales președinte, intenționa să organizeze un referendum – a spus asta și el credea în ceea ce spune, nu ca mulți alți politicieni – dar numai după ce mass-media, școlile, și toate celelalte segmente ale societății ar fi înțeles ce a reprezentat cu adevărat monarhia, ce ar fi presupus ea pentru constituție, fiindcă majoritatea oamenilor la vremea aceea știau că monarhia înseamnă corupție, înseamnă să se fure bani de la popor, un elitism cu poziții nemeritate, și nimic despre faptul că un monarh este independent și are o influență pozitivă, fiind mai degrabă de partea populației decât a guvernului… Doar atunci ar fi făcut un referendum și era decis să îl organizeze.

… Îmi aduc aminte foarte bine de o întâlnire pe care am organizat-o eu la Londra între conducerea PNȚCD și cea a Partidului Conservator. Au fost Coposu, Constantinescu, Diaconescu și tatăl meu. Era înainte ca Emil Constantinescu să fie numit candidat al CDR pentru prezidențialele din 1992. Și l-am întrebat pe Constantinescu – în franceză, fiindcă româna mea nu era bună – dacă credea că a primit susținerea lui Coposu, deoarece acesta era de părere că poate ține promisiunea cu privire la monarhie mai bine decât tatăl meu. Constantinescu a dat în umeri și nu mi-a răspuns. El a jurat că va ține un referendum cu privire la instaurarea monarhiei, dar, deîndată ce a ajuns președinte, a uitat această promisiune.

Norocul său a fost că deja Coposu era mort și nu mai era nimeni care să îl tragă la răspundere… cred că Emil Constantinescu a fost demn de dispreț (engl. despicable – n.r.)

De ce spuneți asta?

Erau dovezi că omul nu își ținea cuvântul. În atâtea alte cazuri s-a dovedit acest lucru. Așa era el.

I.R.: Aș vrea să spun, cu referire la punctul trei [din testamentul politic al lui Ion Rațiu], la monarhie, că sunt foarte dezamăgit de poziția adoptată de Margareta și Radu. Mi se pare că și-au pierdut mandatul, dacă au avut vreodată unul.

Vorbiți despre marginalizarea prințului Nicolae?

I.R.: Da. Părerea mea este că prințul Nicolae are o susținere destul de mare în țară, și asta mi se pare foarte entuziasmant, pentru că ei, el și [soția sa,] Alina , se comportă ca niște viitori membri ai regalității (engl. future royalty – n.r.), în timp ce Margareta și Duda par să fi – evident o știu pe principesa Margareta de ani de zile și am multă afecțiune pentru ea, a fost patroana fundației mamei noastre – par să se fi rătăcit. Mi se pare că ei nu înțeleg ce fac, încotro se duc, în timp ce Nicolae știe, și sunt entuziasmat de acest lucru.

Deci credeți că ar fi mai bine pentru monarhia română ca prințul Nicolae să fie șeful Casei Regale?

I.R.: Da. Am senzația că are un sentiment puternic al tradiției familiale, dorește să fie în serviciu public (engl. to serve – n.r.), este modest…

A avut unele „ghinioane” cu o fată, anterior…

I.R.: Nu e singurul din familie care să aibă astfel de ghinioane.

N.R.: (Râde)… sau în oricare din familiile regale. Uitați-vă ce se petrece în Anglia chiar acum [cu prințul Harry și Meghan Markle].

Ion Rațiu, la tribuna parlamentului, înconjurat de mineri, în timpul mineriadei din 1991

Am ajuns în Anglia. Ambii sunteți atât britanici, cât și români. Cum priviți Brexitul?

