Remember: Revoluția Română din decembrie 1989

Sfârşitul anilor 1980 a adus mari schimbări în peisajul politic al Europei Centrale şi de Est. Regimurile comuniste au căzut unul după altul, în unele ţări firesc şi fără prea multă gălăgie, în altele cu proteste. Din Polonia, trecând prin Ungaria, Germania de Est, Bulgaria şi Cehoslovacia, unda de şoc a ajuns şi în România, provocând o răsturnare a dictaturii – dar, spre deosebire de celelalte ţări, la noi Revoluţia a însemnat violenţe şi vărsări de sânge, morţi, răniţi şi dispăruţi, multă manipulare şi dezinformare.

Mișcarea de la Iași
Chiar dacă majoritatea evenimentelor din timpul Revoluţiei din 1989 s-au petrecut în ziua de 22 decembrie, au existat o serie de alte mişcări de protest şi revolte, cu multe luni înainte de acel moment. La Iaşi, de exemplu, se formase o mişcare în jurul revistelor studenţeşti din oraş, „Dialog” şi „Opinia studenţească”, o mişcare din care făceau parte intelectuali precum scriitorul Dan Petrescu, poetul Mihai Ursachi, Tereza Culianu-Petrescu (sora lui Ioan Petru Culianu, istoric al religiilor), Luca Piţu, Liviu Antonesei, Alexandru Călinescu, Mihai Dinu Gheorghiu, Emil Brumaru şi soţia acestuia, Tamara Brumaru, alături de mulţi alţii.
Dan Petrescu a devenit celebru după ce, în 1988, a reuşit să trimită o scrisoare la Europa Liberă, prin care dezvăluia şi protesta faţă de modul în care erau trataţi şi anchetaţi scriitorii români de regimul comunist.
Acelaşi Dan Petrescu a acordat un interviu ziarului Liberation, în ianuarie 1988, care se intitula „Nu Ceauşescu este singurul vinovat” şi se încheia astfel: „Este mai uşor să-l omorâm pe Ceauşescu, decât să schimbăm sistemul”. A fost concediat din funcţia de bibliotecar, a fost anchetat şi arestat. A intrat în greva foamei, dar nu înainte de a-şi face din nou vocea auzită, la Europa Liberă, cu puţin înainte de izbucnirea Revoluţiei.
Începând din data de 14 decembrie 1989, liderii mişcării anticomuniste de la Iași, între care scriitorul Cassian Maria Spiridon, au fost arestaţi, după ce au distribuit fluturaşi prin care chemau populaţia să vină în Piaţa Unirii, pentru a protesta împotriva regimului comunist şi a condiţiilor grele de viaţă.

Începutul: Timișoara
La Timişoara, s-a încercat organizarea unei revolte împotriva regimului comunist pe 23 noiembrie, în timpul Congresului al XIV-lea al PCR, la Uzinele Mecanice din Timişoara; totuşi, mişcarea muncitorilor a fost înăbuşită.
Pe 15 decembrie, vestea evacuării pastorului reformat László Tökés a scos în stradă enoriaşii, care s-au adunat în Piaţa Maria de pe strada Timotei Cipariu. Li s-au alăturat curând mai mulţi manifestanţi, fără legătură cu religia pastorului în cauză; toţi strigau doar „Libertate!”. Autorităţile locale au încercat să ajungă la pace cu pastorul, iar în acea noapte manifestanţii au fost împrăştiaţi. Au revenit, însă, a doua zi.
Nu doar că au revenit, dar erau tot mai mulţi, iar acum strigau şi lozinci anticomuniste şi chemau mai mulţi oameni în stradă, în centrul oraşului. Oamenii s-au strâns în număr mare în Piaţa Operei, apoi în Piaţa Mare din Timişoara, iar spre seară au apărut şi primele steaguri cu stema decupată. Miliţia, Securitatea şi Armata au intervenit imediat, arestând peste 200 de manifestanţi – era deja prea târziu, vestea revoltelor ajunsese la posturile de radio din străinătate. Informaţiile despre evenimentele de la Timişoara au ajuns şi la urechile dictatorului Nicolae Ceauşescu, iar acesta i-a convocat pe generalii Vasile Milea, ministru al Apărării, şi Tudor Postelnicu, ministru de Interne, cerându-le o intervenţie în forţă.

