Vivat Mathias! Zilele Culturii Maghiare, puntea dintre români și maghiari, între Cluj și Europa

Clujul găzduiește, în perioada 19-26 august, a noua ediție a Zilelor Culturale Maghiare.

Potrivit organizatorilor, în acest an, festivalul este gândit în jurul a două evenimente majore pentru comunitatea maghiară. Este vorba de Anul Jubiliar Matia Corvin, care marchează cei 575 de ani de la nașterea Regelui Matia Corvin și cei 560 de ani de la urcarea sa pe tron, și Anul Libertății Religioase, care sărbătorește cei 450 de ani de Edictul din Turda (1568), prin care s-a proclamat libertatea conștiinței și a toleranței religioase pentru prima oară în Europa.

”Prin organizarea acestui festival dorim să fim un pod între etnii, între om și om, între publicul din Cluj sau din străinătate cu care ne întâlnim an de an. De altfel, edițiile de până acum ale Zilelor Culturale Maghiare au reprezentat o oportunitate foarte bună pentru comunitatea maghiară care trăieşte în Cluj şi Transilvania de a-şi prezenta diversitatea culturii sale. Credem că prin acest festival am reuşit să facem accesibile tuturor o parte din valorile noastre culturale astfel încât să dezvoltăm relații deschise cu publicul clujean, a declarat Gergely Balázs, organizatorul principal al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.

”Acest festival ne permite să ne cunoaștem mai bine unii pe alții, iar interesul manifestat pentru el de către clujenii de etnie română este dovada că Zilele Culturale Maghiare din Cluj creează punți. Din acest motiv, Primăria Cluj a încercat an de an să finanțeze și să majoreze bugetul festivalului, precum și să asigure desfășurarea în bune condiții a evenimentului.” a declarat Olah Emese, viceprimarul  Clujului.

Evenimentul cuprinde peste 600 de evenimente de diverse tipuri, de la concerte, expoziții, dezbateri, prezentări și proiecții de film la teatru, activități pentru copii, tururi ghidate, cros sau petreceri. Majoritatea evenimentelor în aer liber se vor desfășura în Piața Unirii și în jurul acesteia –strada Kogălniceanu, strada Potaissa, curtea Palatului Bánffy și grădina cu ruine de lângă Biserica Reformată.

”Anul acesta am reușit să atragem un număr de 630 de programe pe parcursul a opt zile de festival, dintre care 50 îl evocă pe Regele Matia Corvin. Pe lângă tradiționalele locuri de desfășurare – Piața Unirii, strada Kogălniceanu, strada Potaissa sau grădina cu ruine, anul acesta vom avea și locuri. Astfel, Palatul Urania și H33-Social Innovation Hub vor găzdui expoziții de artă contemporană, iar Casa Libertății Religioase degustări de vin și tururi ghidate în limba română. Avem, de asemenea, și un partener nou, Photo Romania Festival, care aduce o expoziție inedită – Kállay Márton. În timpul festivalului vor fi vernisate aproximativ 30 de expoziții, cele mai multe la Muzeul de Artă”, declară Szabó Lilla, directorul de programe al festivalului.

Evocarea Regelui Matia în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj se va face prin intermediul mai multor evenimente care vor aduce în atenția publicului clujean personalitatea regelui devenit, încă din timpul vieții, erou principal al numeroaselor basme şi legende populare. Astfel, festivalul se va deschide oficial cu spectacolul în limba maghiară Matia Corvin, regele care a cutreierat țara de Szőke István Attila, eveniment ce va avea loc luni, 20 august, de la ora 19.00, pe scena Operei Maghiare din Cluj. Un alt moment dedicat Anului Jubiliar Matia Corvin este masa rotundă cu tema Matthias Corvinus, un rege născut la Cluj, de miercuri, 22 august, ora 15.00, și care îi va aduna la discuții în Curtea Banffy (curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca) pe istoricii Mihai-Florin Hasan, Lukács József, Alexandru Simon, Tudor Sălăgean, Sebastian Moga și Victor Salcă.

În afara filmelor, spectacolelor, poveștilor interactive, activităților pentru copii și desenelor care îl vor avea ca figură centrală pe neînfricatul monarh, publicul prezent la festival va putea afla mai multe despre Regele Matia și prin intermediul a trei expoziții găzduite de Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu. Este vorba despre expoziția de panouri bilingve Spaţii de vieţuire ale Regelui Matia Corvin, expoziția de artă plastică Regele Matia – patronul artelor și soldatul și expoziția de panouri Epoca glorioasă a Huniazilor. Vernisajul bilingv al acestora va avea loc joi, 23 august, ora 16.00, la Biserica Reformată.

Anul Libertății Religioase va fi marcat în cadrul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj printr-o serie de manifestări pregătite de Biserica Unitariană, care vor avea loc în Casa Libertății Religioase precum și în cortul amplasat pe strada Kogălniceanu. Dintre acestea amintim prelegerea Cercetarea Casei Episcopale Unitariene din punct de vedere al istoriei artei, susținută de cadrele didactice universitare Radu Lupescu și Kovács Zsolt în data de 24 august, de la ora 17.00, la Casa Libertății Religioase.

De asemenea, în cortul Szabad Pont de pe strada Mihail Kogălniceanu, începând din 23 august și până la sfârșitul festivalului, între orele 10.00-18.00, vor avea loc concursuri interactive, expoziții despre trecutul și prezentul unitarismului, vor exista un puzzle uriaș, o carte de colorat uriașă, o cutie poștală magică și multe flash moburi spre bucuria celor mici și mari.

Programul complet al Zilelor Culturale Maghiare poate fi consultat aici.

Distribuie:

Postaţi un comentariu