N.R.: Am fost crescuți, prin exemplul tatălui nostru, ca europeni. Am fost încurajați să învățăm limbi străine, eu vorbesc franceză și germană, Indrei vorbește o română minunată, eu vorbesc una proastă… așa că eu am votat cu hotărâre pentru rămânerea în Uniunea Europeană. După cum s-a văzut, însă, a existat o majoritate în favoarea ieșirii, pe baza unor premise mai degrabă false. Apoi, în ultimii trei ani, a urmat o perioadă chinuitoare pentru publicul britanic, cu păreri împărțite, confuzie, nesiguranță, astfel că am ajuns să avem nevoie de claritate, într-o formă sau alta, fiindcă totul era blocat, până la nivel de decizii personale, de familie, dar și de business. Așa că și eu, ca și mulți alți remainers, am ajuns să zicem, „hai să trecem odată peste asta” și, cunoscându-i pe britanici, cred că vor reuși să obțină maximul în condițiile date, desigur, vor fi unele „sughițuri”, dar, pe termen lung, nu cred că va fi un dezastru. Majoritatea obținută de premierul Boris Johnson s-a bazat, nu întregime, dar în mare măsură, pe dorința de claritate.

În Marea Britanie am avut de ales, în decembrie, practic, între Brexit și marxism (programul radical de stânga al Partidului Laburist, de opoziție – n.r). Cine vrea marxism? Pun rămășag că românii care au avut drept de vot în UK au votat, în acest context, pentru Johnson, fiindcă știau ce înseamnă comunismul și socialismul.

I.R.: Am o idee un pic diferită despre acest lucru.

N.R.: Ai tot dreptul să nu fi de acord cu mine, după cum a spus cineva (râde). (Aluzie la celebra declarație a lui Ion Rațiu dintr-un interviu TV din 1990 „voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine” – n.r.).

I.R.: În ultima perioadă am ajuns la părerea că s-ar putea să asistăm la destrămarea Regatului Unit, deoarece irlandezii de nord, scoțienii, și chiar o parte din galezi, au tendințe centrifuge. Este ca o horă, din care este foarte dificil să ieși, așa că poate ar trebui să le ducem hora românească în centrul orașelor din Marea Britanie (râde).

Cum vedeți evoluția României, din 1990 în 2020?

N.R.: Care evoluție? (râde). Am fost sarcastic. Există o evoluție și, de fapt, oamenii care au trăit aici tot timpul nu își pot da seama așa de bine. Cei ca mine, care vizitează țara frecvent, dar nu locuiesc aici permanent, își dau seama mai bine de felul cum a evoluat România. Chiar dacă încă nu există autostrăzi, iar trenurile merg mai încet decât în 1990, există o evoluție majoră în anumite sectoare, precum cel tehnologic, în Cluj, București sau Iași. A fost, de asemenea, o schimbare de mentalitate, iar aceasta este una dintre cele mai importante schimbări. S-a schimbat o generație. După cum a spus Silviu Brucan, era nevoie de 20 de ani și se gândea la o generație, eu cred că este nevoie, de fapt, de două generații. Tatăl meu a fost atunci foarte iritat de declarațiile sale și credea că e vorba de o trădare, dar Brucan cunoștea țara mai bine, din interior. Tatăl meu mai mult își imagina o țară așa cum și-ar fi dorit-o, din afară. Cred, deci, că a avut loc și o evoluție politică, deoarece acum există partide și politicieni care sunt preocupați să facă ceva bun pentru țară, și nu doar pentru ei. Cred că evoluția politică a început pe rămășițele ideologiei comuniste, care a fost apoi convertită în ideea de a vedea cum se pot îmbogăți membrii partidelor, iar apoi, când nu a mai rămas nimic de furat, abia atunci oamenii s-au gândit că trebuie să creeze ceva, și asta era la începutul anilor 2000. A fost, deci, o evoluție graduală de atunci. Dar acum sunt optimist. În ultimii ani, a fost o creștere economică fenomenală, de 4-5% pe an, chiar dacă s-a umblat, poate, un pic, la statistici. Vor fi însă probleme legate de îndatorarea din ultimii ani.

I.R.: Sunt entuziasmat de ceea ce se petrece în sectorul IT, despre apariția unei noi industrii, cea a festivalurilor, ca Untold, Electric Castle, Awake etc. Nu am știință de altă țară care să aibă așa o concentrație de festivaluri muzică importante.

