Ziua Franței sărbătorită la Cluj în prezența ambasadorului Francois Saint-Paul

Ziua Franței a fost sărbătorită în această seară la Cluj-Napoca, cu două zile înainte de 14 iulie, în prezența ambasadorului Francois Saint-Paul, în cadrul unui eveniment organizat la Centrul de Cultură Urbană Casino de Clubul Francofon de Afaceri din Cluj şi de Institutul Francez din Cluj-Napoca.

Sărbătoarea la care au participat câteva sute de invitați a stat sub semnul conferinţei Paris Climat 2015 și și-a propus să promoveze regiunea Coasta de Azur printr-un stand cu alimente, un stand de informare și muzică.

”Suntem mândri că limba franceză a fost aleasă a fi una din limbile oficiale în Capitala Europeană a Tineretului 2015”, a spus în discursul său gazda evenimentului Benoît Bavouset, director al Institutului Cultural Francez de la Cluj.

”Am realizat acest eveniment sub semnul conferinței despre schimbările climatice pe care o vom organiza în această toamnă pentru că schimbările climatice nu sunt doar probleme care privesc statele, ci pe noi toți. Nu avem un plan B pentru aceasta pentru că nu avem o planetă B. Dacă nu facem ceva vom avea la sfârșitul secolului în plus cinci grade. Puteți înțelege  ce semnifică cinci grade în plus în Delta Dunării sau în Carpați? Trebuie să facem o diferență împreună, pentru că problema mediului nu e numai o problemă de stat, ci e o problemă a tuturor și o problemă a societății civile”, a spus Excelența Sa, Francois Saint-Paul, abasadorul Franței în România.

”Astăzi sărbătorim o națiune grandioasă cu un popor minunat și v-aș invita să facem un exercițiu de imaginație și să ne răspundem la două întrebări: cum ar fi arătat istoria fără Revoluția Franceză, fără 4 iulie 1789, și cum ar fi  arătat istoria României fără sprijinul Franței din decursul istoriei”, a spus primarul Emil Boc.

”Clubul francofon de afaceri operează în acest an pe trei axe principale: francofonia, educația și promovarea Clujului în Europa. În acest an i-am ajutat și pe prietenii din Sibiu să se organizeze și să pună bazele unui club de afaceri și am organizat mai multe acțiuni împreună cu alte cluburi de afaceri. Clubul are 45 de membri și este într-o creștere constantă pentru că există tot timpul societăți franceze care se instalează la Cluj. Alături de alte cluburi de afaceri dorim să organizăm un forum al școlilor profesionale deoarece școlile profesionale sunt foarte importante în România și acest forum va avea loc în octombrie și ne vom implica și noi în programul de integrare al studenților francezi care își vor începe studiile aici la Cluj în anul universitar viitor”, a spus și președintele Clubului Francofon de Afaceri din Cluj, Bogdan Herea.

De asemenea, în cadrul evenimentului aeroportul clujean a continuat programul ”Fly & Share”. Programul a fost lansat luna trecută și prin intermediul său cei care aleg ca punct de plecare sau sosire areroportul clujean pot cunoaște toate atracțiile turistice și nu numai ale orașului.  Obiectivele turistice ale orașului sunt promovate în cadrul programului atât direct pe site-ul aeroportului cât și în aerogară, pe panouri. Proiectul se va desfășura pe mai multe luni, în cadrul acestuia fiind marcate zilele naționale ale mai multor țări, spre care există zboruri directe de pe aeroportul clujean. În această seară participanții la o tombolă special organizată au putut câștiga  în urma unei trageri la sorți zboruri către destinații francofone precum Paris-Beauvais și Basel.

Distribuie:

Postaţi un comentariu