Viceprimarul Horváth Anna, vizată de o anchetă DNA privind finanțarea campaniei electorale la alegerile locale

Foto: Dan Bodea

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Horváth Anna, este vizată de o anchetă a procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care luni dimineața au făcut percheziții la biroul și domiciliul acesteia, într-un dosar care are ca obiect nereguli în finanțarea campaniei electorale la alegerile locale din iunie 2016.

Procurorii DNA fac luni percheziții la domiciliul și biroul viceprimarului municipiului Cluj-Napoca, Horváth Anna. Ancheta vizează nereguli în finanțarea campaniei electorale a Annei Horvath, care a candidat din partea UDMR.

„Este o anchetă în curs de cercetare penală care are legătură cu posibile nereguli privind finanțarea campaniei electorale la care am candidat pentru Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Se caută posibile legături între finanțarea campaniei și activitatea mea administrativă și din cadrul instituției. Acum, în acest moment, nu am nicio calitate în acest dosar. Se fac demersuri”, a declarat Anna Horvath, în timp ce procurorii examinau documentele în biroul pe care aceasta îl are la instituție.

Procurorii au făcut percheziții și la domiciliul viceprimarului, de unde, în cursul dimineții, au ridicat mai multe documente și agende personale, examinând de asemenea și computerul acesteia.
„Nu pot da detalii despre documentele care se ridică. Au fost percheziții și la mine acasă și la biroul de viceprimar și presupun că și la alte direcții. Au fost și acasă la mine și au ridicat mai multe agende personale și au percheziționat calculatorul. Am agende din ultimii trei ani pe care le-am pus la dispoziție. […] Toate finanțările sunt știute la partid”.

Horvath a explicat presei că se consideră nevinovată și că se va prezenta în cursul zilei la sediul Direcției Anticorupție pentru audieri.„Eu, de patru ani și jumătate, de când lucrez în administrația publică, am încercat din răsputeri să respect legea. Dacă se constată altceva, dacă se găsesc indicii, atunci voi sta la dispoziția organelor de cercetare”, a mai spus viceprimarul.

Distribuie:

Postaţi un comentariu