Ziua Internațională a Copilului, marcată de Google printr-un nou logo

Ziua Internațională a Copilului este sărbătorită și de motorul de căutare Google printr-un nou logo care marchează celebra sărbătoare. Noul logo al Google România este realizat sub forma unui desen, care are în centrul său o fetiţă, înconjurată de cuburi din lemn şi de alte jucării.

Ziua copilului a fost menţionată prima dată, la Geneva, la Conferinţa Mondială pentru Protejarea şi Bunăstarea Copiilor, în august 1925. La acest eveniment 54 de reprezentanţi din diferite ţări au adoptat Declaraţia pentru Protecţia Copilului. După această conferinţă, multe guverne au introdus Ziua copilului.În anul 1954, Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF) a emis o recomandare care prevedea faptul ca fiecare stat să dispună de o zi la aşa-numita „Ziua copilului”. În România, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) s-a constituit la 1 ianuarie 2005.

Data acestei sărbători variază de la o ţară la alta, statele din fostul bloc comunist adoptând 1 iunie pentru a marca Ziua internaţională a copilului. Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.


Publicitate

Postaţi un comentariu