Primele victime
Armata, ieşită pe străzile Timişoarei, a fost „întâmpinată” cu pietre şi sticle incendiare, după ce au apărut primele victime ale Revoluţiei: 59 de morţi şi câteva sute de răniţi. Ceauşescu însuşi a dat ordin să se tragă în manifestanţii care nu se supun ordinelor, iar pentru aplicarea măsurilor de represiune împotriva revoltei au fost trimişi la Timişoara, cu un avion special, generalii de miliţie Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea, generalul de Securitate Emil Macri şi generalii de armată Ion Coman, Ştefan Guşe, Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac. Vasile Milea, Iulian Vlad şi Tudor Postelnicu fuseseră admonestaţi şi propuşi pentru destituire, din cauza lipsei de reacţie „în forţă” pe care o dorise Nicolae Ceauşescu. Acesta a plecat apoi într-o vizită în Iran, pe 18 decembrie, convins fiind că lucrurile se vor rezolva cu bine, sub conducerea soţiei sale, Elena, şi a lui Manea Mănescu.
Însă la Timişoara oamenii nu au plecat din stradă, nici după ce gloanţele au secerat un grup de tineri care cântau colinde pe treptele Catedralei Ortodoxe. Încercând să muşamalizeze totul, Elena Ceauşescu a dat ordin ca trupurile celor împuşcaţi la Timişoara să fie duse la Bucureşti şi arse în crematoriu, în timp ce alte cadavre au fost îngropate într-o groapă comună.
Presiunea tot mai mare venită din stradă l-a determinat pe generalul Guşă să promită că Armata nu va mai trage în manifestanţii timişoreni, fapt care a dus la celebra lozincă „Armata e cu noi”. Pe 20 decembrie, generalul Milea a dat ordin ca Armata să se retragă în cazărmi, iar mulţi dintre cei arestaţi în zilele precedente au fost eliberaţi.

Primul oraș liber
Timişoara a fost proclamată primul oraş liber din România, de către nou-creatul Front Democratic Român. Manifestanţii au înaintat şi primele revendicări:demisia lui Nicolae Ceauşescu şi a guvernului, organizarea alegerilor libere, reformarea învăţământului şi libertatea absolută a presei, Radioului şi Televiziunii, anchetarea şi condamnarea tuturor celor răspunzători pentru represiunea armată din zilele de 17, 18 şi 19 decembrie, eliberarea deţinuţilor politici, precum și înapoierea trupurilor morţilor, pentru a fi îngropaţi cum se cuvine.
În aceeaşi zi, Revoluţia s-a extins în afara Timişoarei – la Lugoj, Jimbolia, Sânnicolau Mare şi Deta. Seara, Europa Liberă a transmis un apel la solidaritate pentru cauza Revoluţiei şi a cerut românilor să aprindă a doua zi, la ora 19, o lumânare în pervazul ferestrei, în memoria celor care muriseră la Timişoara. Zeci de mii de oameni au urmat acest îndemn.
Întors din Iran, Nicolae Ceauşescu a organizat o teleconferinţă, pentru a denunţa implicarea SUA, URSS şi Ungariei în evenimentele petrecute în ultimele zile. Apoi a apărut la televizor, pentru a condamna manifestaţiile de la Timişoara şi pentru a ordona „gărzilor patriotice” din judeţele Olteniei să meargă să restabilească liniştea. Aceştia era, de fapt, simpli muncitori, care au fost „echipaţi” şi trimişi cu trenuri speciale la Timişoara; acolo au fost, însă, întâmpinaţi de revoluţionari, care le-au explicat situaţia, i-au cazat şi i-au hrănit. Unii dintre olteni s-au alăturat revoluţionarilor, alţii s-au întors acasă, pentru a răspândi veştile despre victoria timişorenilor.

