BISERICA EVANGHELICĂ LUTHERANĂ DIN ROMÂNIA – PAROHIA CLUJ ÎNCEPE IMPLEMENTAREA PROIECTULUI DE REABILITARE A BISERICII EVANGHELICE-LUTHERANE DIN CLUJ-NAPOCA

 

Începând cu data de 13.10.2017, Biserica Evanghelică Lutherană din România – Parohia Cluj începe implementarea proiectul “Restaurare biserica episcopală Lutherană”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Termenul de finalizare este 12.10.2021, durata de implementare fiind 48 luni. Valoarea totală a proiectului este de 6.409.607,44 lei, din care 5.109.431,07 lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.

Obiectivul general al proiectului este creșterea atractivității turistice a Bisericii Evanghelice – Lutherane din Cluj-Napoca prin valorificarea potențialului acestuia, ca urmare a restaurării clădirii bisericii. Prin implementarea proiectului se preconizează o creștere media a numărului anual de vizitatori ai Bisericii cu 6%.

 

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

 

Date de contact beneficiar:

Biserica Evanghelică Lutherană din România – Parohia Cluj

Adresa: Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, Municipiul Cluj-Napoca, Bulevardul 21 Decembrie 1989, nr. 1, jud. Cluj

Telefon: 0749 193593

Fax: 0264 592788

E-mail: feherattila1978@gmail.com

Distribuie:

Postaţi un comentariu