VIDEO | Absolventul FSEGA căzut în puțul liftului de la Wonderland: Cineva trebuie să plătească. M-au făcut drogat și surd. Nu voi sta cu mâinile în sân

Trebuia să fie doar o petrecere de absolvire a facultății. Sebastian O. are 21 de ani și în noaptea de 27/28 iunie participa la banchetul de absolvire a FSEGA la complexul Wonderland de la marginea Clujului. Târziu în noapte a urcat niște scări pentru a da un telefon. A apucat să facă doar câțiva pași însă și a căzut în gol șapte metri în puțul unui lift de la etajul aflat în construcție.Tânărul s-a trezit a doua zi la spital, unde cineva îi tot repeta cât de norocos a fost că a scăpat cu viață.

Presa a luat foc. Titluri cu litere de o șchioapă anunța drama tânărului aflat la un pas de catastrofă: ”Absolvent de FSEGA rănit grav la balul organizat la Wonderland Cluj”, ”Reprezentanţii Wonderland despre tânărul care a căzut în puţul liftului: Era hipnotizat”, Tragedie muşamalizată la Wonderland Cluj! Un student a căzut în puţul unui lift şi e în stare gravă”, ”Tragedie la bal: un student de la Ştiinţe Economice a căzut de la etajul 2 al restaurantului aflat în construcţie. „Era plin de sânge de nu-l recunoştea nimeni”.

Am intervenit cu două autospeciale de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Persoana a necesitat să fie scoasă de către pompieri. Accesul la victimă s-a realizat greu de către echipajul medical. A fost scoasă de către pompieri împreună cu echipajul medical. Persoana prezenta multiple traumatisme la nivelul feței, capului, gâtului, cotului”, au declarat atunci reprezentanții ISU Cluj.

Conform primelor informații, în jurul orei 2.20, tânărul în vârstă de 21 de ani din Târgu Mureș, a căzut în puțul unui lift nemontat, după ce ar fi trecut de cordonul care interzicea accesul în zona respectivă. În cauză s-a deschis dosar penal”, au precizat la rândul lor și cei de la IPJ Cluj.

Scandalul era deja cât casa. Reprezentanții complexului au reacționat la cele întâmplate, aruncând vina pe tânărul nefericit ajuns pe patul de spital cu mandibula făcută praf și cu un plămân perforat și care a scăpat cu viață doar pentru că pe fundul puțului erau niște materiale de construcții (vată minerală) abandonate.

Era foarte beat, s-a dus la baie, după care a început să se plimbe ca hipnotizat. Nu era violent, s-a tot dus, a ajuns într-o zonă aflată în construcție, a dat panoul de avertizare că se lucrează la acel lift la o parte, și s-a tot dus. Nu dădea semne că vrea să se sinucidă. Nu l-a bruscat nimeni, s-a rezemat, s-a aplecat să-și lege șireturile. Bodyguarzii s-au dus după el, se plimba cu mâinile în buzunar, așa a și căzut. A împins panoul, dar nu violent, noi avem camere de supraveghere peste tot. Zona era securizată, respingem afirmațiile că acea zonă nu era securizată. Tânărul nu și-a pierdut niciodată cunoștința. Nu are nicio leziune la cap sau la coloana vertebrală. Are o fisură la mandibulă, o vânătaie la piept și lichid la plămâni”, au precizat aceștia ziariștilor imediat după incident.

Filmul bate viața

Doar că înregistrarea de pe una din camerele de supraveghere îi cam contrazice pe reprezentanții complexului.Imaginile îl arată pe tânăr urcând spre etajul aflat în construcție, însă, în afara unui panou care anunța petrecerea, nimic altceva nu-l avertiza că s-ar putea să fie ultimii săi pași.

NU exista niciun panou de avertizare la baza scărilor– contrar declaraţiilor date presei de numitul Darius Mârza Eneea (a se vedea înregistrarea camerei de supraveghere, înregistrări video depuse pe suport optic), panoul care apare în înregistrări era de fapt unul publicitar care indica faptul că în sala de la etajul 1 se desfăşura banchetul de absolvire FSEGA.

NU exista niciun fel de element care să împiedice accesul spre etajul 2 – din vizualizarea înregistrărilor se poate observa că exista un singur set de stâlpişori cu catifea roşie, cu rol decorativ. Contrar declaraţiilor reprezentanţilor Wonderland (a se vedea materialele din presa online anexate prezentei plângeri), nu existau „bariere”, nu „era sigilat totul” la etajul 2, respectiv persoana vătămată nu „a ignorat bodyguarzii” (pentru simplul motiv că nu existau astfel de persoane care să controleze accesul la etajul 2, după cum se poate observa din vizionarea înregistrării de la camera de supraveghere).

Accesul în puţul de lift era complet liber – NU exista niciun mijloc de protecţie, nici măcar de ordin vizual care să împiedice căderea în gol a unei persoane.

Din înregistrările video depuse se observă că doar ulterior accidentului au fost montate mai multe scânduri care fizic nu mai permiteau căderea în gol. De altfel, chiar reprezentanţii Wonderland îşi recunosc culpa, precizând că „noi am sigilat acolo şi mai tare”, se arată în plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Spuneau că eram drogat, că strigau la mine bodyguarzii. Nimic mai neadevărat”

La cinci luni după incidentul care putea să-i fie fatal, lui Sebastian încă-i tremură vocea când vorbește despre noaptea de groază. Susține în continuare că este victima unei grave neglijențe din partea celor de la Wonderland.