21 decembrie

PozeRevolutia1989clujByRazvanRotta13
Din 21 decembrie au început manifestațiile anticomuniste la Arad, la Sibiu și la Târgu Mureș, apoi la Cugir, Brașov și Cluj-Napoca. La Sibiu s-a deschis focul împotriva manifestanților, în timp ce la Timișoara era citită celebra Proclamație, din balconul Operei.
Între timp, la București era organizat un mitig ce ar fi trebuit să susțină regimul; însuși Nicolae Ceaușescu, alături de soția sa, Elena, a apărut la balcon, pentru a susține un discurs, după cum era obiceiul. Însă a reușit să vorbească puțin peste un minut, apoi mulțimea a început să huiduie, iar discursul a fost întrerupt, ca și transmisia radio și tv. După-amiază, începe să se tragă asupra manifestanților din Capitală, pe măsură ce protestele se întind în tot mai multe orașe. Dictatorul a organizat o nouă teleconferință, cerând din nou, insistent, ca revoltele din Ardeal să fie înăbușite în forță.
În dimineața următoare, pe 22 decembrie, Ceaușescu a convocat o întâlnire cu generalii pe care-i însărcinase cu rezolvarea situației. Îl acuză de trădare pe generalul Milea, ministrul Apărării, care a ieșit imediat din ședință, s-a dus la sediul Comitetului Central și s-a sinucis, împușcându-se. Vestea a fost transmisă la televizor și la radio, alături de instituirea stării de necesitate pe tot teritoriul României. Generalul Victor Atanasie Stănculescu a fost numit în locul lui Vasile Milea.

22 decembrie

Bucuresti
22 decembrie a fost cea mai importantă zi a Revoluției Române din 1989. Coloanele de manifestanți erau tot mai mari și au ocupat centrul Bucureștiului. După sinuciderea generalului Milea, armata a rămas fără comandant și a refuzat să tragă în mulțimile de revoluționari. Manifestanții au ocupat apoi Comitetul Central și Piaţa Palatului.
La miezul zilei, soţii Ceauşescu au hotărât să părăsească sediul Comitetului Central cu un elicopter, la sugestia generalului Stănculescu. Împreună cu ei, în elicopter, se aflau Manea Mănescu, Emil Bobu, generalul Marin Neagoe și două gărzi de corp. Aveau să fie arestați câteva ore mai târziu, lângă municipiul Târgoviște. Televiziunea Română a anunțat evenimentul, la ora 19.30.
Din păcate, în cursul serii și al nopții de 22 spre 23 decembrie, s-au înregistrat mai multe victime în București, după ce persoane necunoscute au început să deschidă focul în diverse puncte din Capitală. Au apărut zvonuri despre ”teroriști”, care s-au dovedit, mai târziu, a fi doar diversiuni și manipulări. S-a tras asupra aeroporturilor Otopeni şi Băneasa, asupra unităţilor militare din Piaţa Palatului, în Piața Republicii, au fost schimburi de focuri în clădirea fostului CC al PCR, au fost incendiate Palatul Regal şi Biblioteca Centrală Universitară. Mulți oameni nevinovați au căzut victime în timpul acestor evenimente, declanșate de tensiunea situației generale și de ”diversioniștii”, descoperiți ulterior.

Eliberarea presei
Deja în 22 decembrie sediul Radioului și al Televiziunii fuseseră ocupate de manifestanți, iar evenimentele au fost transmise în direct. Postul național a fost declarat ”liber”, iar în studio preluase controlul un grup de manifestanți, în frunte cu actorul Ion Caramitru și poetul Mircea Dinescu, cunoscutul disident care a anunțat, în direct, că ”dictatorul a fugit”: ”Victorie! Frați români, am învins!”.
A urmat agenția de știri Agerpres, care a transmis că nu se mai supune cenzurii: ”Agerpres își va face datoria și va informa în mod real, cinstit și civilizat întreaga opinie publică internă și internațională asupra tuturor evenimentelor ce se vor desfășura în România și în lume. Vom oferi presei, tuturor agențiilor internaționale de presă o viziune completă și onestă a tuturor evenimentelor românești”, se arăta într-un comunicat al redacției.
În aceeași zi, după-amiază, a apărut ”Libertatea”, primul ziar al Revoluției române, apoi, seara, a apărut primul număr al ziarului ”Tineretul Liber” și o ediție specială a ziarului ”Scînteia Poporului”.