Pe de altă parte, ceva ce încă este dificil este comunicarea cu administrația locală. Când am venit aici [la Turda], primăria ne trata în felul „aveți o idee, spuneți-o și mai vedem” sau „vă spunem noi ce să faceți”. Acesta a fost un obstacol major pentru noi și nici acum nu putem spune că avem un primar cu orientare spre business. Una peste alta, am senzația că primăria e acolo pentru a fi primărie pentru elita locală, nu pentru cetățeni. Și cam așa era și când am venit aici.

N.R.: Cred că totuși lucrurile s-au mai schimbat, în bine, dar încă nu au ajuns acolo unde ar trebui să fie. Dar asta nu se întâmplă doar în România, probleme cu autoritățile locale există și în UK. Diferența este în percepția asupra corupției, care nu există în UK. Poate că autoritățile nu sunt așa de receptive, dar sunt curate, și asta e o mare diferență. Această curățenie, graduală, nu se poate petrece decât prin intrarea unor oameni noi în politică, și acest lucru este în plină desfășurare.

I.R.: Este nevoie probabil de o nouă generație de primari, care să pună serviciul public în prim plan.

Unde vedeți România peste 20 de ani?

N.R.: Un membru foarte important al UE și NATO, dacă acestea vor supraviețui până atunci (râde).

I.R.: Văd România unită, într-un fel sau altul, cu Republica Moldova. Știu că e complicat, fiindcă asta implică Rusia, și nevoia Rusiei de avea state-tampon, însă îmi este clar că Moldova este o țară românească. Cred că asta se va întâmpla, și va fi legată și de diaspora românească. Dacă adunăm cifrele, vom vedea că sunt 28 de milioane de români, în țară, diaspora și Republica Moldova. La această dimensiune vom deveni un jucător major în Uniunea Europeană.

Mai mă aștept, în continuare, la lupte în domeniul judiciar, pentru continuarea reformelor. Această luptă se duce chiar în inima democrației românești. Noi acordăm anual un premiu pentru democrație, iar anul acest l-am decernat procuroarei Camelia Bogdan, care este foarte controversată, și sunt bucuros pentru asta, fiindcă tatăl meu a spus odată: „dacă nu faci ceva controversat, nu faci nimic”.

„Prin tradiția locului în care am fost născut, micul oraș transilvănean Turda, cât și prin legăturile familiale, pe care le-am simțit întotdeauna arzându-mi în vine, m-am dedicat întrutotul luptei pentru ridicarea poporului românesc”

– Scrisoare a lui Ion Rațiu către Indrei, datată 27 ianuarie 1947, când credea că este pe moarte, fiind grav bolnav de tuberculoză. Indrei avea șase luni și ar fi trebuit să deschidă scrisoarea doar la 14 ani.

[stextbox id=’custom’ caption=’Indrei și Nicolae’]

Indrei și Nicolae, în timpul interviului, sub ochii seniorului Ion Rațiu | Foto: Lorina Culic, Centrul Rațiu pentru Democrație

Indrei Rațiu este cel mai mare dintre frați. S-a născut în 12 iulie 1946, la Londra. Este pedagog, fost jurnalist la BBC, Rediffusion şi London Evening Standard, implicat în lansarea noului program internațional de dezvoltare executivă al școlii internaționale de business INSEAD. Fost consultant de dezvoltare managerială pentru IBM, Schlumberger, BP, ICI şi Banca Mondială. Indrei este absolvent al Universității Cambridge și INSEAD. În ultimii ani și-a asumat, alături de soția sa, Pamela Roussos-Rațiu, supervizarea activității din România a activităților caritabile și sociale ale familiei Rațiu și s-a stabilit la Turda.
Nicolae Rațiu s-a născut în 7 mai 1948, la Davos, Elveția, unde tatăl său se afla pentru a-și trata tuberculoza. Este Președintele Centrului Rațiu pentru Democrație, președintele Rațiu Family Charitable Foundation, director general al Regent House Properties Ltd. A studiat în Anglia la Colegiul Marlborough și la Universitatea New York din Statele Unite, cu o diplomă de licență în transport maritim și economie. Timp de 10 ani, Nicolae Raţiu a fost preşedintele Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, înfiinţată de Ion Raţiu în 1984. Locuiește la Londra, de unde coordonează activitatea de business a familiei.[/stextbox]