Nu m-am gândit nicio clipă că ar fi ceva în neregulă, nu ne-a zis nimeni nimic. Nu erau decât afișele cu petrecerea, toate scările erau finisate, lumina era aprinsă pe scări, am urcat să dau un telefon, nu era nimic care să mă împiedice să fac acest lucru, să mă atenționeze, distanța de la scări la lift era foarte mică, am făcut doi pași și am căzut în gol. Am rămas inconștient, medicii mi-au indus coma pentru a mă stabiliza. M-am trezit a doua zi pe patul de spital.

Acum fac naveta între Tîrgu Mureș și Cluj pentru tratamente medicale. Mai trebuie să fac două implanturi costisitoare. Doctorul m-a și sfătuit ca timp de șase luni să evit orice fel de mâncare solidă. De altfel, imediat după accident am avut 6-7 săptămâni în care m-am hrănit exclusiv cu lichide. Mai am încă probleme și cu unul dintre plămâni după ce vreme îndelungată am fost nevoit să port un dren toracic. Urmează să mai fac controale la începutul anului viitor.

Este o neglijență pentru care cineva trebuie să răspundă. Nu mi se pare normal că au ieșit în presă (reprezentanții complexului, n.red.) cu acuzații nefondate la adresa mea imediat după acel incident. Spuneau că eram drogat, că au început să strige la mine bodyguarzii când m-au văzut pe scări. Nimic mai neadevărat. Nu era niciun bodyguard acolo, nimeni care să mă avertizeze.

Referitor la plângerea penală, da, va fi vorba și despre despăgubiri. Să vedem cum vor evolua lucrurile. Eu am vrut să stau de vorbă cu cei de la Wonderland, dar n-am avut cu cine. În consecință, am ales această cale. Cineva trebuie să răspundă pentru ce s-a întâmplat. Mai mult, dacă vii și cu acuzații false la adresa mea, e clar că nici eu n-o să stau cu mâinile în sân. Până la urmă, eu am plătit pentru acel banchet ca să mă simt bine, nu să ajung să pățesc așa ceva.”, a declarat Sebastian pentru Transilvania Reporter.

Poate să ne dea în judecată, nu e o așa mare problemă”

La Wonderland mai nimeni nu se gândește la o eventuală culpă în legătură cu ceea ce s-a întîmplat la balul de absolvire al studenților de la Științe Economice.

Poate să ne dea în judecată, nu e o așa mare problemă. A fost doar vina lui că a ajuns în acea zonă în care nu avea ce căuta.

Vă dați seama că pentru a ajunge acolo unde s-a întâmplat nenorocirea, a trebuit să urce un etaj. Era acolo un panou de avertizare, era și acel panou legat cu șnururi groase pe care l-a dat la o parte. Acum, că a găsit o gaură neasigurată…, nu e nici un secret, dar e relativă treaba asta. Apare mereu întrebarea, cît trebuie asigurat, e mereu impresia că nu asiguri destul. Noi am făcut o delimitare civilizată acolo.

Era un șnur cu un panou care ar fi trebuit să îngrădească accesul spre etajul următor, erau și cei de la firma de securitate care au strigat după el că n-are voie în acea zonă. Vina este totală a lui. Din punctul meu de vedere, am respectat regulile de avertizare cât am putut.Așteptăm să vedem ce este în dosar, sa vedem exact acuzațiile ce ni se aduc și, bineînțeles, că ne vom apăra și noi. Am înțeles că dosarul nu este încă finalizat, și sper să-l trimită la plimbare. Polițiștii au făcut toate investigațiile atunci la fața locului. Ce se mai poate face acum după atâta vreme? Ce facem acum, cercetarea cercetării?

L-am văzut când s-a externat, era bine, era mai întreg ca și noi, arăta mai bine decât mine. Sunt sigur că a revenit acum subiectul în actualitate pentru că vrea să ne șantajeze. Este liber să ne dea în judecată Eu m-am bucurat când am văzut că a scăpat cu viață. El trebuia să-și facă zece cruci mari și să fie și el bucuros că a avut zile, nu să se ajungă aici.”, ne-a spus Magnoliu Mîrza, unul dintre administratorii de la Wonderland.

Acuzația: vătămare corporală din culpă + daune morale și materiale

Mi se pare absurd, vin 700 de copii și nu blochezi total accesul la șantier? Să nu pui afișe? Să nu pui o persoană să supravegheze, lași deschis liftul ăla?

Certificatul medico-legal a ieșit destul de greu, de fapt e un raport de expertiză medico-legală, care spune de 55-60 zile de îngrijiri medicale, dar și că leziunile traumatice i-au pus în pericol viața, și asta face să fie întrunită cel puțin obiectiv elementele pentru infracțiune: vătămare corporală din culpă.

Din această cauză, undeva pe la începutul lunii septembrie, a fost făcută și plângerea prealabilă la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca, care vizează persoana lui Darius Eneea Mîrza, administratorul societății, împotriva complexului ca persoană juridică, împotriva oricăror altor persoane fizice și juridice care au în administrare complexul. E o încrengătură acolo, foarte multe persoane juridice, asociații individuale, microintreprinderi, PFA-uri, SRL-uri. În plus, cerem și identificarea persoanelor fizice și juridice care se ocupă de tot ceea ce înseamnă șantierul în construcție de acolo. În momentul în care o persoană va dobândi calitatea de suspect sau de inculpat vor urma și audierile.”, spune Daniel Nițu, avocatul lui Sebastian.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Radu says:

    Hoti astia de la Wonderland, numa sa faca bani se gandesc si pot nenorici oameni. Ar trebui sa mearga peste ei toate autoritatile statului sa vada – ITM, ISC, politie parchet etc. Acum fac revelion 2019 – oare tot santier e pe acolo? Ca parca fac un cartier, nu ii mai satura Dzeu de bani…

Postaţi un comentariu