Frontul Salvării Naționale
În seara zilei de 22 decembrie s-a constituit Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naționale, care a preluat puterea în stat, dorind să instaureze ”democrația, libertatea și demnitatea poporului român”. Din structura provizorie făceau parte 39 de persoane, printre care Ana Blandiana, Doina Cornea, Dumitru Mazilu, Mircea Dinescu, Lászlo Tökés, Dan Deșliu, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Dan Marțian, Cazimir Ionescu, Domokos Geza și Ion Iliescu. Către miezul nopții, a fost transmisă la Radio şi Televiziune Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale, citită de Ion Iliescu.
”Comunicatul către țară” a fost rimul document al Revoluției Române și anunța dizolvarea tuturor structurilor de putere ale regimului comunist. Programul cuprindea deziderate precum instituirea unui sistem democratic pluralist de guvernământ, organizarea de alegeri libere, separarea puterilor statului, elaborarea unei noi Constituții, democratizarea învățământului și a culturii, respectarea drepturilor și libertăților minorităților naționale și respectarea drepturilor și libertăților omului și integrarea în procesul de construire a unei Europe unite.
În aceeași zi, au fost arestați Ion Dincă, Constantin Dăscălescu, Tudor Postelnicu și Nicu Ceaușescu.

25 decembrie
Ziua de Crăciun a anului 1989 a însemnat ziua judecății pentru cuplul Nicolae și Elena Ceaușescu, în fața completului de judecată al Tribunalului militar excepţional, adus cu elicopterele la Târgoviște. În urma unui proces destul de sumar, soții Ceauşescu au fost găsiţi vinovaţi de genocid, subminarea puterii de stat, acte de diversiune şi subminarea economiei naţionale – plus, în comunicatul transmis la Radio şi Televiziune – un al cincilea capăt de acuzare, respectiv încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste 1 miliard de dolari depuşi la bănci străine.
Elena și Nicolae Ceaușescu sunt condamnați la moarte, prin împușcare, iar sentința este îndeplinită imediat, în curtea unităţii militare 01417 din Târgovişte. Seara, crainicul Televiziunii, Petre Popescu, a relatat despre procesul şi execuţia soţilor Ceauşescu, iar violențele din țară au încetat. După două zile, procesul și imagini cu trupurile neînsuflețite ale dictatorilor au fost difuzate la televizor.
Noua conducere începea să se instaleze: pe 27 decembrie, a avut loc prima şedinţă a Consiliului Frontului Salvării Naţionale și a fost constituit întâiul guvern post-revoluţionar, condus de Petre Roman. Prima ședință a noului Guvern a avut loc pe 30 decembrie, aceeași zi în care a avut loc înmormântarea cuplului Ceauşescu în cimitirul Ghencea.

[stextbox id=”alert” caption=”Decrete-Lege ale FSN”]

Primele patru Decrete-Lege ale Consiliului Frontului Salvării Naţionale au intrat în vigoare pe 27 decembrie 1989:

  1. Petre Roman este desemnat prim-ministru al Guvernului României,
  2. Al doilea decret privea constituirea şi statutul CFSN, precum şi revenirea la numele de „România”, „Poliţie” şi la drapelul românesc tradiţional,
  3. Generalul Nicolae Militaru este numit în funcţia de ministru al Apărării Naţionale
  4. Direcţia Securităţii Statului şi alte organe din subordinea Ministerului de Interne erau trecute în subordinea Ministerului Apărării Naţionale.

Tot pe 27 decembrie, a fost emis un Comunicat publicat în „Monitorul Oficial”, prin care se anunţa alegerea în funcţia de preşedinte al CFSN a lui Ion Iliescu, iar în cea de vicepreşedinte a lui Dumitru Mazilu.

Conform unui Comunicat, structura Biroului executiv al CFSN era următoarea: Preşedinte – Ion Iliescu; Prim-vicepreşedinte – Dumitru Mazilu; Vicepreşedinţi – Cazimir Ionescu,  Karol Kiraly; Secretar – Dan Marţian; Membri – Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa,  Silviu Brucan, Gheorghe Manole,  Ion Caramitru, Nicolae Radu.

[/stextbox]

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu