Volei2Give. Voleibaliștii au strâns peste 8.600 de lei, bani ce vor fi donați Casei de Copii „Căsuţa Bucuriei”

Ediţia a VII-a a turneului de volei mixt pentru amatori, Volei2Give (V2G), organizat la Cluj-Napoca în perioada 9-10 decembrie 2017, s-a încheiat şi a înregistrat câteva recorduri: cea mai numeroasă participare: 38 de echipe; cea mai mare sumă de bani strânsă: 8.690 de lei. La acestea se adaugă şi recorduri „neomologate”, cum ar fi acordarea de diplome speciale din partea organizatorilor.

Cifrele celei de-a VII-a ediţii sunt: 38 de echipe înscrise, 277 voleibalişti, șase săli de sport, opt arbitri, opt voluntari.

La turneu s-au înscris echipe din Oradea, Timişoara, Iaşi, Sinaia, Zalău, Turda, Bucureşti, Prundu Bârgăului, Gura Râului (Sibiu) şi Cluj-Napoca.

„Dat fiind interesul arătat acestei competiţii, pentru a doua-a oară de la înfiinţarea ei am împărţit echipele în Începători şi Avansaţi, pentru a nu-i descuraja pe cei care au început acest sport mai târziu”, au transmis organizatorii.

Rezultate

La categoria Începători, trofeul V2G a ajuns la echipa Fluffy Killers din București, locul doi a revenit echipei Volei4Life din Sinaia, iar pe locul trei s-a clasat echipa Doar Tavan din București.

În ceea ce privește categoria Avansaţi, locul I şi trofeul V2G au revenit echipei Nachos, din Bucureşti, locul 2 Dino Team din Bucureşti, iar pe locul trei s-au situate cei de la We Will Block You din Cluj-Napoca.

Premii speciale

Participanții au avut parte în acest an de o serie de surprize „mai puţin serioase”, din partea organizatorilor și anume:

Premiul Ball Kisser, pentru cea mai bună preluare … cu faţa: Maria Dijmărescu;

Premiul Sniper, pentru cel mai sângeros atac… la propriu: Vlad Asimionesei;

Premiul Duracell, pentru cel mai energic jucător de pe teren: “Lolec şi Bolec”;

Premiul Duracell, pentru cea mai energică jucătoare de pe teren: Nicoleta Ion

Premiul Trânta de Aur, pentru cel mai frumos plonjon: Ion Popa.

Organizatorii au mai remarcat: cel mai bun nume de echipă: „Johann Sebastian Block”, cele mai frumoase tricouri: „6Packers”, dar şi Miss V2G: Adasena Farcaș şi Mister V2G: Raul Chender.

Ediţia de iarnă a acestui turneu a fost dedicată Casei de Copii Căsuţa Bucuriei, la care a ajuns suma de 8.690 de lei.

Căsuţa Bucuriei este „o instituţie non-guvernamentală din Cluj-Napoca, cu finanţare exclusiv privată, care oferă găzduire copiilor declaraţi adoptabili (până la găsirea unor familii care să îi adopte) şi tinerilor până la terminarea studiilor”.

„La fiecare ediţie ne consultăm între noi cui să donăm banii strânşi din taxa de participare la turneu şi, dacă iniţial am anunţat că banii vor fi donaţi domnului Petre Catindatu, de la Sinaia, profesor de volei şi participant la competiţiile noastre anterioare, diagnosticat cu cancer la începutul anului, la un moment dat am fost nevoiţi să găsim un alt destinar, iar prietenului nostru să îi acordăm, post-mortem, Diploma de merit a Turneului V2G” explică Florentina Oprea, co-organizator al turneului.

Mulțumiri 

„Pentru ca o astfel de competiţie să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, avem alături de noi parteneri de nădejde, care ne înţeleg scopul şi ne acceptă micile erori şi scăpări. Astfel, mulţumirile noastre merg spre: Eugenia Marcu, Director Școala „Constantin Brâncuşi”, Marinela Marc, Director Colegiul Tehnic Napoca, Ioan Măcelaru, Director Liceul cu Program Sportiv, Monica Bereş, Director Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Lenuţa Chiş, Director Palatul Copiilor Cluj-Napoca, Cornel Cătoi, Rector şi Leon Munteanu, Prorector USAMV Cluj-Napoca.

Deşi organizăm un turneu sportiv adresat amatorilor, în scop caritabil, al cărei deviză este “Let`s play volley, let`s have fun!”, sunt persoane care străbat ţara ca să ni se alăture merită conditii bune de joc, cu cât mai puţine momente de “tensiune”. Aşa că, la fiecare ediţie apelăm la domnul Cristian Santa, preşedintele Colegiului Judeţean al Arbitrilor de Volei Cluj, care ne asigură arbitrii turneului. Mulţumim arbitrilor Andreea, Andra, Darius, Dragoş, Răzvan, Toni, Alin şi Victor. Un alt prieten căruia dorim să îi mulţumim este domnul Romeo Lotei, antrenor de volei în cadrul CS Universitatea Cluj, pentru sprijinul logistic cu mingile de volei. Respectele şi aprecierile noastre doamnelor Honorina şi Gabriela, de la LPS, şi Oana de la Colegiul Napoca, pentru sprijinul acordat la fiecare ediţie. Mulţumim voluntarilor Anda, Antonia, Sarah, Daria, Almira, Cristina, Rareş şi Bogdan. Şi nu în ultimul rând, respectele şi apriecierile noastre participanţilor, pentru prezenţa la turneul Volei2Give”, transmit organizatorii evenimentului: Florentina, Raimonda, Mihai și Beatrice.

Citiți și: 

Turneul caritabil „Volei2Give” a adunat peste 5.000 de lei pentru copiii din cadrul FRCCF

Cupa Volei2Give a strâns peste 6.000 de lei pentru două proiecte ale comunității clujene


Publicitate

Postaţi un comentariu