Verificări în regim de urgență, după ce mai mulți arbori seculari au fost tăiați din prima Grădină Botanică a Clujului

Foto: Dan Bodea

Locatarii imobilului situat pe strada Mihail Kogălniceanu numărul 8 au depus un memoriu la prefectură prin care cer ajutorul autorităților pentru a opri tăierile ilegale de arbori seculari dintr-un spațiu cunoscut ca prima Grădină Botanică a Clujului, amplasată pe strada Mihail Kogălniceanu la numărul 23-25. Spațiul  a fost defrișat parțial pentru că în zonă urmează să se ridice un hotel.

„Acolo exista cel mai bătrân salcâm japonez din Transilvania (150-200 ani, conform specialiştilor USAMV şi Facutăţii de Biologie a UBB), care este acum un ciot de 2-3 metri. Această Grădină este lipită de imobilul nostru care este construit pe vechiul zid de apărare al cetăţii medievale a Clujului. Există o AC nr. 1218 din 05.10.1015 emisă de Primăria Cluj pentru construirea unui hotel 2S-P-2E-2ER la acestă adresă, pentru care există o acţiune de anulare în instanţă la Tribunalul Cluj nr. 940/117/2017. Ne-am informat în legătură cu avizele de tăiere de arbori consultând serviciul Spaţii verzi al Primăriei Cluj-Napoca, dar acest serviciu ne-a confirmat faptul că ei nu au dat nici un aviz de tăiere la această adresă şi ne-au confirmat şi faptul că această grădina este un fel de monument natural al Clujului (neoficial) şi de asemenea ştiau de existenţa unui proiect al USAMV Cluj de transformare a grădinii într-o Grădină Botanică Publică. Se pare că la dosar există o expertiză pentru aceşti arbori din care ar reieşi că aceştia sunt bătrâni şi putrezi. Investigând avizele care au fost primite pentru această autorizare de construire emisă de Primăria Cluj-Napoca, cu ajutorul avocatului care ne reprezinta, am realizat că proprietarii imobilului de pe str. Avram Iancu nr. 23-25, s-au prevalat de un aviz de mediu primit pentru imobilul de la nr. 25 după care au alipit terenurile de pe str. Avram Iancu nr. 19-25, şi s-au folosit de acel aviz pentru obţinerea AC emisă de primărie”, se arată în plângerea depusă de vecini.

Ca urmare a acestei sesizări prefectul Gheorghe Vușcan a anunțat că a dispus verificări de urgență în zonă. ”În urma memoriului locatarilor imobilului de pe str. M. Kogălniceanu, nr. 8, din municipiul Cluj-Napoca, înregistrat la Instituţia Prefectului-Judeţul Cluj, care semnalează tăieri, considerate ilegale, de arbori seculari din prima Grădina Botanică a Clujului (str. Avram Iancu, nr. 23-25), în vederea construirii unui hotel, prefectul Gheorghe Ioan Vuşcan a dispus verificarea, în regim de urgenţă, a aspectelor sesizate de cetăţeni. Instituţiile vizate sunt Agenţia Judeţeană pentru Protecţia Mediului Cluj, Comisariatul Judeţean de Mediu Cluj, Garda Forestieră Cluj, Direcţia Judeţeană de Cultură Cluj şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Cluj. De asemenea, un punct de vedere a fost solicitat şi Primăriei municipiului Cluj-Napoca”, se arată într-un comunicat al prefecturii clujene.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. anda says:

    Radeti tot!oricum n-au mai ramas in clujul asts posomorat decat betoane si moloz! Nu va mai ajunge,hamesitilor!!

  2. Ionion says:

    Se taie peste tot, iar in urma ramane praf si moloz. O dezvoltare haotica, tipica pt aceasta administratie.

Postaţi un comentariu