Ziua Internațională a Muzicii: sărbătoare cu ritm și suflet

Muzica ne este tot mai accesibilă, astăzi. O putem lua peste tot cu noi, pentru că avem la dispoziție o mulțime de dispozitive pe care putem stoca melodiile preferate.

Muzica este un limbaj universal, iar pentru unii este chiar o stare de spirit. Muzica ne ajută să ne exprimăm sau să comunicăm fără cuvinte, fiind astfel un bun ”translator” între cei care nu vorbesc aceeași limbă – muzica este la fel pentru toți, intraductibilă.

Sigur că fiecare țară se poate lăuda cu ritmuri proprii și cu artiștii săi, cu muzica sa. Dar muzica unește popoare, oameni diferiți. Iar pe acest considerent a luat naștere ideea unei zile speciale, care să o sărbătorească: Ziua Internațională a Muzicii, marcată în fiecare an pe 1 octombrie.

O zi dedicată muzicii

Ziua Mondială a Muzicii este o sărbătoare care își propune să unească toți iubitorii de muzică de pe Pământ, să promoveze pacea și prietenia între aceștia, aprecierea față de arte în general și pentru arta muzicală în special.

De asemenea, scopul acestei zile este încurajarea muzicienilor amatori și profesioniști şi organizarea de concerte gratuite, pentru ca publicul să ia contact cu diferite genuri muzicale. Compozitori, interpreţi şi muzicologi de renume sunt invitaţi să vorbească despre importanţa muzicii şi locul ei în viaţa modernă. Sunt organizate întâlniri cu artişti, competiţii şi teste muzicale, expoziţii de instrumente muzicale, de înregistrări, fotografii, picturi, sculpturi, caricaturi şi afişe pe teme muzicale, concerte, programe de radio şi televiziune.

Propunerea pentru a dedica o zi specială muzicii a venit de la renumitul violonist și muzicolog Yehudi Menuhin, acesta fiind sprijinit în demersul său de Boris Yarustowski, președintele Consiliului Internațional al Muzicii al UNESCO (fondat în 1949). Aceștia au semnat o scrisoare, în acest sens, la 30 noiembrie 1974, adresată tuturor membrilor acestuia, prin care făceau și mai multe recomandări pentru sărbătoarea propusă.

Între acestea, erau sugerate organizarea de întâlniri cu artiști, competiții și teste muzicale; organizarea de expoziții de instrumente muzicale, de înregistrări, fotografii, picturi, sculpturi, caricaturi și afișe pe teme muzicale; întâlniri cu compozitori, interpreți și muzicologi de renume pentru a vorbi despre importanța muzicii, de locul ei în viața modernă, de idealurile UNESCO și de activitățile Comitetului Internațional al Muzicii; întâlniri cu delegații de muzicieni din alte comitete naționale, precum și compozitori și interpreți de pe diferite continente; transmiterea de concerte, discuții și dezbateri cu participarea personalităților importante care apreciază muzica (pictori, scriitori, chiar și politicieni) pe canale de televiziune; publicarea de articole în presă pentru a atrage atenția publicului către această zi; organizarea de concerte în locuri publice ca și în parcuri și piețele principale, potrivit www.imc-cim.ogr.

Ziua Muzicii

Prima Zi Internațională a Muzicii organizată de către Consiliul Internațional al Muzicii (International Music Council — IMC) a avut loc pe 1 octombrie 1975, potrivit Rezoluției celei de-a 15-a Adunare Generală de la Lausanne, din 1973.

Rețeaua IMC este prezentă în 150 de țări de pe toate continentele, prin consiliile naționale de muzică și prin organizațiile internaționale, regionale și naționale de muzică, precum și prin organizațiile specializate în domeniul artelor și culturii. Membrii de onoare IMC sunt aleși dintre profesioniști, educatori, interpreți și compozitori din întreaga lume.

Prin intermediul membrilor săi, Consiliul Internațional al Muzicii are acces direct la peste 1.000 de organizații și 200 de milioane de persoane dornice de a dezvolta și împărtăși cunoștințele și experiențele pe diverse aspecte ale vieții muzicale. IMC este reprezentat de un Consiliu de muzică regională în fiecare din următoarele 5 regiuni: Africa, America, Asia Pacific, Europa și lumea arabă. Misiunea lor este de a contribui și de a dezvolta programe regionale și de a sprijini activitățile care sunt în mod special adaptate la nevoile membrilor IMC și partenerilor din regiune.

Instrumente muzicale din Egiptul Antic, imagine descoperită într-un mormânt

Muzica în Antichitate

Chiar dacă are și o zi oficială, muzica este alături de noi în fiecare zi și mai ales în cele de mare însemnătate. Încă de la începuturile lui Homo Sapiens, muzica, în formele sale incipiente, i-a acompaniat pe oameni în toate etapele vieții. La început, muzica se afla în strânsă legătură cu ritualurile religioase, astfel că era prezentă în ceremonialuri la naștere, la nuntă, la treceri importante (adolescența, maturitatea), la deces.

Dacă la început se putea vorbi numai de niște sunete alăturate, probabil destul de ”brutale” și însoțite de zgomotele unor ”instrumente” rudimentare (pietre, lemne etc.), de-a lungul secolelor, muzica s-a transformat și a evoluat, astfel că astăzi avem o mulțime de genuri și sub-genuri, cu public mai mare sau mai redus.

În Antichitate, limbajul s-a dezvoltat tot mai mult, în ritm cu societatea. Natural, și muzica a devenit mai complexă, căci sunetului i s-au alăturat cuvintele, fiind folosită mai ales în diverse ritualuri și incantații, deci tot în ceremonii religioase.

Cuvântul ”muzică” provine din grecescul ”mousike”, ”arta muzelor”. Cele nouă muze erau zeițele ce inspirau literatura, arta și chiar știința, ele reprezentau întreaga cunoaștere, tot ce era frumos.

Muzica sacră era la mare căutare în China Antică, după cum au descoperit arheologii. Împăratul însuși avea origini divine, astfel că majoritatea cântecelor și a imnurilor îi erau închinate – chiar și cele din folclor. De asemenea, în această perioadă existau în China instrumente cu coarde sau de suflat. În aceeași perioadă, în India exista credinţa că muzica a fost dăruită de către zei.

Muzica era deosebit de importantă și pentru asiro-babilonieni, egipteni şi evrei – se spune că la curtea împăratului Solomon existau nu mai puţin de 2000 de muzicanţi. Cele mai folosite instrumente erau harpa (la egipteni) şi lira (la evrei).

În Grecia Antică muzica ocupa un loc important în educaţia tinerilor, mai ales a celor proveniţi din familii aristocratice. După modelul grecesc, romanii au introdus și ei muzica în educația tinerilor.

Imagine de pe un vas din Grecia Antică, înfățișând o lecție de muzică

Evul Mediu și perioada clasică

Și în Evul Mediu, muzica s-a dezvoltat cel mai mult în spațiul sacru – adică în biserică. Mai exact, în Biserica Apuseană şi Răsăriteană, acolo unde ceremoniile religioase latine şi bizantine erau cântate, în cea mai mare parte. Pe lângă asta, au existat încercări timide de dezvoltare a muzicii ”populare”, profane, dar Biserica pedepsea aspru asemenea frivolități.
 
După 1600 a început perioada ”clasică”, una deosebit de frumoasă pentru istoria muzicii, bazată pe simplitate, echilibru şi ordine. Prima parte a acesteia este caracterizată de muzica barocă, în care muzica instrumentală a început să fie înlocuită sau acompaniată de voci. Apoi, suntele au devenit din ce în ce mai rafinate, iar instrumentele s-au înmulțit, apărând cele de percuție și cele de suflat. În perioada barocă au apărut stilurile noi, precum sonata și fuga, și s-au compus unele dintre cele mai importante opere. Între cei mai reprezentativi compozitori ai perioadei se numără Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Handel și Antonio Vivaldi.

Wolfgang Amadeus Mozart este unul dintre cei mai mari și mai cei mai cunocuți compozitori ai lumii, un geniu care s-a manifestat însă de la vârsta de 3 ani.

A doua parte a perioadei clasice este romantismul, o mișcare globală, revoluționară, care a venit ca reacţie împotriva Revoluţiei Industriale şi a Iluminismului și care a atins și muzica, influențând major arta și literatura la sfârșitul secolului 19. Între compozitorii de marcă ai perioadei îi putem numi pe Ludwig Van Beethoven, Franz Schubert și Carl Maria von Weber.

Secolul 20 și explozia muzicală

De la clasic, muzica a evoluat spre jazz și rock, două curente de bază, care au înflorit în secolul 20. Jazzul reprezintă cea mai mare transformare, potrivit specialiștilor, întrucât a evoluat foarte mult, cucerind lumea întreagă. Provenit din cultura sclavilor africani aduşi în America de Nord, jazz-ul este un stil complet, preluând tonalităţi de blues, muzică latino-americană etc.

Pianul a fost inventat în jurul anului 1700 și se numea la început ”pianoforte”, cuvântul fiind prescurtat ulterior.

Muzica rock s-a dezvoltat puternic după anul 1950, pe baza elementelor ce existau încă din anii 1920-1930, în vechile balade blues şi country. Sound-ul acestui gen muzical care a revoluţionat întreaga cultură contemporană se bazează în mod special pe chitara electrică sau pe cea acustică, acompaniată de bass, tobe, clape, pian şi sintetizator începând din anii 1970.

Rock-ul este până în zilele noastre un adevărat fenomen, o mişcare culturală autentică, o artă ce se poate lăuda cu instrumentişti virtuoşi, care se ridică la valoarea marilor clasici.

În perioada 1960-1970 au apărut o serie de sub-genuri precum blues-rock, jazz-rock, heavy-metal, hard-rock, rock progresiv, rock alternativ, punk-rock și multe altele, fiecare cu adepții săi, cu elementele sale specifice.

Inițiată la 1 octombrie 1975 de către violonistul Yehudi Menuhin, Ziua Internațională a Muzicii a fost organizată pentru prima dată de Consiliul Internaţional al Muzicii, în conformitate cu rezoluția adoptată în cadrul Adunării Generale de la Lausanne, în 1973.

Tot din secolul 20 și tot desprins din folclorul american avem și folk-ul, un alt stil muzical ce a cucerit multă lume, de toate vârstele. Curentul folk s-a născut în perioada Marii Crize Mondiale (1929-1933), deci pe un fond revoluționar, însă nu este atât de ”supărat” ca cel rock.

Indiferent de gen, muzica este, după cum spuneam la început, un limbaj universal. Oameni din diferite colțuri ale lumii pot comunica prin acest limbaj, mai ales atunci când preferă același stil.

Nu degeaba, cuvântul însuși ne îndeamnă la comunicare: ”muzică” derivă din grecescul ”mousike”, ”arta muzelor”; după alte surse, din ”mousa“, având o conotaţie spirituală. Cert este că această ”artă a muzelor” se adresează sufletului uman şi este un limbaj, o trăire prin care omul este inspirat să-şi exprime sentimentele.

Elvis Presley este imaginea si legenda rock’n’roll-ului, numit „Regele Rock’n’Roll-ului” („The King of Rock ‘n’ Roll”) sau, mai simplu, „Regele” („The King”).

 

Ce este muzica?

De-a lungul vremii, multă lume a încercat să dea o definiție muzicii – dincolo de cea ”științifică”. Iată o selecție de ”definiții”, date de către mari muzicieni:

”Muzica este o armonie agreabilă în onoarea lui Dumnezeu şi desfătarea permisă sufletului.” – Johann Sebastian Bach

”Muzica este graiul sufletului. Ea stârneşte în noi, nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde.” – Johann Sebastian Bach

”Muzica este limba pasiunii.” – Richard Wagner

”Muzica este un act al minţii omeneşti, care pune ordine în lumea sunetelor.” – Igor Stravinsky

”Muzica este un grai în care se oglindesc, fără putinţă de prefăcătorie, însuşirile psihice ale omului şi popoarelor.” – George Enescu

”Muzica este limba universală a omenirii, prin care sentimentele omeneşti pot fi comunicate, în acelaşi mod, în toate inimile.” – Franz Liszt

”Muzica este o experienţă, nu o ştiinţă.” – Ennio Morricone

”Muzica este cea mai puternică formă de magie.” – Marilyn Manson


Publicitate

Postaţi un comentariu